Eveniment
Sfântul Alexandru: ce nume sunt sărbătorite în 30 august. Semnificații și cui îi poți spune La mulți ani!

Sfântul Alexandru este sărbătorit de Biserica Ortodoxă în 30 august. Acesta a fost episcop în Constantinopol, în perioada în care împărat era Constantin cel Mare (313-337).
Sfântul Alexandru este cunoscut ca protector al oamenilor.
Vezi MESAJE și urări de Sfântul Alexandru
Cine a fost Sfântul Alexandru
Sfântul Alexandru s-a născut în anul 239 în Calabria, din părinți creștini. În tinerețe, a trăit în pustnicie, cu rugăciuni și posture. Apoi a mers în Grecia, iar de acolo la Bizanț. Sfântul Mitrofan (306-325) l-a hirotonit pe Alexandru horepiscop în anul 314.
A participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, dovedindu-se un apărator al dreptei credințe, scrie crestinortodox.ro. La acest sinod l-a combatut pe Arie, unul din preoții săi slujitori, care începuse să predice o învățătură neconformă cu tradiția și credința Bisericii.
Arie, preot în Alexandria, susţinea că fiinţa lui Dumnezeu este unică şi incomunicabilă şi că Fiul nu are o natură identică cu Tatăl. Separând firea Tatălui de cea a Fiului, erezia ariană admitea inferioritatea Fiului. Deşi a fost apărat de Eusebiu, episcop de Nicomidia, Arie a fost vehement criticat de episcopii Alexandru al Constantinopolului şi de Atanasie al Alexandriei.
Sfântul Alexandru. Semnificația numelui
Numele Alexandru provine de la grecescul Alexandros. Înseamnă protector al bărbaților sau al oamenilor.
Este format din cuvintele „alexo” care înseamnă a apăra, a proteja și „andros” care înseamnă bărbat, om.
În mitologia greacă, Alexandra este poreclă miceniană a zeiței Hera, protectoare a căsniciei, a căminului și a femeilor măritate, precum și regină zeilor și a oamenilor.
Numele a fost foarte popularizat în special de Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare, educat de către Aristotel, care a rămas în istorie că un comandant de oști excepțional, un mare cuceritor și cel care a unificat sub dominația greacă o mare parte a lumii antice, răspândind astfel în lumea mediteraneeană și orientală cultura și civilizația greacă.
În folclorul nostru, numele Alexandru apare ca un termen de comparație ideal în materie de vitejie și a intrat în onomastică și datorită mai multor martiri și sfinti din primele secole ale erei noastre.
Sfântul Alexandru, sărbătorit în 30 august. Cui îi poți spune La mulți ani
În 30 august, sunt sărbătorite persoanele care poartă numele Alexandru, Alexandra sau derivate ale acestora:
- Ada
- Alesia
- Ale
- Andra
- Xandra
- Lexi
- Lixandra, Lisandra
- Sandra, Sandra, Sandrina
- Alexandrina, Alessandra
- Alex
- Alecu
- Lixandru, Lisandru
- Sandru, Sandu, Săndel, Sănducu, Ducu, Dutu
- Saşa
- Alexandrin
Sfântul Alexandru – Tradiții și obiceiuri
De ziua Sfântului Alexandru, se spune că nu este bine să îți vorbești aproapele de rău.
Biserica îndeamnă toți credincioșii să fie mai milostivi.
Se spune că, prin rugăciunile sale, Sfântul Alexandru a salvat Constantinopolul de la distrugere în timpul unei furtuni violente.
Numele Alexandru în folclorul românesc – termen de comparație între materie și vitejie
În folclorul nostru, numele Alexandru apare ca un termen de comparație ideal în materie de vitejie și a intrat în onomastică și datorită mai multor martiri și sfiniti din primele secole ale erei noastre.
Numele Alexandru a fost purtat de 22 de domnitori ai celor două țări românești. Primul a fost Nicolae Alexandru, domn al Țării Românești din 1352.
Alexandru este un nume frecvent întâlnit în onomastica românească. Se spune că aceștia au personalități puternice, sunt ambițioși și independenți. Firea fermecătoare a acestora îi face ușor plăcuți în orice împrejurare. Nu sunt însă la fel de răbdători.
Alexandru – Un nume folosit frecvent de regi, domnitori și lideri religioși
Potrivit wikipedia.org, numele Alexandru este întâlnit în istorie ca nume al unor monarhi sau lideri religioși. Numeroși domnitori români și personalități au avut numele Alexandru
Alexandru cel Mare sau Alexandru Macedon (356-323 î.Hr.)
Alexandru Sever, împărat roman (222-235)
Alexandru (împărat) bizantin (912-913)
Nicolae Alexandru, domn al Țării Românești (1352-1364)
Alexandru cel Bun, voievod al Moldovei (1400–1432)
Alexandru Aldea, domn al Țării Românești (1431-1436)
Alexandru Lăpușneanu, voievod al Moldovei (1552–1561 și 1564–1568)
Alexandru Vodă Ipsilanti, domn al Țării Românești (1774-1782 și 1796-1797) și al Moldovei (1786-1788)
Alexandru D. Ghica, domn al Țării Românești (1834-1842)
Alexandru I al Iugoslaviei (1888 – 1934), rege al Iugoslaviei
Alexandru I al Rusiei (1777–1825), împărat al Rusiei
Alexandru al II-lea al Rusiei (1818–1881), împărat al Rusiei
Alexandru al III-lea al Rusiei (1845–1894), împărat al Rusiei
Alexandru Ioan Cuza (1859–1866), primul domnitor al Principatelor Unite
Alexandru I al Greciei (1893-1920), rege al Greciei
Numele Alexandru în Regalitate:
Alexandru de Württemberg (1771–1833)
Arhiducele Alexandru Leopold de Austria (1772-1795)
Alexandru de Württemberg (1804-1881)
Ducele Alexandru de Württemberg (1804-1885)
Prințul Alexandru al Țărilor de Jos (1818-1848)
Prințul Alexandru de Hesse și Rin (1823-1888)
Ducele Alexandru Petrovici de Oldenburg (1844-1932)
Alexandru, Prinț de Orania (1851-1884)
Lideri religioși care au avut numele Alexandru:
Papa Alexandru I
Papa Alexandru al II-lea
Papa Alexandru al III-lea
Papa Alexandru al IV-lea
Papa Alexandru al V-lea
Papa Alexandru al VI-lea
Papa Alexandru al VII-lea
Personalități din România care au avut numele Alexandru:
Alexandru Andrițoiu
Alexandru Balaci
Alexandru Boboc
Alexandru Bocăneț
Alexandru Cantacuzino
Alexandru Catargiu
Alexandru Cișman
Alexandru Ciucă
Alexandru Coconul
Alexandru Constantinescu
Alexandru Cosmescu (filozof)
Alexandru Cosmescu (jurnalist)
Alexandru Crețescu
Alexandru Darie
Alexandru Davila
Alexandru Dima
Alexandru Duca
Alexandru Elian
Alexandru Gheorghiu
Alexandru Ghica
Alexandru Golescu
Alexandru Graur
Alexandru Hangerli
Alexandru Iliaș
Alexandru Jakabházi
Alexandru Kirițescu
Alexandru Lupaș
Alexandru Macedonski
Alexandru Marcu
Alexandru Mocioni
Alexandru Myller
Alexandru Philippide
Alexandru Proca
Alexandru Orăscu
Alexandru G. Radovici
Alexandru Roman
Alexandru Roșca
Alexandru Rosetti
Alexandru Sahia
Alexandru Șuțu
Alexandru Timotin
Alexandru Tocilescu
Alexandru Toma
Alexandru Vlahuță
Alexandru Vulpe
Alexandru Zaharia
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News