Actrița Dorina Chiriac, text devastator despre admiterea la liceu: ”Examenul vieții începe plenar și grav la 11 ani”

Actrița Dorina Chiriac face o analiză extrem de lucidă a sistemului de evaluare pentru admiterea la liceu. Aceasta a postat vineri, pe contul ei de facebook, o mărturisire dar și un semnal de alarmă pentru modul în care funcționează în prezent școala românească și la felul în care, deciziile luate la doar 12 ani de un copil îl vor afecta toată viața.

Analiza Dorinei Chiriac, realizată cu naturalețe și bun simț, depășește cu mult în viziune documentele seci de strategie ale Ministerului Învățământului.

Acum, pentru a intra la liceu, la nota de la examenul de capacitate clasa a VIII-a se adună media celor 4 ani de gimnaziu. Evolutia din clasele V-VIII cântărește de acum foarte greu. Pentru toată viața!

Am luat premiul întâi in ciclul primar an după an, apoi m-am dezechilibrat în gimnaziu in primii doi ani. Am început să mă reechilibrez oarecum din clasa a VIIa, când am fost chiar la ceva olimpiade.

M-am pregătit să dau examen la Liceul Pedagogic, dar uite că am picat cu 9.00 (se intra cu medii mari), și am fost redistribuită (după medie) la Liceul „Ion Luca Caragiale”.

Deși am suferit atunci o cădere care m-a făcut obeză pentru mult timp (deci și mai tristă), nu regret întâmplarea deloc, pentru că mi-am trăit anii ăia alături de colegi minunați (picați și ei cu medii mari de pe undeva 😊), cu profesori dăruiți, „Caragiale” fiind o școală puternică (ok, făceam drum lung zilnic, dar merita).

Sunt convinsă la ora asta că eșecul de atunci cu Pedagogic-ul a fost un succes pentru viață. Consider că mi s-a dat o șansă.

Nu știu ce s-ar fi întâmplat, însă, dacă media din clasa a Va sau a VIa ar fi avut importanța pe care o are azi. E posibil să nu fi avut nici o șansă. Nu aș fi putut conștientiza la 12 ani că mă aflu zi de zi în concurs pentru o viață întreagă.

Astăzi se ia pur și simplu copiilor șansa de a se reechilibra. Sau de a se descoperi între 10-14 ani, perioadă esențială in formarea omului care o să fie el mai târziu. Perioada greșelilor din care chiar învață. Astăzi contează pentru toată viața ce ai făcut la 10-11ani, când abia dacă faci distincția între real și magie, când abia începe să se formeze anatomic în creier chestia aia care se ocupă cu controlul abstractului.

Nu reușesc să mă imaginez adult înjurându-mă pe mine la 11-12 ani când nu proiectam viitor (că, la naiba, natura omului e așa încât nu-i viitor la 11-12 ani).

„Unde mi-a fost capul la 12 ani, de am luat 5 la mate și 6 la fizică? Cum mi-am permis să iau 3-ul ăla la română într-un act de rebeliune? Acu plătesc toată viața! Vacă iresponsabilă ce-am fost eu la 12 ani! Vită! De ce nu m-am gândit eu atunci la viitor?” Pentru că nu puteai, vaco! N-aveai cu ce, vită! Copiii nu proiectează activ viitor! Visează! Încearcă! Se caută și nici măcar nu știu că se caută! Abia pe la 12 ani încep să priceapă că au oarece responsabilități!

Dar în nici un caz nu reușesc să facă o legătură clară, matură, între acțiunile de acum și ce vor fi ei peste 15-20 de ani. Asta ar presupune ca ființa umană să crească conștientă de importanța evoluției sale, în mod grav, de la primii pași în viață. Să priceapă (contra naturii) determinarea dintre acțiunile sale de copil și existența sa ca adult.

Se petrece asta forțat chiar acum. De la primele evaluări naționale, la 6-7 ani.
Mizerie care nici măcar nu arată ceva cuiva. Se creează false statistici. Însă cu prețul lipsirii de copilărie a copiilor noștri.

Meditații din clasa a doua. Simulări de examene din clasa „pregătitoare” (sperie mai tare decât simulările de cutremur).

Ce se întâmplă de sunt atâția copii de 14 ani care nu știu să scrie, să citească, să formuleze o propoziție simplă, să rezolve un exercițiu logic? Au dispărut niște abilități ale speciei?

Nu. La 6 ani copiii sunt toți deschiși și curioși. Și, dacă nu există imposibilități funcționale, e clar că școala le face ceva; că nu e vorba de un procent mic, ca să dăm vina pe ei și pe rudele lor până la gradul al patrulea.

Examenul vieții nu mai e Bacalaureatul. Examenul începe plenar și grav la 11 ani. Așa că ia, naibii, în serios, școala, copile! Dă-o dracu’ de minge și dă-l dracu de pian și de tenis și de ce dracu’ ți-o mai face ție plăcere pe lângă școală!

Muncește în gimnaziu mai multe ore pe zi decât mama și tata la un loc, iresponsabilule! Altfel o să cari toată viața lada cu scule! Ratatule! Ai 14 ani și nu mai poți? Ce-ai făcut în ultimii 5 ani?

-Eu când o să am timp să mă joc?
-LA PENSIE!

All work and no play makes Jack a dull boy. Shining?

Foto: Daria Tucă