Eveniment
România se pregătește pentru migranți străini, cu 36 de tabere mobile. Anunț făcut la bilanțul ISU Alba
România va beneficia, până în 2020, de 36 de tabere mobile pentru sinistraţi cu facilităţi de cazare şi hrănire care să fie folosite, atât în cazul unor dezastre, dar şi în situaţia unor mişcări masive de migranţi din afara graniţelor ţării.
Prim-adjunctul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonelul Cristian Radu, a spus la Alba Iulia că aceste tabere mobile vor fi preluate de inspectoratele pentru situații de urgență. Acesta a participat, marţi, la Alba Iulia la şedinţa de bilanţ a activităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba în anul 2017.
Taberele pentru sinistraţi vor avea dublu rol, atât pentru cazarea persoanelor care ar putea fi afectate de dezastre, dar şi pentru acoperirea necesităţii în cazul unor mişcări masive de migranţi din afara graniţelor.
Containere pentru cazare
Colonelul Radu a mai afirmat că taberele vor avea facilităţi tip container, utilizabile atât pentru cazare, cât şi pentru asigurarea hranei pentru minim 200 de persoane timp de câteva săptămâni.
„Taberele de sinistraţi (…) asigură atât cazarea persoanelor sinistrate, cât şi facilităţi de asigurare a hrănirii pe o perioadă de ordinul săptămânilor pentru minimum 200 de persoane. Acesta este un concept pe care noi l-am pus la punct relativ recent şi care face parte dintr-un proiect cu finanţare europeană. România va beneficia de 36 de astfel de facilităţi la nivel naţional. Ele sunt destinate atât pentru acoperirea nevoilor pe plan naţional, în cazul producerii unor dezastre, dar şi pentru acoperirea nevoilor naţionale în cazul unor mişcări masive de migranţi din afara graniţelor”, a spus Cristian Radu.
Cristian Radu a spus că, până în 2020, ţara noastră trebuie să asigure capacitatea de a gestiona mişcări necontrolate ale populaţiei de ordinul miilor de persoane, precizând, însă, că în prezent nu există informaţii privind iminenţa producerii unor astfel de evenimente, riscul fiind „unul moderat”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News