23 aprilie: Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință. Obiceiuri, tradiții și credințe populare

În fiecare an, la 23 aprilie, credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinți creștini. A urmat cariera militară și a ajuns comandant în armata împăratului Dioclețian.

VEZI:  MESAJE de Sfântul Gheorghe: Urări de sănătate şi „La mulţi ani” pentru cei dragi, de ziua numelui

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai cunoscuți și onorați sfinți ai creștinismului.

În anul 303, împăratul a dat un decret prin care toți creștinii erau obligați să se lepede de credința în Hristos și să se închine zeilor. Sfântul Gheorghe, pentru că nu a vrut să jertfească zeilor, a fost condamnat la moarte prin decapitare în anul 303, în ziua de 23 aprilie.

Menționăm că Biserica creștină serbează ziua morții sfinților ca ziua lor de naștere. Numai Fecioara Maria și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această regulă.

Sfântul Gheorghe în iconografie

Iconografia păstrează imaginea Sfantului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. În credința populară Sfântul Gheorghe este asociat adesea cu omorârea balaurului. Această legendă datează din secolul XII și una din variantele sale este „Legenda Aurea”. Se povestește cum un balaur imens și feroce a apărut lângă orașul Selena din Lybia.

Locuitorii trebuiau să-i ofere zilnic oi pentru a-i potoli foamea, iar când nu au mai avut oi, balaurul a cerut pe fata împăratului. Atunci a apărut un viteaz creștin care s-a oferit să răpună balaurul.

În unele icoane timpurii fata împăratului este înfățișată în gura balaurului, în timp ce un viteaz cu o suliță se luptă cu acesta. După ce a străpuns balaurul cu sulița tânărul a dus-o pe prințesa la palatul împăratului, care i-a oferit mâna ei și jumătate din împărăție.

Viteazul a refuzat spunând că mai are multe alte lucruri de îndeplinit în lupta sa pentru apărarea bisericii și ajutorul săracilor și nedreptățitilor; apoi le-a spus că numele lui este Gheorge și a plecat.

Această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu diavolul.

Sfântul Gheorghe mai este reprezentat într-o mantie roșie, culoare tradițională pentru un martir, dar și ca războinic pedestru sau ca tribun militar în veșminte patriciene, cu o diadema metalică pe cap, cu o platoșă sub mantie, ținând o cruce în mâna dreaptă și o sabie în mâna stângă.

În 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfântul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale și al întregii țări. Regele Edward al III-lea a înființat „Ordinul St. George”, iar Crucea Sfântului Gheorghe a devenit, mai târziu, steagul Angliei, „Union Jack”. Marele Mucenic Gheorghe este considerat și ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei.

 

Obiceiuri de Sfântul Gheorghe

În tradiția populară Sfântul Gheorghe este cunoscut sub numele de San-George. Este considerat a fi un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor.

În spiritualitatea populară, între San-George și Samedru (Sfântul Dumitru) există o înțelegere cosmică. Se spune că atunci când broaștele cântă pentru prima oară, San-George ia cheile de la Samedru pentru a deschide drumul naturii spre viață.

În dimineața zilei de San-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așeză la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se credea că oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțele malefice.

Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Ele erau puse și în hrana animalelor, în credința că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.

În ajunul zilei de San-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă.

Există și obiceiul ca în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli.

Tot în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiș în pădure pentru a culege mătrăguna și năvalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streașină, în credința că ele le vor aduce pețitori bogați.

Flăcăii cautau în dimineața zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasă ce putea să sfărâme lacătele. În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă cu o cofă cu apă neîncepută. Vasul era ascuns într-un loc doar de el știut. La răsăritul soarelui fiecare privea în cofa cu apă. Dacă în vas se afla un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fata iubită. Dimpotrivă, dacă în apă se afla o floare uscată, era semn că tânărul nu se va însura în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând.

Femeile căsătorite mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da mult lapte și de bună calitate.

Nimeni nu avea voie să doarmă în aceasta zi deoarece se credea că acel care încalcă interdicția, avea să fie somnoros întregul an.

Urzicatul era un alt obicei practicat de San-George. Exista convingerea că prin urzicat ei vor fi mai ageri, mai harnici și mai sănătoși de-a lungul întregii veri care urma să înceapă.

Dintre toate obiceiurile enumerate, în comunitățile sătești contemporane se mai păstrează doar obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi.

sursa: creștinortodox.ro