5 februarie: Ziua în care a murit Iuliu Maniu. Marele om politic fără mormânt: trupul său, aruncat la groapa comună

5 februarie: Ziua în care a murit Iuliu Maniu. Unul dintre cei mai mari oameni politici ai României s-a stins pe 5 februarie 1953, în temnița grea de la Sighet. Nu are mormânt: trupul i-a fost aruncat în groapa comună a ”dușmanilor” noului regim stalinist care se instaurase în țară.

Născut pe 8 ianuarie 1873, Maniu a fost o figură centrală în lupta pentru unitatea națională a românilor și un arhitect al Marii Uniri de la 1918.

Vezi și Cum au fost alegerile parlamentare din 1933, în județul Alba. Iuliu Maniu, Camil Velican și Iosif Jumanca, printre candidați

Ca lider al Partidului Național Țărănesc, a fost de mai multe ori prim-ministru al României și a luptat pentru democrație și stat de drept.

Încă de la instaurarea regimului comunist, a devenit o țintă a represiunii, fiind arestat în 1947 sub acuzații fabricate de trădare.

Vezi și: Generația care a înfăptuit Marea Unire, exterminată în beciurile comuniste. Cum și-a tratat părinții fondatori, România Mare

Ultimii ani ai vieții i-a petrecut în condiții inumane la închisoarea Sighet, unde a fost lăsat să moară de foame și frig, fără îngrijire medicală.

Trupul său nu a fost niciodată recuperat, fiind aruncat într-o groapă comună, așa cum s-a procedat cu mulți dintre martirii epocii comuniste.

Era perioada statului asasin, în care au dispărut în mod tragic toate elitele românești. Cu ce a rămas, s-a construit comunismul.

Școala primară la Blaj

Tânărul Iuliu Maniu a urmat școala primară la Blaj, apoi liceul la Zalău, iar studiile universitare le-a făcut la Viena și Budapesta, obținând diploma de doctor în drept în 1896. Din 1898, Iuliu Maniu a profesat avocatura la Blaj, ca jurisconsult al Mitro­poliei Unite.

Marea Unire

În 1915, a fost mobilizat și a participat ca ofițer al armatei austro-ungare la ope­rațiunile militare de pe frontul italian.

În 1918, el s-a implicat activ în lupta pentru Marea Unire, a fost unul dintre artizanii acesteia, iar din 1919 și până în 1920 a condus Consiliul Dirigent, organismul care a cooordonat tranziția și integrarea Transilvaniei în statul român.

Cum a sfârșit marele om politic

Despre sfârşitul marelui om politic Iuliu Maniu, însărcinat de Consiliul Naţional Român cu organizarea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, din 1918, există câteva relatări sumare, deoarece gardienii, sub conducerea criminalului Vasile Ciolpan, comandantul penitenciarului, îi ţineau pe deţinuţi cât mai izolaţi unii de alţii.

Însă toate relatările foştilor deţinuţi de la Sighet coincid asupra câtorva puncte.

• Cardinalul Iuliu Hossu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, descrie acest regim de exterminare în memoriile sale: supa servită deţinuţilor era cel mai adesea apă chioară, în care mai plutea câte o bucăţică de legumă. „Delicatesă” era socotită câte o „bucăţică tare de buză păroasă de vită”.

Uneori, cei grav bolnavi obţineau câte o îmbunătăţire a regimului alimentar. De exemplu, primeau cartofi. Dar, de cele mai multe ori, era prea târziu pentru că deţinutul era deja pe moarte.

Nicolae Haralambie Carandino (1905-1996), jurnalist şi fost coleg de detenţie cu fondatorul PNŢ, îşi aminteşte:

• ”Iuliu Maniu suporta în închisoare acelaşi climat de nobleţe în care toată viaţa se complăcuse. Nici o şovăială, nici o slăbiciune la acest bătrân care prefera să moară în închisoare decât să fie preşedinte al consiliului care să gireze, el, democratul de o viaţă, un regim de sclavie”. Agonia lui Maniu a durat zile întregi.

Perioada statului asasin

Sfârșitul anilor 40 și începutul anilor 50 ai secolului trecut au fost anii în care toată elita românască a fost exterminată în pușcăriile comuniste.

Se știu multe lucruri despre ce s-a întâmplat, dar mărturia torționarului Franz Țandără este cutremurătoare.

Arată cum statul asasin ucidea prin intermediul unor brute, în mod programat. Nimeni nu scăpa, odată ce intra pe mâna unor astfel de oameni.

5 februarie: Ziua în care a murit Iuliu Maniu. Ultima plimbare

În aceste condiții s-a stins și Iuliu Maniu. Ultima plimbare la aer s-a desfăşurat scos de subţiori, tărât pur şi simplu de Carandino şi un alt coleg, Bornemisa. Preotul greco-catolic, Alexandru Raţiu, l-a informat pe Carandino prin „ţeava de calorifer” , despre prezenţa sa acolo şi i-a promis că în noiembrie (1952) va intra în celula lui Maniu.

Cu ajutorul unui paznic bihorean, preotul a intrat în grabă la Maniu şi l-a spovedit şi i-a dat dezlegarea creştină. „Era foarte slăbit”.

• „Maniu tremura de frig, avea numai o pătură cazonă, de închisoare, dar a fost foarte fericit că a putut să se spovedească. Aflând vestea că va fi spovedit, se sculase de dimineaţă, şi-a spus rugăciunile şi a aşteptat cu nerăbdare preotul. Iar după spovedanie a rostit împăcat: Acum pot să mor.”

Olimpia Zamfirescu, citată de Ivor Porter, povesteşte ultima clipă petrecută alături de Maniu:

„Într-o noapte m-au mutat în altă celulă unde se afla un bărbat foarte bătrân şi foarte bolnav. Era Iuliu Maniu sau ceea ce mai rămăsese din el. Era pe jumătate paralizat şi nu se mai putea ridica din pat. Nu-l torturaseră, dar fusese lăsat să moară încetul cu încetul, neacordându-i-se îngrijire medicală şi fiind subnutrit. L-am îngrijit, l-am spălat. L-am hrănit până a închis ochii pentru totdeauna”.

Nicolae Carandino a relatat din perspectiva sa noaptea decesului:

• „Maniu a fost ridicat din celulă, în cel mai strict secret, dar vestea se răspândise ca fulgerul în toată închisoarea. Noaptea am auzit căruţa poposită în curtea închisorii, uruiala roţilor, nechezatul cailor, zgomotul uşor ferecat al şleaurilor. Apoi toate s-au liniştit. Maniu pleca spre groapa comună şi spre gloria eternă”.

Foto: Iuliu Maniu la proces, înainte și în timpul detenției.