Actualitate
0,82 la sută din voturi pentru deputatul de Alba Cornel Comșa, candidat independent la Primăria Brașov
Albaiulianul Cornel Comșa, deputat de Alba și candidat independent la Primăria Brașov, a obținut, la alegerile locale de duminică, un scor de 0,823 la sută, potrivit rezultatelor provizorii. Deputatul s-a stabilit la Brașov de câțiva ani și a declarat atunci că, dacă ar fi să aleagă între Capitală, Alba Iulia și Brașov, ar alege „de o sută de ori, din o sută, Braşovul”.
Pierderea nu este una foarte mare pentru județul Alba având în vedere că în cei trei ani și jumătate de când este deputat, Comșa nu a realizat nimic pentru Colegiul Aiud-Ocna Mureș unde a fost ales, după redistribuire. ”Comunitatea de bunăstare” Aiud – Ocna Mureș – proiectul electoral al candidatului Comșa – a rămas tot în sărăcie și chiar și-a mărit numărul de șomeri și asistați social.
Comşa a susținut că, în cazul în care va fi ales, nu va veni doar cu poveşti, „ci cu investiţii concrete pe care le v-a aduce în Braşov”. Acesta nu a mai reușit să-i convingă pe brașoveni cu proiectele sale așa cum i-a convins în 2012 pe cei din Colegiul 4 (Aiud – Ocna Mureș) să-l voteze la parlamentare.
După nunta care i-a îngroșat conturile cu 200.000 de euro, Cornel Comșa și-a luat banii și averile și s-a mutat la Brașov, oraș natal al soției.
VEZI: Deputatului de Aiud Cornel Comșa i-a crescut considerabil averea după nuntă. ”Cinste” de sute de mii de euro în bani și cadouri
„În Braşov, cred că nu doar viaţa m-a adus aici, ci şi potenţialul acestui oraş, iar dacă ar fi de ales între Bucureşti, Braşov şi Alba, aş alege de o sută de ori din o sută Braşovul”, declara Cornel Coma.
Reamintim că acesta a fost ales în funcția de deputat, în anul 2012, după redistribuire, pe colegiul 4 de deputați, Aiud-Ocna Mureș. Faptul că a ajuns în parlament i-a provocat un șoc așa de mare încât se pare că a și uitat ce le-a promis cetățenilor în campania electorală.
VEZI: Surpriză la repartizarea mandatelor în etapa a doua: PP-DD obține, în județul Alba, un mandat de deputat. Cornel Comșa intră în Parlament
Ce declara deputatul PP-DD Cornel Comşa
„Proiectul meu, comunitatea de bunăstare, va fi una dintre primele iniţiative legislative pe care PP-DD le va propune în noul Parlament. Colegiul Aiud – Ocna Mureş va avea în sfârşit un deputat care să îi reprezinte cu adevărat şi să încerce să-i scoată din starea de abandon şi sărăcie în care au fost până acum. Vreau şi pot să ajut întreg colegiul, atrăgând investitii, aducând bani şi locuri de muncă în această zonă. Comunitatea de bunăstare, pe care o propun iniţial locuitorilor Colegiului 4 Alba este o construcţie care are la baza un model francez. În funcţie de numărul de locuitori, fiecare localitate îşi va trimite reprezentanţi în forul de conducere al Comunităţii de bunăstare, din care vor face parte şi deputatul şi senatorul aleşi pe colegiu.
Responsabilitatea deputatului în primul rând este să aducă în faţa acestui for de conducere companii, fonduri de investiţii sau proiecte europene care să poată să sporească numărul de locuri de muncă, opţiunile de distracţie şi relaxare pentru tineri, asistenţa socială pentru pensionari şi nevoiaşi, precum şi calitatea vieţii în general pentru toţi locuitorii. Responsabilitatea fiecărei localităţi, prin primarii sau reprezentanţii ei este să aducă în faţa acestui Consiliu produsele şi serviciile pe care localitatea lor le poate presta, iar acestea să fie fructificate în proiecte comune, pentru a-şi spori valoarea şi piaţa de desfacere”, a declarat deputatul Cornel Comşa pentru Alba24.ro, la momentul iniţierii proiectului.
Sună foarte frumos, dar de la a spune ceva până la a pune în practică e cale lungă și se pare că deputatul a mai uitat ce a promis.
În cei aproape 4 ani de când a fost ales are abia 40 de inițiative legislative, și alea în grup de parlamentari. Nici măcar una din acestea nu este legată de Aiud sau Ocna Mureș în schimb are o propunere, semnată de alți 50 de parlamentari, din anul 2015 „ Privind modificarea alin. 4 al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2007 privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al Judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, pentru realizarea obiectivului „Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav”.
Se pare că de pe atunci își pregătea terenul pentru a intra în grația brașovenilor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News