23 APRILIE | Sfântului Gheorghe: Cine doarme va fi somnoros. Cine se urzică va fi harnic tot anul

În fiecare an, în 23 aprilie, îl prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinţi creştini.

A urmat cariera militară şi a ajuns comandant în armata împăratului Diocleţian. În anul 303, împăratul a dat un decret prin care toţi creştinii erau obligaţi să se lepede de credinţa în Hristos şi să se închine zeilor. Sfântul Gheorghe, pentru că nu a vrut să jertfească zeilor, a fost condamnat la moarte prin decapitare în anul 303, în ziua de 23 aprilie.

Citiți și: MESAJE de Sfântul Gheorghe: Urări de „La mulți ani” pe care le poți trimite celor dragi de ziua numelui

Iconografia păstrează imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Este vorba despre o legendă pioasă, în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un balaur.

Această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în luptă cu diavolul. Mai este reprezentat într-o mantie roşie, culoare tradiţională pentru un martir, dar şi ca războinic pedestru sau ca tribun militar în veştminte patriciene, cu o diadema metalică pe cap, cu o platoşă sub mantie, ţinând o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă.

În 1222, regele Angliei, Richard Inimă de Leu, l-a ales pe Sfântul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale şi al întregii ţări. Regele Edward al III-lea a înfiinţat „Ordinul St. George”, iar Crucea Sfântului Gheorghe a devenit, mai târziu, steagul Angliei, „Union Jack”. Marele Mucenic Gheorghe este considerat şi ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei.

Obiceiuri de Sfântul Gheorghe

În tradiţia populară Sfântul Gheorghe este cunoscut sub numele de San-George. Este considerat a fi un zeu al vegetaţiei, protector al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor.

În spiritualitatea populară, între San-George şi Sâmedru (Sfântul Dumitru) există o înţelegere cosmică. Se spune că atunci când broaştele cântă pentru prima oară, San-George ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii spre viaţă.

În dimineaţa zilei de San-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, aseza la stâlpii porţilor şi ai caselor, la ferestrele şi usile caselor şi grajdurilor, în grădini şi pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se credea că oamenii, vitele şi semănăturile erau protejate de forţele malefice.

Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Ele erau puse şi în hrana animalelor, în credinţa că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.

În ajunul zilei de San-George, fetele de măritat credeau că îşi pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă.

Exista şi obiceiul ca în dimineaţa zilei de 23 aprilie, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coroniţe, pentru a observa care fecior va călca peste ele.

Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coroniţe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele şi coroniţele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli.

Tot în dimineaţa zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiş în pădure pentru a culege mătrăguna şi năvalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streaşină, în credinţa că ele le vor aduce peţitori bogaţi.

Flăcăii căutau în dimineaţa zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasă ce putea să sfărâme lacătele. În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă cu o cofă cu apă neîncepută.

Vasul era ascuns într-un loc doar de ei ştiut. La răsăritul soarelui fiecare privea în cofa cu apă. Dacă în vas se afla un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fata iubită.

Dimpotrivă, dacă în apă se afla o floare uscată, era semn că tânărul nu se va însura în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând.

Femeile căsătorite mergeau în pădure şi culegeau plante doar de ele ştiute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credinţa că vacile vor da mult lapte şi de bună calitate.

Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi deoarece se credea că acel care încalcă interdicţia, avea să fie somnoros întregul an.

Urzicatul era un alt obicei practicat de San-George. Exista convingerea că prin urzicat ei vor fi mai ageri, mai harnici şi mai sănătoşi de-a lungul întregii veri care urma să înceapă.

Dintre toate obiceiurile enumerate, în comunităţile săteşti contemporane se mai păstrează doar obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi.

Sursa: crestinortodox.ro