Administrație
Alin Ignat: Sute de dosare pierdute la Casa de Pensii din Alba au fost recuperate. Din cele 8000 restante, 6000 sunt rezolvate
Sute de dosare pierdute și peste 8000 nerezolvate – ”bilanțul” controalelor de la Casa de pensii Alba, instituție aflată pe locul 2 în țară la capitolul dosare nesoluționate. Mii de pensionari așteaptă de la noua conducere ca lucrurile să fie puse în ordine.
Secretarul de stat de la Ministerul Muncii, albaiulianul Alin Ignat a făcut noi precizări cu privire la situația de la Casa de Pensii Alba.
Citește și TABEL: Cât costă ca să îți cumperi 6 ani de vechime în muncă. Sumele plătite de cei care vor să obțină pensie fără să fi cotizat
Astfel, Ignat a declarat că până în prezent au fost soluționate 6000 din cele 8000 de dosare restante și că noua conducere a Casei de Pensii face eforturi să aducă situația la zi.
”Pentru că au existat și continuă încă numeroase discuții pe marginea situației de la Casa Județeană de Pensii Alba, sunt esențiale câteva lămuriri:
1. Teancurile de lucrări restante s-au adunat, sub vechea conducere, de mai bine de 10 ani.
2. Noua conducere a găsit peste 8000 de restanțe, oameni cu dosare nesoluționate de ani de zile.
3. În nici 5 luni de zile, noua conducere a ajuns la aproximativ 2000 de restanțe și continuă să recupereze.
4. În guvernarea PSD s-a tăcut cu grație și completă nepăsare, în timp ce lucrurile au scăpat complet de sub control.
Astăzi, cu toate piedicile puse de infiltrații pesediști în Casa Județeană de Pensii Alba, lucrurile sunt pe drumul cel bun, sute de dosare pierdute au fost găsite, iar restanțele se recuperează în paralel cu soluționarea dosarelor noi.
Nu am nicio îndoială că la CJP Alba vom trece de la incompetență și ignoranță, la performanță și seriozitate, iar cei care nu se vor adapta se vor cerne.
Rezolvăm în luni ce au stricat alții în ani de zile.” a mai declarat Alin Ignat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News