Contacteaza-ne si pe
Publicitate

ADMINISTRATIE

Strategia de dezvoltare a municipiului Alba Iulia, dezbătută în cadrul proiectului „Status”. Discuţii cu experţi urbanişti din ţară şi străinătate

Publicat


Cel de-al treilea seminar şi ultimul din cadrul proiectului Status, iniţiativă prin care se dezbate strategia de dezvoltare a oraşului în perioada următoare, a fost găzduit de Primăria Alba Iulia. Specialiştii în urbanism locali au purtat discuţii cu experţi din Italia, Olanda şi din ţară despre priorităţi de investiţii locale în ceea ce priveşte accesul în oraş, definirea cartierelor şi relaţionarea acestora cu politicile de dezvoltare urbană.

Prin intermediul proiectului Status, Alba Iulia şi Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba (AIDA) au beneficiat de conturarea strategiei de dezvoltare pentru următoarea alocare financiară europeană, 2014-2020. Strategia reprezintă un instrument de lucru asumat la nivelul Consiliului Local, cu un profil conturat din nevoile şi aşteptările identificate la nivelul grupurilor de lucru care s-au întâlnit la Alba Iulia în ultimele trei luni, transmit reprezentanţii Primăriei.

La nivelul judeţului Alba, partenerul Proiectului „Status” este AIDA. În cadrul finanţărilor prin intermediul South Eastern Europe, în acest moment există doar trei astfel de proiecte, două derulate la nivelul AIDA şi unul la nivelul ADR Centru. Toate cele trei seminarii au facilitat întâlniri între reprezentanţi ai comunităţilor AIDA din diverse domenii de activitate şi experţi urbanişti din Italia, Olanda şi România.

Experţii locali au furnizat specialiştilor cooptaţi în cadrul proiectului date relevante pentru redactarea unui document cât mai complet şi care să întrunească realităţile şi imperativele de dezvoltare actuale.

La fiecare întâlnire, au fost formulate priorităţi şi modalităţi de atingere ale unor obiective investiţionale şi conceptuale definitorii pentru dezvoltarea municipiului Alba Iulia, în strânsă legătură cu localităţile membre AIDA.

“Ceea ce s-a întâmplat în cadrul acestor întâlniri dintre experţi şi oamenii care iubesc acest oras şi trăiesc pentru el, fie că sunt oameni de afaceri, funcţionari, reprezentanţi ai unor ONG-uri, universitari sau pur şi simplu albaiulieni demonstrează că măreţia unor proiecte precum Cetatea pleacă de la oameni cu suflet mare. Nu vreau să preamăresc entuziasmul clipei, dar astfel de întâlniri reprezintă voinţa unei comunităţi de a merge mai departe. Ne-am ales cu o agendă deosebită, cu un instrument de lucru pe care-l vom armoniza cu toate planurile noastre, inclusiv PUG-ul oraşului. Dar poate cel mai important, am înţeles că albaiulienii vor mai mult şi conştientizează potenţialul acestui oraş. Trebuie să avem ambiţii, să le contextualizăm şi să ne dezvoltăm în raport cu realităţile şi ceea ce ne înconjoară. Le mulţumesc şi experţilor care au lucrat la strategie şi mai cu seamă celor din Alba Iulia care şi-au adus contribuţia”, a declarat primarul Mircea Hava.

La ultima întâlnire în cadrul proiectului s-a prezentat conceptul strategic, practic liniile de dezvoltare pentru perioada următoare.

S-au identificat mai mulţi piloni de susţinere a strategiei care înglobează elemente din spaţiul public, de mobilitate, din sfera turismului şi a culturii conjugate cu elemente de dezvoltare economică. Existenţa unui punct de acces în oraş sau definirea cartierelor şi relaţionarea acestora cu politicile de dezvoltare urbană sunt câteva repere dezbătute.

Grupul operativ urban rezultat din rândul celor care au participat la workshop-urile de până acum se va reuni constant pentru a urmări şi a da consistenţă strategiei. Practic strategia de dezvoltare nu reprezinta un document finit, ci unul dinamic, în progres permanent. Materializarea strategiei de dezvoltare depinde în bună măsură de identificarea surselor de finanţare, mai precizează reprezentanţii Primăriei.


Vezi cele mai interesante video Alba24.ro


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Cinci dascali din Alba, premiați pentru rezultatele excelente obținute în cadrul concursului ”Creatori de educație”

Publicat

cadre didactice

Cinci cadre didactice din județul Alba au fost premiate luni, 16 septembrie, de către Casa Corpului Didactic Alba, pentru rezultatele obținute în cadrul concursului  ”Creatori de educație”. Competiția a fost organizată de către Ministerul Educației Naționale și implementată la nivel județean de CCD Alba. În perioada 23 aprilie – 10 septembrie s-a desfășurat concursul ”Creatori […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Sancțiuni mai dure pentru șoferii care vorbesc la telefon, fac live, filmează, în timp ce conduc. De când intră în vigoare legea

Publicat

telefon mobil volan

Șoferii care vorbesc la telefon, scriu mesaje, transmit live sau filmează în timp ce conduc, vor fi sancționat mult mai drastic din data de 12 octombrie. De asemenea, dacă în timp ce folosesc telefonul, șoferii mai încalcă și alte reguli de circulație, aceștia vor fi sancționați cu suspendarea permisului pe o perioada de 30 de […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Percheziții și mandate de aducere la o grupare de hoți care operau în Alba și alte județe

Publicat

m

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov au efectuat marți dimineață 20 percheziţii în mai multe județe, printre care și Alba. Oamenii legii au pus în aplicare 6 mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de constituire a unui grup organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

ADMITERE la Școala de Poliție: Locuri disponibile, data limită și CONDIȚII pentru ÎNSCRIERE

Publicat

Tinerii care doresc să devină polițiști mai au la dispoziție aproape două luni pentru a se înscrie la concursurile de admitere în școlile de agenți de poliție. Data limită pentru înscriere este 15 noiembrie, iar concursurile vor avea loc în ianuarie 2020. În această perioadă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recrutează candidați pentru participarea la […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate