Adoptarea monedei Euro, condiții și provocări: Din 2017, România nu mai îndeplinește criteriile de adoptare a monedei euro

Adoptarea monedei Euro, condiții și provocări. Din 2017, România nu mai îndeplinește criteriile de adoptare a monedei euro.

Dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, 20 au adoptat euro ca monedă națională, în diferite faze de dezvoltare ale Zonei Euro (Economic and Monetary Union).

România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 și la 17 ani și jumătate de la acel moment nu a adoptat încă euro, leul rămânând moneda națională, încă de la crearea sa în anul 1867.

Statele Uniunii Europene care nu fac parte din Zona Euro (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România și Suedia) s-au angajat și sunt obligate să adopte moneda euro, în baza prevederilor tratatelor de aderare la Uniunea Europeană.

Aceste relativ noi state membre ale Uniunii Europene trebuie să adopte euro, mai devreme sau mai târziu, fără termene clar prestabilite (articolul 119 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene), însă adoptarea euro se bazează pe îndeplinirea unor criterii de convergență nominală, mai jos descrise.

Danemarca este singurul stat care a notificat Uniunii Europene intenția de a nu adopta euro (o clauză specială de derogare, de care s-a prevalat și de care noile state membre nu beneficiază).

Adoptarea monedei Euro: peste 340 de milioane de oameni o folosesc deja

341 de milioane de oameni utilizează euro în fiecare zi. Este a doua cea mai utilizată monedă din lume.

Pe lângă cele 20 de state ale Uniunii Europene aflate în Zona Euro, state mici, precum Andorra, Principatul Monaco, San Marino și Cetatea Vaticanului, folosesc, de asemenea, moneda euro, în baza unui acord formal încheiat cu Comunitatea Europeană.

Muntenegru și Kosovo utilizează și ele moneda euro, dar fără să fi încheiat un acord formal. Bancnotele euro există în șapte cupiuri diferite: 5 EUR, 10 EUR, 20 EUR, 50 EUR, 100 EUR, 200 EUR și 500 EUR.

Bancnotele euro sunt utilizate ca mijloace legale de plată în întreaga zonă euro și ilustrează stiluri arhitecturale care au caracterizat diferite perioade din istoria Europei (vezi țările care utilizează moneda Euro).

Euro a fost lansat ca monedă de cont la data de 1 ianuarie 1999 și a fost pus în circulație fizic la 1 ianuarie 2002.

În primii trei ani, euro a fost o monedă scripturală, de cont, utilizată numai în scopuri contabile, de exemplu pentru plăți electronice.

Numerarul în euro a fost pus în circulație abia la data de 1 ianuarie 2002, atunci când a înlocuit, la cursuri de schimb fixate irevocabil, bancnotele și monedele naționale (exemple – francul belgian sau marca germană de la acea vreme).

Când a fost introdusă moneda euro, în 1999, zona euro includea 11 din cele 15 state membre ale UE de la acea dată: Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia și Spania.

Ulterior, Grecia a adoptat euro în 2001, au urmat Slovenia în 2007, Cipru și Malta în 2008, Slovacia în 2009, Estonia în 2011, Letonia în 2014, Lituania în 2015 și Croația în 2023.

Adoptarea monedei Euro: de unde vine simbolul

Simbolul euro a fost inspirat de litera grecească epsilon, ca o reflectare a faptului că Grecia este leagănul civilizaţiei europene.

„E“ este, desigur, şi prima literă din cuvântul „Europa“. Cele două linii orizontale paralele puternic marcate simbolizeează stabilitatea valutei.

Abrevierea oficială a euro, EUR, a fost înregistrată la Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO).

Conform unui studiu al Băncii Centrale Europene, un deceniu a durat procesul de pregătire pentru adoptarea euro, care a fost impregnat de numeroase provocări privind grafica bancnotelor și designul monedelor euro, producerea, introducerea fizică a euro, comunicarea, elementele de siguranță ale bancnotelor etc.

(Cum a devenit euro moneda noastră).

Orice stat membru al Uniunii Europene s-a angajat să adopte euro prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană!

Acest aspect, mai puțin mediatizat, se întemeiază pe criteriile Tratatului de la Maastricht (1992), prin care Uniunii Monetare Europene i-au fost consimţite valenţele unui acord, care presupunea crearea unei monede unice europene – euro.

Pentru a putea adopta moneda unică europeană, o ţară trebuie să întrunească un număr de cinci criterii de convergenţă nominală, prevăzute de Tratatul de la Maastricht, să își armonizeze legislația financiar-bancară cu cea europeană și să atingă acele nivele de convergență reală, care o fac comparabilă cu restul statelor din zona euro (în materie de nivelul PIB/locuitor, piața muncii, grad de deschidere a economiei etc.).

Criteriile de convergență reală nu sunt prestabilite într-un tratat sau document dedicat, ci reprezintă un set de caracteristici intrinseci și complexe ale economiei statului care adoptă euro și care îl fac comparabil cu celelalte state din zona euro.

Criteriile de convergență nominală pentru adoptarea euro sunt:

• Stabilitatea preţurilor: rata inflaţiei nu poate depăşi cu mai mult de 1,5% ratele medii de inflaţie ale celor trei state membre cu cea mai scăzută rată de inflaţie;
• Rata dobânzilor: rata dobânzilor pe termen lung nu poate varia cu mai mult de 2% în raport cu ratele dobânzilor medii ale celor trei state membre cu cea mai scăzută rată de inflaţie;
• Deficitele: deficitele bugetare naţionale trebuie să fie sub 3% din Produsul Intern Brut (PIB);
• Datoria publică: datoria publică nu poate depăşi 60% din Produsul Intern Brut (PIB);
• Stabilitatea cursului de schimb: ratele de schimb trebuie să rămână în limitele marjei de fluctuaţie autorizate de +/-15% pentru cei doi ani anteriori adoptării monedei unice europene.

Primul pas înspre adoptarea euro presupune declararea participării unui stat la un mecanism al cursului de schimb cu o paritate prestabilită.

Orice stat care intenționează adoptarea monedei euro la o anumită dată, trebuie să declare cu doi ani anteriori respectivei date, intrarea într-un mecanism special al cursului de schimb (Mecanismul Cursului de Schimb II – Exchange Rate Mechanism ERM II).

Acest mecanism presupune că, pe perioada celor doi ani, statul trebuie să mențină moneda într-un interval standard de fluctuație de ± 15 % faţă de un curs de schimb fixat.

România nu a declarat încă intrarea leului în acest mecanism al cursului de schimb, iar paritatea leului față de alte monede se stabilește într-un regim de curs de schimb flexibil cu flotare controlată.

România nu mai îndeplinește criteriile tehnice de adoptare a euro – de 25 de trimestre consecutive pentru rata dobânzii, de 23 de trimestre consecutive în cazul ratei inflației și de 20 de trimestre consecutive pentru soldul bugetar.

Conform Raportului anual al Băncii Naționale a României aferent anului 2023 și Raportului BNR România – Zona Euro Monitor (nr. 6/2024), în perioada iulie 2015 – noiembrie 2017, România a îndeplinit criteriile de convergență nominală necesare adoptării euro.

Ulterior însă, condițiile macroeconomice s-au înrăutățit și criteriile nu mai sunt îndeplinite, iar perspectivele redresării și îndeplinirii acestor condiții economice sunt incerte.

În România, ultimele date disponibile (aferente anului 2023), arată că rata inflației a fost de 9,7% (referința europeană 4,4%, deficitul bugetului consolidat a fost de 6,6% (referința europeană 3%), datoria publică s-a situat la 48,8% din Produsul Intern Brut (referința europeană 60%), ratele dobânzilor pe termen lung 6,7% pe an (referința europeană 4,9%), iar cursul de schimb al leului față de euro a fluctuat în doi ani cu +2,7 / -0,6%.

Pe lângă neîndeplinirea criteriilor de convergență nominală (rata inflației, deficitul și ratele dobânzilor), pentru adoptarea viitoare a monedei euro, legislația românească nu îndeplinește toate cerințele privind independența băncii centrale, interdicția de finanțare monetară și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosistem (Raport de convergență al Băncii Centrale Europene, 2022).

Procesul de adoptare a monedei euro în țara noastră nu a intrat deocamdată în linie dreaptă, iar deciziile legate de acesta reprezintă apanajul guvernanților.

Din punct de vedere economic, participarea la zona euro implică un mix de criterii tehnice, pe care în prezent nu le îndeplinim și care nu ne permit să considerăm că suntem pe deplin integrați din punct de vedere monetar în Uniunea Europeană.

Pe termen mediu, provocările pregătirii pentru trecerea la euro implică reducerea decalajelor față de alte state, dar mai ales a decalajelor dintre regiunile României și atingerea nivelurilor impuse ale criteriilor de adoptare a euro, urmate de atingerea unui grad de convergență reală a economiei românești cu zona euro pe termen mediu (în absența acesteia, decizia de adoptare a euro ar aduce riscuri și mai mari economiei naționale).

Profesor universitar dr. Adela Socol – contributor Alba24