afise aiud - eco - copii Luni, 12 iunie 2017, Primăria municipiului Aiud a demarat o campanie de solidarizare a aiudenilor în jurul ideii de a păstra orașul curat.

Campania constă în promovarea unui comportament demn de secolul XXI, pornind de la mesaje orientate spre diferite categorii de vârstă și prezentate în spațiul public prin afișaj. În paralel, este difuzat un spot publicitar pe canalele media.

Publicitate

Nu în ultimul rând, o componentă decisivă a campaniei trebuie să fie reacția promptă a oricărui aiudean atunci când dreptul său la un oraș curat este încălcat de cei certați cu ABC-ul curățeniei.

Campania se va desfășura pe parcursul verii și pregătește surprize plăcute aiudenilor de toate vârstele.

Campania ”Campionii aruncă la coș” se desfășoară cu sprijinul operatorului de salubritate GreenDays.