Connect with us
Advertisement

Actualitate

6 IANUARIE: BOBOTEAZA sau botezul Domnului în râul Iordan. Obiceiuri din ziua în care se sfinţesc apele

Publicat

Botezul Domnului sau Boboteaza este prăznuit de creştini, în fiecare an, în data de 6 ianuarie. Sărbătoarea reprezintă botezul în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfantul Ioan Botezătorul. În ajunul și în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe se sfințesc apele.

La vârsta de 30 de ani, Hristos la Iordan, unde Sf. Ioan Botezătorul învăța și boteza oamenii, iar despre Iisus le spunea: “Se află în mijlocul vostru Acela pe voi Care nu-L știți”.

“Nici eu nu-L știam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborându-Se și rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu”.

Citește și MESAJE şi FELICITĂRI de SFÂNTUL IOAN Botezătorul . Urări amuzante şi serioase pentru prieteni, familie şi colegi

Când a apărut Hristos pe malul Iordanului, Sf. Ioan, luminat de Duhul Sfânt, Îl recunoaște și-L arată mulțimilor, zicând: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.

Această mărturie era foarte necesară israelitenilor, care așteptau pe Mesia cel profețit cu multe veacuri înainte. Hristos îi cere lui Ioan să-L boteze, iar acesta, după o împotrivire de adâncă smerenie, primește să-L boteze, după rânduiala lui.

După botezul lui Hristos cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel și a stat peste Iisus, iar Tatăl a mărturisit: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!”.

Astfel, botezul primit de Hristos are și un alt scop: Epifania – arătarea Sfintei Treimi – moment în care El avea să fie descoperit lui Ioan și, prin acesta, lui Israel, ca Fiului lui Dumnezeu și ca Mesia.

În ziua de Bobotează are loc sfințirea apei, în timpul slujbei de Iordan. Pregătirea acestui moment se face, și astăzi, cu multă atenție, în fiecare comunitate.

Locul de desfășurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spațiu mai larg – unde să fie cel puțin o fântână -, în imediata vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii.

Citeşte şi Minunea apei din Israel. De Bobotează, râul Iordan îşi schimbă cursul

Pentru acest moment se aduce apă, care se pune în vase mari de lemn și, tot acum, se taie, la râu, o cruce mare de gheață. În jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea bisericii, se desfășoara întreg ceremonialul religios, la care participă toată suflarea comunității.

După slujba de sfințire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean își ia apă sfințită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă.

Odată ajunși acasă, oamenii sfințesc cu agheasmă șura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livadă, casa și interiorul casei.

Practici populare de purificare a spațiului și de alungare a spiritelor malefice

Boboteaza cumulează elemente specifice de reînnoire a timpului calendaristic, la riturile creștine adăugându-se practici populare de purificare a spațiului și de alungare a spiritelor malefice.

În anumite regiuni ale țării, purificarea aerului se făcea, cândva, prin focuri și fumegații. Această manifestare avea loc imediat după sfințirea apei când tinerii se retrăgeau pe locuri mai înalte, având asupra lor cărbuni aprinși ce fuseseră folosiți anterior la aprinderea secalușelor, și aprindeau focurile de Bobotează. Rugul era făcut din vreascuri și frunze uscate strânse de feciori cu o zi înainte.

Tinerii cântau și dansau în jurul focului și săreau peste foc, atunci când acesta se mai potolea, în credința că vor fi feriți, astfel, de boli și de pacate.

La plecare, fiecare lua cărbuni aprinși cu care, odată ajunși acasă, afumau pomii din livadă în scop fertilizator. De asemenea, înconjurau casa cu pulberea folosită ca încărcătură pentru secălușe crezând că, în acest fel, casa va fi ferită de primejdii, mai ales de trăsnete. Sursa: crestinortodox.ro

Fetele îşi visează ursitul

Fetele care doresc să își viseze ursitul trebuie să “fure” sau să accepte de la preot un firicel de busuioc sfințit. Se spune că dacă îl vor ține în sân sau îl vor pune sub pernă înainte de a adormi, dar și dacă postesc și se roagă Sfântului Ioan în ajun de Bobotează, îl vor vedea în vis pe cel cu care le este hărăzit să se căsătorească.

Se spune că cei care reușesc să nu mănânce și să nu bea nimic în această zi vor avea parte de noroc, sănătate și binecuvântare de la Dumnezeu pe tot parcursul anului.

După ce iau agheasmă de la preot, fetele tinere obișnuiesc să se îmbăieze de trei ori în râu sau să-și toarne apa pe cap simbolic. Precum s-a adunat poporul la malurile Iordanului, tot așa se vor strânge pețitorii la ușa fetei respective.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement