Artefacte dacice din aur, scoase la vânzare de o familie din Alba, RETRASE dintr-o licitaţie până la clarificarea regimului lor juridic

„Plăcuţele lui Bitus”, artefacte dacice din secolul II-III e.n, au fost retrase de la vânzare, până la clarificarea regimului lor juridic, din licitaţia pe care casa Artmark a organizat-o marţi seară, în Bucureşti. „Plăcuţele lui Bitus”, un set de trei artefacte votive din aur, care datează din secolele II-III e.n., au fost scoase la licitaţie cu un preţ de pornire de 85.000 de euro, după ce Ministerul Culturii (MC) nu şi-a exercitat dreptul de preempţiune. Proprietarul  plăcuțelor din aur este o familie din județul Alba.

„Dată fiind susceptabilitatea acestui lot pentru Tezaurul naţional”, „Plăcuţele lui Bitus” au fost retrase, iar vânzarea lor a fost amânată, „până la clarificarea regimului juridic de proprietar”.

Setul de trei artefacte votive, din aur aparține secolelor II-III e.n și au fost realizate într-un atelier dacic din Abrud. Plăcuțele votive, inscripționate sunt singurele aflate într-o colecție privată și demonstrează continuitatea populației geto-dace în teritoriul Daciei Romane.

Piesele au fost descoperite în regiunea Abrud, din județul Alba undeva în primii ani ai secolului XX. Au fost trecute din generație în generație până astăzi. Familia preotului Isaie Pașca din Scărișoara a fost cea care a făcut descoperirea, fiind păstrate, peste timp, într-un Orologiu din 1789, tipărit de Petre Râmniceanu la Tipografia Buna Vestire din Blaj.

În anii ’90, familia Mateș, prin moștenire din tată în fiu a ajuns în posesia celor trei plăcuțe de aur. Apoi au ajuns în custodia Muzeului de Istorie a Transilvaniei, în vederea studierii.

Este o situație rarisimă în rândul colecțiilor românești, scăpând de-a lungul vremurilor înstrăinării sau, prin ascundere, naționalizării, fiind actualmente clasate ca bunuri culturale aparținând patrimoniului național, în categoria Tezaur.

În 9 decembrie urmează să fie scoase la licitația de Crăciun de Artmark, de la prețul de 85.000 de euro.

Plăcuțele lui „Bitus” sunt dovezi suplimentare în ceea ce privește continuitatea elementului dac după anul 106 e.n., adică după cucerirea romană a Daciei și transformarea acesteia în provincie a Imperiului. Dovedesc continuitatea populației daco-romane la un interval de aproximativ 150 de ani (aproximativ patru generații) și ne arată funcționarea unui sistem urban tipic roman, cu diverse instituții culturale și sociale specifice.

Cele trei plăcuțe, dintre care două sunt întregi, iar una este fracturată, sunt realizate prin turnare probabil în matrițe din lemn și confecționate din aur probabil aluvionar dacă ne gândim la puritatea foarte mare a materiei prime.

Despre descoperirea acestor artefacte şi despre interesul crescut pentru ele a vorbit, într-o conferinţă de presă care a precedat Licitaţia de Crăciun organizată de Artmark marţi seară, Florian Matei Popescu, cercetător ştiinţific la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”.

„De ce descoperirea a făcut vâlvă? În primul rând, ea a făcut vâlvă în 1987, când, în urma unor lucrări edilitare, pentru a pune mai bine în valoare izvoarele termale de la Geoagiu-Băi, a fost descoperit un bazin, evident natural, dar care fusese cumva lărgit, amenajat de către romani, şi în acel bazin au fost descoperite şapte plăcuţe exact de tipul acesta – ele sunt uşor diferite, dar sunt numai diferenţe de nuanţă, ele sunt acelaşi tip de artefact, dacă putem spune aşa – încă una a apărut puţin mai târziu, dar, probabil, tot descoperită în acel context, în 1987. Pe lângă acestea, au fost descoperite patru altare dedicate nimfelor şi zeiţei Diana şi zeiţei Hygeia şi, de asemenea, un număr important de monede – nici până acum numărul exact nu se ştie -, se vorbeşte în literatura de specialitate de 400 sau 600 de monede. Toate găsite într-un ceea ce noi am numi din punct de vedere arheologic un complex închis. Monedele nu au intrat niciodată în circuit, nu ştim exact nici măcar numărul lor. Piesele, în schimb, au intrat rapid în circuitul ştiinţific”, a declarat, în conferinţa din 2 decembrie, Florian Matei Popescu.

Acesta a precizat că plăcuţele au făcut vâlvă din două motive: în primul rând, pentru că erau din aur şi, în al doilea rând, pentru că pe una dintre aceste opt tăbliţe – din care numai cinci au inscripţie – este atestat un anume „Decebalus Luci filius”, care oferă la rândul lui o dedicaţie către nimfe.

Cele trei artefacte care urmau să fie scoase la licitaţie marţi seară aduc în plus un nou nume. Numite „Plăcuţele lui Bitus”, datorită inscripţiei pe plăcuţa votivă de mai mici dimensiuni „(VOTU(M) UBE(R) BITUS)”, ceea ce s-ar putea traduce aproximativ prin „Darul îmbelşugat (făcut de) Bitus” (Bitus reprezintă unul dintre cele mai răspândite nume dacice, alături de Brisanus, Duda, Soia, Mucapa etc.), acestea sunt unice din mai multe perspective.

„În primul rând, încă un nume, i-aş spune traco-dacic, pentru că este un nume destul de răspândit şi care este atestat atât la nord, cât şi la sudul Dunării, dar, în acelaşi timp, şi faptul că una dintre plăcuţe este anepigrafă, dar, dacă vă uitaţi atent, câmpul inscripţiei este deja trasat, ceea ce arată că în zonă deja exista o producţie de serie specializată şi trăgeau numai câmpul inscripţiei lăsând apoi loc, exact cum se face astăzi pentru epitafuri, pentru a trece numele şi zeităţile respective. Asta este încă un element în plus (…) care ne arată că avem de-a face cu un soi de producţie locală şi care era ţintită special – probabil se vindeau cum mergeţi azi la poarta mănăstirilor şi luaţi o iconiţă pe care apoi o lăsaţi undeva în zona altarului -, se vindeau undeva înainte de a intra în zona acestui sanctuar dedicat nimfelor, tocmai pentru a fi lăsat acolo ca ofrandă”, a mai spus atunci Florian Matei Popescu.

Totodată, acestea sunt singurele artefacte de acest tip aflate într-o colecţie privată, nu într-una muzeală, dintr-un total de 14 astfel de plăcuţe votive din aur descoperite pe întregul teritoriu al fostului Imperiu Roman, ce se întindea din Britania până în Egipt, acoperind cea mai mare parte a lumii civilizate. Acestea sunt singurele plăcuţe dedicate, la aproximativ patru generaţii de la cucerirea Daciei de Traian, de un dac (iar nu de un roman, de un colonist al Imperiului sau de un negustor grec sau oriental, precum în celelalte cazuri), pledând pentru contopirea populaţiei geto-dace cu cea a coloniştilor romani, pentru formarea, în perimetrul Daciei Romane, a poporului român.

Plăcuţele au fost trecute din generaţie în generaţie, de la descoperirea lor, la sfârşitul sec. XIX, şi până în prezent, scăpând de-a lungul vremurilor de înstrăinare, dat fiind statutul familiei care le-a păstrat, apoi, prin ascundere, naţionalizării din anii comunismului.

Autenticitatea celor trei piese a fost confirmată atât de academicianul Alexandru Vulpe, preşedinte al secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologice a Academiei Române, care a participat şi el la conferinţa din 2 decembrie, cât şi de Florian Matei Popescu.

„În cazul celor trei piese nu e niciun dubiu. Sunt sigur autentice. N-avem nici cea mai mică îndoială”, a spus atunci academicianul Alexandru Vulpe.

„Acestea sunt autentice. Sunt elemente de detaliu care arată că intră în acea serie deja cunoscută, deci aici nu încape niciun fel de îndoială, nu este cazul”, a declarat şi Florian Matei Popescu.

În ceea ce priveşte ideea ca aceste piese să intre în posesia unui colecţionar privat şi să nu fie expuse într-un muzeu, academicianul Alexandru Vulpe a spus: „Este trist să ne gândim că astfel de piese, în loc să ajungă în muzee publice, riscă să fie cumpărate de colecţionari, cine ştie cine şi unde şi să dispară practic din circuitul ştiinţific. Din păcate, legile noastre sunt destul de permisive, ştiu că, înainte de ’89, dacă găseai astfel de lucruri, ţi se confiscau pur şi simplu sau, în cel mai bun caz, îţi dădeau un preţ de nimic pe ele. În schimb, erau salvate din punct de vedere al patrimoniului cultural şi ştiinţific, încât trebuie spun cu oarecare regret că aceste legi nu se mai aplică astăzi”.

Statul are drept de preempţiune, dar, dacă statul nu îşi exercită dreptul, proprietarul poate vinde bunurile unei alte persoane interesate.

„Statul nostru se ştie prea bine că n-are prea mulţi bani pentru cultură. Asta e!”, a mai spus Alexandru Vulpe.

Toate cele trei artefacte fac parte din patrimoniul cultural naţional, fiind clasate în categoria Tezaur. Valoarea acestor trei plăcuţe votive din aur dacic este apropiată de cea a vestitelor brăţări regale dacice din aur descoperite în zona cetăţilor din Munţii Orăştiei, care au fost furate de vânătorii de comori şi recuperate printr-un proces dificil din Statele Unite ale Americii, Franţa, Elveţia şi Germania. Din 2011, brăţările pot fi admirate la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Alexandru Bâldea, managing partner Artmark, a spus, pe 2 decembrie, că preţul de pornire pentru aceste obiecte a fost stabilit împărţindu-se preţul unei brăţări dacice la cinci.

„Au stârnit un interes mare şi o dezbatere pseudoştiinţifică pe bloguri şi pe varii forumuri, nu însă şi din partea statului. Au trecut patru luni de zile de când notificarea de punere în vânzare s-a făcut, iar dânşii nu ne-au solicitat nicio informaţie. Termenul a expirat. Din păcate, ca de obicei”, a mai spus atunci Alexandru Bâldea.

La rândul său, Florian Matei Popescu a spus că l-a anunţat despre existenţa acestor piese şi pe directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu, pentru că a considerat că trebuie ca „toată lumea din mediul ştiinţific să ştie că ele există şi că au reapărut pe piaţă”, „pentru că locul unor astfel de piese este în tezaurul României, fără îndoială (…), să poată fi văzute de toată lumea”.

„În acest caz, s-au respectat toţi paşii legali şi aşa trebuie făcut de fiecare dată (…) Or, aici s-au respectat paşii legali şi aceste bunuri, fiind clasate, ele nu pot părăsi ţara – pot părăsi ţara doar temporar într-o expoziţie temporară -, ele vor rămâne ca bunuri pe teritoriul ţării”, a mai spus Florian Matei Popescu.