Tăblițele de la Tărtăria: Artefacte de peste 7000 de ani ce conţin cel mai vechi scris din lume

Tăbliţele de la Tărtăria care conţin, potrivit unor istorici, cel mai vechi scris din lume, continuă să stârnească controverse în lumea ştiinţifică mondială. Vechimea celor trei tăbliţe este estimată la mai mult de 7000 de ani.

Cele trei obiecte mici şi străvechi de lut au fost descoperite în localitatea Tărtăria din judeţul Alba, între Alba Iulia şi Orăştie, de către cercetătorul clujean Nicolae Vlassa, în anul 1961.

Două sunt găurite şi sunt acoperite cu semne, iar a treia foloseşte o modalitate de scris pur pictografică, respectiv reprezentarea stilizată a unui animal (capră), un simbol vegetal şi un altul neclar. Cea de formă discoidală, cuprinde patru grupuri de semne, despărţite prin linii. Este considerată ca fiind cea mai apropiată de o scriere adevărată.
O bună parte din semnele conţinute pe ea se regăsesc în literele conţinute în inscripţiile arhaice greceşti.

Plăcuţele au fost găsite în staţiunea preistorică de la Tărtăria, în zona din faţa Haltei CFR, loc denumit de localnici ”Gura Luncii”. Primele menţiuni în literatura arheologică despre situl de la Tărtăria au fost făcute de Marton Roska, în repertoriul arheologic al Transilvaniei, apărut în 1942. Sesizând importanţa sitului, Constantin Daicoviciu a inclus cercetarea sistematică a staţiunii în programul de lucru al Institutului de Studii Clasice din Cluj.
Conducerea săpăturilor a fost încredinţată cercetătorului Kurt Horedt, care a efectuat aici două campanii de săpături, în august 1942 şi septembrie 1943. Săpăturile au fost reluate după mai bine de două decenii, de către Nicolae Vlassa, doctorand al profesorului Horedt, cel care avea să descopere tăbliţele.
 Subiectul tăbliţelor de la Tărtăria are o frecvenţă mult mai mare de citare în articolele ştiinţifice şi arheologie în raport cu alte artefacte. Majoritatea citărilor vizează faptul că reprezintă la cel mai vechi scris din lume.
Dacă vârsta estimată, cea de 5500 î.Hr. s-ar dovedi în final a fi reală, iar semnele se dovedesc a fi scris, atunci ele sunt cele mai vechi artefacte purtătoare de scris din lume. Celelalte candidate la cea mai veche scriere din lume şi anume, scrierile egipteană, Harappa şi cea sumeriană, datează toate din jurul datei de 3200-3500 î.Hr. Potrivit specialiştilor, există un obstacol insurmontabil în ceea ce priveşte determinarea vârstei, pentru că fiind din lut nu pot fi datate prin metoda cu carbon radioactiv.

Alţii afirmă că datarea cu carbon14 nu mai poate fi realizată pentru că ar fi fost arse într-un cuptor după descoperire, pentru a fi conservate. Cele 3 tăbliţe de la Tărtăria au fost, totuşi, datate indirect. S-au făcut analize pe alte obiecte (oase) găsite împreună cu acestea în groapa rituală, rezultând cu aproximaţie anul 5300-5500 î.Hr. Prin urmare, vechimea obiectelor din groapa respectivă ar fi de peste 7000 de ani.
Observând similitudini între tăbliţele găsite la Tărtăria şi scrierile de pe tăbliţele sumeriene de la Uruk şi Djemdet Nasr, cele din urmă datând de la sfârşitul mileniului al IV-lea şi începutul mileniului al III-lea î.Hr., N. Vlassa a luat în considerare ipoteza conform căreia şi tăbliţele de la Tărtăria ar fi vestigii ale unei scrieri străvechi legate de scrierea sumeriană.    Ipoteze şi controverse

Alţi cercetători sau entuziaşti, pe baza celor trei descoperiri presupus mai vechi decât scrierea sumeriană, au ridicat ipoteza că scrierea în general, apoi sub forma pictogramelor a apărut mai întâi în sud-estul Europei şi nu în Mesopotamia. De asemenea există ipoteza că aceste piese ar fi ajuns în Transilvania datorită unor contacte economice sau de altă natură cu Orientul Apropiat deşi datarea tăbliţelor este mai timpurie cu un mileniu faţă de apariţia scrisului în Orient.

De asemenea există ipoteza unui contact şi transmiterii din aria Egeeană, existând multe elemente care îndreaptă cercetătorii în mod special spre zona insulelor Ciclade. Unii au mers şi mai departe acuzându-l pe Vlassa că a îngropat cu bună ştiinţă nişte falsuri, fiind cu neputinţă o asemenea descoperire la noi în ţară. Alţii au spus despre el că nu s-ar fi aflat pe şantierul arheologic la momentul descoperirii. Cu toatea acestea, lumea ştiinţifică românească şi mondială îi acordă acestuia merirul incontestabil de a realiza marea descoperire şi de a exprima primele idei cu privire la vechimea tăbliţelor.

Specialiştii susţin că ceea ce este caracteristic acestor plăcuţe este o identitate comună, cunoscută sub denumirea de Cultura Turdaş-Vinca (4500-3700 i.H.), răspandită în ţara noastră (în Banat şi Oltenia), în sudul Serbiei, sud-estul Ungariei şi nord-vestul Bulgariei.
La acea vreme era cea mai evoluată societate tribală de pe continent. În această perioada se fac salturi impresionante. Utilizau plugul, pentru acele începuturi umile reprezentând o adevărată revoluţie, oamenii sunt legaţi de pământ datorită agriculturii, iar aşezările cresc considerabil fiind cele mai mari ale Europei.

Săpăturile au fost reluate la Tărtăria în urmă cu cinci ani, de către MNU Alba Iulia, Muzeul Naţional Brukenthal şi Universitatea ‘Lucian Blaga’ Sibiu. Autorităţile din Alba intenţionează să înfiinţeze la Tărtăria o rezervaţie şi un muzeu al sitului, unde vor fi expuse piesele descoperite acolo, mai puţin tăbliţele, şi eventual reconstituite in situ locuinţe găsite în decursul cercetărilor. În acest sens, Consiliul Judeţean Alba a acordat Primăriei din Sălişte fondurile necesare pentru a achiziţiona terenul cu situl arheologic.
În urmă cu peste un deceniu, la intrarea în sat, a fost dezvelit un monument de granit, de opt tone, care reproduce pe una din feţe, la scară mărită, imaginile de pe cele trei tăbliţe şi inscripţia ”5.500 î.Hr. Primul mesaj scris din istoria omenirii”. Tăbliţele se află, de la descoperirea lor, în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca.