9 august: 421 de ani de la asasinarea lui Mihai Viteazul, primul unificator al românilor. Ucis de mercenari la Câmpia Turzii

Mihai Viteazu este primul domnitor care a reușit să unească cele trei provincii românești, Moldova, Țara Românească și Transilvania. În 9 august se împlinesc 421 de ani de la asasinarea domnitorului Mihai Viteazul – primul unificator al românilor.

Pe 9 august 1601, Mihai Viteazul, era ucis la Câmpia Turzii de mercenarii valoni din armata generalului Giorgio Basta, fostul său aliat. Mihai Viteazu a domnit în Țara Românească între anii 1593- 1601, în Transilvania între anii 1599-1600 și în Moldova în anul 1600.

 

Cine a fost Mihai Viteazul

Mihai Viteazul (născut la 1557 sau 1558 în orașul Târgul de Floci din Țara Românească), fiul lui Pătraşcu cel Bun (domn al Ţării Româneşti între 1554-1557), a urcat toate treptele dregătoriilor, de la ban de Mehedinţi, mare stolnic, mare postelnic, până la mare ban al Craiovei (1593).

În septembrie 1593 a devenit domn al Ţării Româneşti (1593-1601), cu sprijinul unor puternice familii boiereşti precum Buzeştii şi Cantacuzinii, precum şi al principelui Transilvaniei Sigismund Bathory.

„Mihai Viteazul a ocupat tronul Ţării Româneşti în toamna anului 1953, într-un moment în care conjunctura internaţională părea favorabilă ridicării Ţărilor Române de pe panta prăbuşirii economice şi a pierderii fiinţei lor statale”, se arată în ampla lucrare „Istoria românilor”, apărută sub egida Academiei Române (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001).

O parte a statelor europene se grupaseră, din iniţiativa papei Clement al VIII-lea, în „Liga Sfântă”.

La sfârşitul secolului al XVI-lea, Ţările Române cunoşteau pe plan intern cea mai puternică creştere de până atunci a dependenţei lor faţă de Poarta otomană, autonomia internă fiind grav ştirbită, în timp ce pe plan extern se afirma politica expansionistă a celor trei mari puteri vecine – Imperiul Otoman, Imperiul habsburgic şi Polonia.

În plan intern, Mihai Viteazul a acţionat pentru întărirea autorităţii domneşti. S-a remarcat rapid ca un luptător pentru independenţă, dar şi pentru apărarea cauzei creştinătăţii, luând singur iniţiativa alăturării la ”Liga Sfântă”.

Politică unificatoare, antiotomană

Politica sa antiotomană s-a concretizat în sistemul de alianţe politico-militare ale ţărilor române din 1594.

Războiul antiotoman a început la 13 noiembrie 1594, prin atacarea creditorilor şi a negustorilor otomani prezenţi în Ţara Românească, după care, în perioada decembrie 1594- ianuarie 1595, luptele s-au extins spre Dunăre, la Giurgiu, Rusciuc ş.a. Mihai Viteazul şi-a organizat o armată proprie, de mercenari, alcătuită din poloni, secui, cazaci, sârbi etc., precum şi unităţi de călăraşi, ”roşii”, unităţi de ”dărăbanţi”, la care s-au adăugat voluntari de la sud de Dunăre.

Pentru a face faţă confruntărilor cu turcii, Mihai Viteazul a căutat să întărească alianţa cu principele Transilvaniei, Sigismund Bathory. O delegaţie de 12 boieri munteni a plecat la 1 mai 1595 spre Alba Iulia pentru tratative în acest scop.

„La 20 mai a fost încheiat nu un simplu act de alianţă – cum voise domnul – , ci unul înjositor pentru Mihai Viteazul, care devenea din aliat un supus, un locţiitor al lui Sigismund Bathory în Ţara Românească, cu o autoritate scăzută şi faţă de marii boieri ai ţării, de al căror sfat trebuia să ţină seama în toate actele de guvernare”. („Istoria românilor”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001)

În august 1595, o mare oştire otomană condusă de marele vizir Sinan-paşa a trecut Dunărea la Giurgiu. După celebra bătălie de la Călugăreni (13/23 august 1595), în zona mlăştinoasă a Neajlovului, unde Mihai Viteazul a repurtat o strălucită victorie tactică asupra avangărzii otomane, domnul Ţării Româneşti a hotărât retragerea spre Bucureşti, apoi spre Târgovişte.

Armata otomană a ocupat Bucureştii şi Târgoviştea, dar în octombrie 1595 oştile unite din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania au silit oştile otomane să se retragă. Tot în octombrie 1595 oastea turcă a suferit o grea înfrângere la Giurgiu, iar în noiembrie 1595 „teritoriul Ţării Româneşti cunoştea momentul eliberării de apăsătoarea dominaţie otomană”. („Istoria românilor”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001).

În 1596 au continuat luptele cu turcii în sudul Dunării, unde a avut loc o expediţie balcanică condusă de Baba Novac, căpitan al lui Mihai Viteazul.

La 30 mai/9 iunie 1598 a fost încheiat un tratat de alianţă între Ţara Românească şi Imperiul habsburgic.

Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, a renunţat la tron în 1598, apoi din nou în 1599, în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Bathory. Ca atare, în Transilvania şi în Moldova, prin Andrei Bathory respectiv Ieremia Movilă, ambii duşmani ai lui Mihai Viteazul, se consolidase poziţia adepţilor unei politici favorabile alianţei cu turcii.

”Atât timp cât dincolo de Carpaţi – locul de refugiu în cazul invaziei otomane – era un principe ostil, domnia lui Mihai rămânea ameninţată, cu atât mai mult cu cât voievodul era confruntat cu opoziţia unor grupări boiereşti sprijinite de Polonia” aminteşte istoricul Florin Constantiniu în volumul ”O istorie sinceră a poporului român” (Editura ”Univers enciclopedic”, Bucureşti, 2002).

Înţelegând că aceste împrejurări făceau greu realizabile o alianţă creştină generală sau una mai restrânsă românească împotriva turcilor, Mihai Viteazul a luat iniţiativa înlăturării lui Andrei Bathory.

Oastea Ţării Româneşti a pătruns în Transilvania pe două direcţii: o parte a oastei, condusă de Mihai Viteazul, prin valea Buzăului şi a Teleajenului, iar cealaltă, condusă de banul Udrea, boierii Buzeşti şi de Baba Novac, pe Valea Oltului, spre Sibiu. Oastea Ţării Româneşti a înfrânt oastea lui Andrei Bathory în bătălia de la Şelimbăr, lângă Sibiu, la 18/28 octombrie 1599.

Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia

La 1 noiembrie 1599, la trei zile după bătălia de la Șelimbăr, Mihai Viteazul intră triumfal în Alba Iulia, oraș pe care îl va transforma, după cucerirea Moldovei, în prima capitală a celor trei țări.

La 27 mai 1600, Mihai Viteazul emite un hrisov care atestă Unirea și se intitulează „voievod și domn a toată Țara Românească și al Ardealului și al Țării Moldovei”. 

27 mai 1600 este ziua în care, pentru prima oară, un conducător român apare în documente purtând titlul de “Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”.

La această dată, Mihai Viteazul, în urma campaniilor desfăşurate în Transilvania şi Moldova, devine oficial conducător al celor trei ţări româneşti.

„De la 1600, nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată şi desăvârşită poezie tragică.” Nicolae Iorga despre Mihai Viteazul.

Campania militară a fost una rapidă şi încununată de succes, atât în luptele dintre Mihai Viteazul şi Andrei Bathory (desfăşurate în perioada 18-28 octombrie 1599 la Şelimbăr), câştigate de domnul român, care, la 1 noiembrie 1599 intră triumfător în Alba Iulia, cât şi prin cucerirea Bacăului, unde îl înfrânge pe domnitorul moldovean Ieremia Movilă, la 10 mai, urmată de de predarea fără luptă a cetăţii Suceava de către garnizoana moldoveană.

Încă de la venirea sa la domnie, în septembrie 1593, Marele domn vizează realizarea celor două mari idealuri: Independenţa şi Unirea. Pentru înfăptuirea lor îşi va stabili cu luciditate obiectivele şi priorităţile.

”Aceleaşi considerente de securitate – eliminarea lui Ieremia Movilă, care se manifestase ca duşman al lui Mihai – au determinat campania domnului muntean în Moldova, adusă şi ea sub autoritatea sa (1600)”, scrie istoricul Florin Constantiniu.

La sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai 1600, Mihai Viteazul a atacat Moldova din trei direcţii diferite, iar în zilele de 6-7 mai grosul oastei se afla la Bacău. La 26 mai 1600 Mihai Viteazul a reuşit să ocupe cetatea Sucevei.

Într-un hrisov emis la Iaşi la 27 mai 1600, afirmând noua realitate politică, Mihai Viteazul se intitula ”Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei”.

Mihai Viteazul a realizat prima încercare de unificare politică a teritoriului românesc, pentru prima dată în istorie cele trei ţări române fiind unite sub aceeaşi conducere.

Unirea a fost determinată de necesitatea creării unui puternic front antiotoman şi înlesnită de legăturile economice, politice, culturale existente între cele trei ţări române în Evul Mediu.

Unirea realizată de Mihai Viteazul a coalizat însă împotriva sa pe toţi cei care îşi vedeau ameninţate planurile de hegemonie politică în regiune. Împăratul Rudolf al II-lea nu dorea domnia lui Mihai Viteazul în Transilvania, iar generalul său Georgio Basta era unul dintre adversarii cei mai înverşunaţi ai voievodului muntean.

De asemenea, nobilimea maghiară din Transilvania era ostilă lui Mihai Viteazul ca urmare a măsurilor luate aici de acesta.

În septembrie 1600, Mihai Viteazul a fost înfrânt de oastea lui Basta şi a nobilimii maghiare în lupta de la Mirăslău, iar în octombrie 1600 oastea polonă condusă de Jan Zamoyski a ocupat Moldova, Ieremia Movilă fiind reinstalat domn.

În ianuarie 1601, Mihai Viteazul a ajuns la curtea imperială de la Viena, pentru a cere ajutor. El a redactat aici un memoriu explicativ al acţiunilor sale, adresat împăratului Rudolf al II-lea.

În contextul reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, împăratul Rudolf al II-lea a acceptat să-l susţină pe domnul român.

Aliaţi, Mihai Viteazul şi Gheorghe Basta au ieşit victorioşi în bătălia de la Guruslău (3/13 august 1601) împotriva lui Sigismund Bathory.

Generalul Giorgio Basta avea însă ambiţii proprii, fiind convins totodată că împăratul habsburg dorea Transilvania pentru imperiu. Din ordinul său, la 9/19 august 1601 Mihai Viteazul a fost ucis de mercenari valoni în tabăra de la Câmpia Turzii, în apropiere de Turda.

Trupul acestuia a fost îngropat într-un loc rămas necunoscut, dar capul a fost adus în Ţara Românească de unul dintre căpitanii fostului domn şi înmormântat la Mânăstirea Dealu, de lângă Târgovişte.

Statuia lui Mihai Viteazul de la Alba Iulia. Dezvelită de Ceaușescu în 1968

Unul dintre simbolurile cele mai cunoscute al municipiului Alba Iulia este statuia din bronz a lui Mihai Viteazul, amplasată în Cetatea Alba Carolina, în fața Palatului Principilor Transilvaniei și nu departe de Muzeu și Sala Unirii.

Momentul dezvelirii statuii lui Mihai Viteazul, acum 54 de ani, pe data de 28 noiembrie 1968, a fost unul special. Se împlineau 50 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România.

La eveniment a participat însuși Nicolae Ceaușescu, care la vremea respectivă avea cea mai importantă funcție în stat, aceea de secretar general al Partidului Comunist Român.

Se spune că tot liderul comunist ar fi decis ca lucrarea să fie realizată de sculptorul Oscar Han, în ideea că artistul era la o vârstă înaintată, iar statuia lui Mihai Viteazul ar fi putut fi ultima sa operă importantă.

În realitate, realizările sale artistice au continuat. Amplasarea statuii în fața fostului Palat al Principilor Transilvaniei nu a fost întâmplătoare.

Edificiul este locul în care Mihai Viteazul a locuit și activat în scurta perioadă, de zece luni, în care a condus de la Alba Iulia destinele principatului Transilvaniei.

Statuia din bronz este singura dintre cele realizate de Oscar Han și dedicate unor voievozi în care personajul este înfățișat călare. Artistul a ales să-l surprindă pe Mihai în ipostaza intrării sale triumfale în Alba Iulia, în 1 noiembrie 1599.

Figura domnitorului este una demnă, hotărâtă, marcată de însemnătatatea momentului. Pentru redarea trăsăturilor fizice, sculptorul s-a ghidat după cele mai cunoscute imagini de epocă ale voievodului.

Mihai are pe cap celebrul său buciuman, căciula cu mănunchi de pene în partea dreaptă. Poartă o mantie amplă, iar buzduganul îl ține trimfător în mâna stângă. Asta, întrucât cronicile vremii atestă că Mihai Viteazul era stângaci.

Monumentul, cu înălțimea de 8,46 metri, din care soclul măsoară 2 metri, este dovada că, la Alba Iulia, în Cetate, amintirea lui Mihai Viteazul este vie și păstrată la loc de cinste.

surse: Agerpres, albaiuliaqr.ro, Consultant Științific: dr. Tudor Roșu – istoric

Sursa foto: (c) www.istorie-pe-scurt.ro