Actualitate
Atribuţiile noului Minister al Consultării Publice şi al Dialogului Civic, în dezbatere publică. Dialog cu societatea civilă

Odată depăşită etapa de creare, practic, de la zero, a unei instituţii publice, în cadrul de reglementare specific, activitatea noului minister se va referi, printre altele, la:
– transparenţa documentelor propuse/discutate în şedinţele de Guvern
– realizarea, de către fiecare ministru/secretari de stat, a unor rapoarte de transparenţă după întâlnirile cu grupurile de interese,

– angajarea personalului contractual în acest minister pe un model de criterii de performanţă – reprezentând studiu pilot pentru un proces similar în alte autorităţi publice, acest ultim obiectiv cu riscul prelungirii etapei organizatorice până la care ministerul va fi funcţional.
„Avem un singur an la dispoziţie şi ne propunem să nu îl irosim. Obiectivele noastre ţin totuşi cont de durata limitată a mandatului şi solicităm opiniei publice ca în sugestiile formulate, să ţină cont de acest aspect. Deşi bugetul pe 2016 aşteaptă cu nerăbdare informaţii despre acest minister, considerăm vitală consultarea cu societatea civilă căreia sperăm ca activitatea ministerului să îi folosească cât mai mult”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Consultării Publice şi al Dialogului Civic.
Comentarii privind documentul se pot trimite pe pagina de facebook a instituţiei dar şi prin email la secretariat.mcpdc@gov.ro, până vineri, 27 noiembrie. În paralel, ministrul Violeta Alexandru va iniţia o serie de discuţii cu reprezentanţi ai mass media, ai grupurilor informale de cetăţeni, ai societăţii civile dispunând de reţele şi structuri de reprezentare în ţară, pentru a putea prelua cât mai multe opinii (inclusiv critice) despre crearea şi mandatul acestei structuri, transmite Guvernul.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News