Connect with us
Advertisement

Eveniment

30 august: Sfântul Alexandru, protectorul bărbaților. Ce nume se sărbătoresc în această zi

Publicat

Calendar Ortodox 2023: Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc în 30 august pe Sfântul Alexandru. Cunoscut ca protector al bărbaților sau al oamenilor, Sfântul Alexandru a fost episcop la Constantinopol, în timpul împăratului Constantin cel Mare (313-337).

Potrivit tradiției populare, în această zi nu este bine să-ți vorbești aproapele de rău, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioșii să fie mai milostivi.

De Sf. Alexandru creștinii sunt îndemnați să spună rugăciunea Sfântului Alexandru.

Cine a fost Sfântul Alexandru

Sfântul Alexandru s-a născut în anul 239, în Calabria, din părinți creștini, Gheorghe și Vriena. De tânăr, a trăit în pustnicie și rugăciuni, apoi a mers în Grecia, împreună cu doi ucenici, Vitalie si Nichifor, iar de acolo la Bizanț, unde pastorea Sfântul Mitrofan (306-325). Acesta l-a hirotonit pe Alexandru horepiscop în anul 314.

În anul 325, la Sinodul Ecumenic de la Niceea, convocat de împăratul Constantin cel Mare, arhiepiscopul Mitrofan nu a putut participa și a fost înlocuit de Alexandru.

Acolo l-a combătut pe Arie, unul din preoții săi slujitori, care începuse să predice altă învățătură, neconforma cu tradiția și credința Bisericii.

La început, Alexandru a încercat să rezolve noua tensiune în mod pașnic. Arie și adeptii sai au refuzat orice conciliere, motiv pentru care a fost chemat în fața unui sinod local (321). Acolo, Arie va susține că Fiul nu este veșnic, ci a fost creat de Tatăl.

În sprijinul apărării ortodoxiei a fost chemat și Osie, episcop de Cordova. Criza s-a accentuat, determinându-l pe împăratul Constantin cel Mare să convoace primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325), care îl excomunica pe Arie.

Sfântul Alexandru a trecut la cele veșnice în anul 337, la vârsta de 98 de ani.

Nume care se sărbătoresc de Sfântul Alexandru

Cui îi poți trimite mesaje, felicitări și urări de Sfântul Alexandru. Nume care se sărbătoresc în această zi: Alexandra, Ada, Alesia, Alex, Ale, Andra, Xandra, Alecu, Lexi, Lixandru, Lixandra, Lisandru, Lisandra, Sandru, Sandra, Alexandrin, Alexandrina, Sandrina, Sandu, Sanda,Sandra, Săndel, Sănducu, Ducu, Dutu, Saşa, Alessandra

Ce nu este bine să faci de Sfântul Alexandru

Potrivit tradiției populare, de Sfântul Alexandru, nu este bine să-ți vorbești aproapele de rău, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioșii să fie mai milostivi.

Sfântul Alexandru, protector al oamenilor

Numele Alexandru este de origine greacă și înseamnă a apăra, a proteja. Numele provine de la grecescul Alexandros care înseamnă protector al bărbaților sau al oamenilor și este format din cuvintele „alexo” care înseamnă a apăra, a proteja și „andros” care înseamnă bărbat, om.

Alexandru este un nume foarte vechi în onomastică grecească, fiind atestat încă din a doua jumătate a secolului VII î.Hr, în „Iliada”, ca un alt nume al lui Paris, fiul lui Priam, regele Troiei, în timpul războiulului toian și mai târziu apare în „Descrierea Eladei” – Alexandra, formă feminină a numelui, ca supranume pentru Cassandra, soră lui Paris.

În mitologia greacă, Alexandra este poreclă miceniană a zeiței Hera, protectoare a căsniciei, a căminului și a femeilor măritate, precum și regină zeilor și a oamenilor.

Numele a fost foarte popularizat în special de Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare, educat de către Aristotel, care a rămas în istorie că un comandant de oști excepțional, un mare cuceritor și cel care a unificat sub dominația greacă o mare parte a lumii antice, răspândind astfel în lumea mediteraneeană și orientală cultura și civilizația greacă.

În folclorul nostru, numele Alexandru apare ca un termen de comparație ideal în materie de vitejie și a intrat în onomastică și datorită mai multor martiri și sfinti din primele secole ale erei noastre.

Domnitori români care au avut numele de Alexandru

Numele Alexandru a fost purtat de 22 de domnitori ai celor două țări românești. Primul a fost Nicolae Alexandru, domn al Țării Românești din 1352.

Alexandru este un nume frecvent întâlnit în onomastica românească. Se spune că aceștia au personalități puternice, sunt ambițioși și independenți. Firea fermecătoare a acestora îi face ușor plăcuți în orice împrejurare. Nu sunt însă la fel de răbdători.

Alexandru – Un nume folosit frecvent de regi, domnitori și lideri religioși

Potrivit wikipedia.org, numele Alexandru este întâlnit în istorie ca nume al unor monarhi sau lideri religioși. Numeroși domnitori români și personalități au avut numele Alexandru

  • Alexandru cel Mare sau Alexandru Macedon (356-323 î.Hr.)
  • Alexandru Sever, împărat roman (222-235)
  • Alexandru (împărat) bizantin (912-913)
  • Nicolae Alexandru, domn al Țării Românești (1352-1364)
  • Alexandru cel Bun, voievod al Moldovei (1400–1432)
  • Alexandru Aldea, domn al Țării Românești (1431-1436)
  • Alexandru Lăpușneanu, voievod al Moldovei (1552–1561 și 1564–1568)
  • Alexandru Vodă Ipsilanti, domn al Țării Românești (1774-1782 și 1796-1797) și al Moldovei (1786-1788)
  • Alexandru D. Ghica, domn al Țării Românești (1834-1842)
  • Alexandru I al Iugoslaviei (1888 – 1934), rege al Iugoslaviei
  • Alexandru I al Rusiei (1777–1825), împărat al Rusiei
  • Alexandru al II-lea al Rusiei (1818–1881), împărat al Rusiei
  • Alexandru al III-lea al Rusiei (1845–1894), împărat al Rusiei
  • Alexandru Ioan Cuza (1859–1866), primul domnitor al Principatelor Unite
  • Alexandru I al Greciei (1893-1920), rege al Greciei

Prinți și duci care au avut numele Alexandru

Alexandru de Württemberg (1771–1833)
Arhiducele Alexandru Leopold de Austria (1772-1795)
Alexandru de Württemberg (1804-1881)
Ducele Alexandru de Württemberg (1804-1885)
Prințul Alexandru al Țărilor de Jos (1818-1848)
Prințul Alexandru de Hesse și Rin (1823-1888)
Ducele Alexandru Petrovici de Oldenburg (1844-1932)
Alexandru, Prinț de Orania (1851-1884)

Lideri religioși care au avut numele Alexandru

  • Papa Alexandru I
  • Papa Alexandru al II-lea
  • Papa Alexandru al III-lea
  • Papa Alexandru al IV-lea
  • Papa Alexandru al V-lea
  • Papa Alexandru al VI-lea
  • Papa Alexandru al VII-lea

Personalități din România care au avut numele Alexandru:

  • Alexandru Andrițoiu
  • Alexandru Balaci
  • Alexandru Boboc
  • Alexandru Bocăneț
  • Alexandru Cantacuzino
  • Alexandru Catargiu
  • Alexandru Cișman
  • Alexandru Ciucă
  • Alexandru Coconul
  • Alexandru Constantinescu
  • Alexandru Cosmescu (filozof)
  • Alexandru Cosmescu (jurnalist)
  • Alexandru Crețescu
  • Alexandru Darie
  • Alexandru Davila
  • Alexandru Dima
  • Alexandru Duca
  • Alexandru Elian
  • Alexandru Gheorghiu
  • Alexandru Ghica
  • Alexandru Golescu
  • Alexandru Graur
  • Alexandru Hangerli
  • Alexandru Iliaș
  • Alexandru Jakabházi
  • Alexandru Kirițescu
  • Alexandru Lupaș
  • Alexandru Macedonski
  • Alexandru Marcu
  • Alexandru Mocioni
  • Alexandru Myller
  • Alexandru Philippide
  • Alexandru Proca
  • Alexandru Orăscu
  • Alexandru G. Radovici
  • Alexandru Roman
  • Alexandru Roșca
  • Alexandru Rosetti
  • Alexandru Sahia
  • Alexandru Șuțu
  • Alexandru Timotin
  • Alexandru Tocilescu
  • Alexandru Toma
  • Alexandru Vlahuță
  • Alexandru Vulpe
  • Alexandru Zaharia

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement