Connect with us
Advertisement

Eveniment

15 șoferi, lăsați pietoni de polițiștii din Alba în ultimele două zile. Au pus în pericol siguranța participanților la trafic

Publicat

În ultimele două zile, 15 șoferi au rămas fără permisele de conducere după ce au pus în pericol siguranța participanților la trafic, pe drumurile din Alba. 

În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

Potrivit IPJ Alba, în cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 866 de verificări de persoane și 523 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 164 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 40.700 de lei.

Au fost efectuate 83 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 15 permise de conducere unor conducători auto care au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement