Connect with us
Advertisement

Economie

A10 Sebeș -Turda: Șapte ani pentru 70 de kilometri. România deschide de Ziua Națională prima autostradă terminată după Revoluție

Foto: captura video Youtube/ Adisan

Publicat

De Ziua Naţională, România va da în circulație prima autostradă terminată în întregime după Revoluție. Are doar 70 de kilometri, dar face legătura între două autostrăzi importante, care încă sunt neterminate.

E vorba de Autostrada 10 care ne va permite să ajungem de la Sibiu la Cluj-Napoca în două ore. Şapte ani a durat construcţia, iar probleme au fost la fiecare pas.

Vezi și LIVE VIDEO: Lotul 2 al A10, DAT ÎN TRAFIC, de la Alba Iulia la Aiud. Se va circula fără întrerupere între Sibiu și Cluj

Pe Lotul 2 al Autostrăzii Sebeş – Turda, între Alba Iulia și Aiud este mobilizare generală se arată într-un reportaj realizat de Observator – Antena1. Se asfaltează pe ploaie, se montează parapetele, se trasează marcaje.

Autorităţile vor ca pe 1 Decembrie să dea drumul traficului pe porţiunea de 24 de kilometri de şosea de mare viteză care leagă Alba-Iulia de Aiud ceea ce va face ca A10 Sebeș- Turda să devină prima autostradă complet finalizată din România de la Revoluție.

Deschiderea acestui lot le va permite şoferilor să circule pe autostradă de la Sibiu până dincolo de Cluj-Napoca, la Nădășelu. Sunt aproape 200 de kilometri de autostradă fără întrerupere, dar cu multe restricții.

Problemele încep pe A1, între Sibiu și Sebeș unde sunt restricții în fiecare zi pe segmentele în care apar crăpături pe asfalt și unde, în 2014, autostrada s-a stricat imediat după construire și a stat închisă ani de zile.

Pe sectorul de autostradă de 22 de kilometri, de la Cunța, la scurt timp de la inaugurare au început să apară probleme în structura de rezistență a drumului din cauză că mi fost construite drenaje care să preia apele din rețeaua subterană. Astfel, la scurt timp, drumul s-a rupt iar un tronsonul de 200 de metri a luat-o la vale.

A10 Sebeș – Turda: 70 de kilometri construiți în șapte ani, iar problemele încă nu s-au terminat

Chiar şi după inaugurare, un punct critic al autostrăzii rămâne la kilometrul 20, unde, de aproape un an, constructorul se confruntă cu o mare alunecare de teren. Pe o porţiune de câteva sute de metri, şoferii vor fi nevoiţi să încetinească şi să circule din ambele direcţii doar pe un singur sens.

Cristian Pistol, director general CNAIR declară pentru ObservatorNews că lotul care se va da în circulație din 1 decembrie nu va fi și recepționat:

”Cum bine aţi spus dumneavoastră, noi dăm în circulaţie. Deci lotul de autostradă nu va fi recepţionat. Recepţia se va face după ce toate lucrările sunt finalizate. Noi estimăm că lucrările vor fi finalizate în jurul lunii aprilie a anului viitor.”

Alunecarea de teren de lângă Oiejdea nu va fi singura problemă nerezolvată la momentul deschiderii circulaţiei. Şoferii care vor circula pe autostradă şi vor avea nevoie la toaletă…trebuie să se abţină, pentru că cele două spaţii de servicii sunt departe de a fi finalizate. Si nu se va întâmpla acest lucru mai devreme de luna aprilie a anului viitor.

70 de kilometri construiți în 7 ani. A 10 – cea mai scumpă după Autostrada Bechtel (A3)

În ciuda neajunsurilor, Autostrada Sebeş – Turda este prima pe care România o construiește și o dă în circulație cap-coadă, de la Revoluţie încoace.

În 2012, A10 a fost proiectată să lege două autostrăzi pe atunci inexistente și are o lungime de 70 de kilometri.

Șapte ani pentru 70 de kilometri. În cei şapte ani cât a durat construirea ei, A10 s-a împiedicat aproape la fiecare kilometru. Că a fost vorba de alunecări de teren, de lipsa culoarelor de trecere pentru animalele sălbatice, de morminte antice descoperite pe traseu – toate acestea, plus exproprierile greoaie, au întârziat lucrările și au mărit costurile.

În actele iniţiale, fiecare kilometru urma să coste 6 milioane de euro. Cumva, a ajuns cea mai scumpă bucată de autostradă construită până acum în România, după lotul Bechtel. În medie, 10 milioane de euro am plătit pentru fiecare kilometru al şoselei dintre Sebeş şi Turda.

Greșeli de proiectare care au mărit costurile

Bogdan Ciprian s-a trezit cu un zid în dreptul porţii. A cerut în instanţă oprirea lucrărilor la autostradă, dar nu a obţinut decât drum de acces făcut de constructor. Acum e singurul om din Alba care are propriul său pasaj, pe sub un drum judeţean.

Bogdan Sandu Ciprian, proprietar pentru ObservatorNews: Mă va afecta foarte tare din partea autostrăzii că nu au pus panouri fonice în paralel cu casa mea, plus acest zid în faţa proprietăţii, care mi-a închis total accesul.

Nu a fost singura surpriză descoperită abia după începerea lucrărilor. O bretea de coborâre în nodul rutier Alba Iulia Sud a fost proiectată să treacă, aparent fără să ştie nimeni, prin mijlocul fostei gropi de gunoi a oraşului. Greşeala de proiectare nu doar ca a întârziat lucrările, dar a şi ridicat costurile, prin ecologizare, cu peste 1,2 milioane de euro.

Graba cu care s-a făcut studiul de fezabilitate a făcut ca la un moment dat autostrada să se împiedice în câţiva stâlpi de înaltă tensiune. Constructorul ceruse mutarea lor, pentru că erau fix în mijlocul căii de rulare. 4 ani a durat până când problema a fost rezolvată.

Proiectele Aiudului blocate din cauza întârzierii execuției lotului 2

În tot acest răstimp, Aiudul a stat cu marile proiecte de infrastructură blocate. În conturile oraşului zac nefolosite milioane de euro, fonduri europene, destinate înlocuirii sistemului de canalizare sau reparaţiei unor poduri. Lucrările nu s-au putut executa, pentru că oraşul ar fi fost complet paralizat din cauza traficului.

Oana Badea, primar Aiud: Contracte cu executantul care nu au putut fi puse în aplicare pentru că politia rutieră nu ne-a dat voie ar fi adus un prejudiciu şi mai mare traficului.

Au fost 7 ani în care drumul de la Sibiu la Cluj-Napoca s-a făcut şi în 4-5 ore. În cei 70 de kilometri care despart Sebeşul de Turda au apărut, între timp, 37 de cruci noi. Alţi 118 oameni au fost schilodiţi în accidente grave.

Iar România a ajuns pe primul loc în topul ţărilor cu cei mai mulţi morţi pe şosele. Cu lotul ce va fi inaugurat la 1 decembrie, vom avea 936 de kilometri de autostradă.

La cum arată planurile, abia în 2023 ne vom putea lăuda că depăşim 1000 de kilometri de şosele de mare viteză. Ungaria, o ţară cu o suprafaţă de două ori şi jumătate mai mică decât România, are peste 1500 de kilometri de autostradă.

Kilometri de autostradă pe care autoritățile au anunțat că le vor finaliza în 2021

A10 Sebeș – Turda, Lot 2 – 24,2 km ( anunțat că va fi dat în circulație în primele 6 luni)
A10 Sebeș – Turda, Lot 1 (rămas de finalizat) – 2 km
A3 Chețani – Câmpia Turzii – 15,7 km
A3 Târgu Mureș – Ungheni – 4,5 km (+ 4,7 km drum de legătură)
DX12 Craiova – Pitești, lotul 2 – 40 km

Total: 86,4 km de șosea de mare viteză

Autostrăzile din România, kilometri reali aflați în exploatare:

  • A1: București-Pitești – 110 km
  • A1: Sibiu-Sebeș-Orăștie-Simeria-Deva-Ilia 175 km
  • A1: Margina-Timișoara-Arad-Nădlac – 160 km
  • A2: București-Cernavodă-Medgidia-Constanța – 203 km
  • A3: București-Ploiești – 62,8 km
  • A3: Rășnov Cristian – 6,3 km
  • A3: Ungheni (Aeroport Tg. Mureș) – Iernut – Chețani – 31,7 km
  • A3: Câmpia Turzii – Nădășelu – 61,3 km
  • A3: Biharia – Borș – 5,3 km
  • A4: Centura Constanța – 22,2 km
  • A6: A1-Centura Lugoj – 11,4 km
  • A7: VO Bacău – 16 km
  • A10: Turda – Aiud Sud – 28,7 km *aproximativ 4 km (între nod Aiud și limita cu lotul 2) nu pot fi folosiți
  • A10: Sebeș – Alba Iulia Nord – 15 km
  • A11: Parte din Centura Arad – 2 km
    ———————————————————————
    TOTAL KM REALI ÎN EXPLOATARE: 910,7 km

Evoluția kilometrilor de autostradă deschiși circulației în ultimii 14 ani:

  1. 2004 – 97,2 km
  2. 2007 – 50,7 km
  3. 2009 – 42 km
  4. 2010 – 28 km
  5. 2011 – 57 km
  6. 2012 – 139 km
  7. 2013 – 108 km
  8. 2014 – 28,2 km
  9. 2015 – 46,6 km
  10. 2016 – 22,1 km (Lotul 3 Cunța – Săliște din A1 Sibiu – Orăștie – 22,11 km – a fost deschis inițial în noiembrie 2014, dar a fost închis în 2015 pentru reparații capitale pe o bucată. Întreg lotul a fost redeschis definitiv în octombrie 2016)
  11. 2017 – 15 km
  12. 2018 – 58,4 km
  13. 2019 – 42 km
  14. 2020 – 60,6 km

A 10 Sebeș – Turda – 4 loturi,  termen de finalizare anul 2016

Autostrada A10 face legătura dintre Autostrada A1 si Autostrada A3, pe traseul Sebes – Turda. Licitațiile au fost făcute în 2013, iar lucrările au început în 2014

Tronsonul Sebes-Turda a fost împărțit în patru loturi:

Lot 1 – 17,00 km de la intrarea pe autostrada în Sebes până la Pârâul Iovului,

constructori: asocierea SC Impresa Pizzarotti & C SpA – SC Pomponio SRL.

Cost: 541.739.137 lei fara TVA

Lot 2 – 24,25 km de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud; constructori:

asocierea Aktor SA – SC Euroconstruct Trading SRL.

Cost: 549.332.494 lei fără TVA.

Lot 3 – 12,45 km de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea,

constructori: asocierea Tirrena Scavi SpA, Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A.

Cost: 420.511.921 lei fără TVA

Lot 4 – 16,30 km de la nodul Decea până în Turda,

constructori: asocierea Porr Construct SRL, Porr Bau GmbH.

Cost: 470.004.894 lei fără TVA

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News.

sursa: Observatornews.ro, CNAIR, Asociația Pro Infrastructutra

foto: capturi video youtube/ Adisan

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Petru

    sâmbătă, 20.11.2021 at 12:23

    Pe când încep reparațiile la acest sector de autostradă ?

  2. Ss

    sâmbătă, 20.11.2021 at 12:58

    Impotenta + hotie + prostie = Romania !!!

  3. Iosif

    duminică, 21.11.2021 at 19:30

    Bun și atât,dar ritmul este foarte scăzut, tipic nouă. Așa nici nepoții noștri nu vor vedea proiectele terminate. Ma tem că între timp în alte țări se va inventa alt mijloc de deplasare.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement