Actualitate
Augustin Lazăr a primit aviz favorabil de la CSM pentru numirea în funcţia de procuror general al României. Hotărârea, transmisă la Ministerul Justiţiei
Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a fos avizat favorabil de către CSM, pentru numirea în funcţia de procuror general al României.
Secția pentru procurori a CSM a avizat favorabil, joi, cu unanimitate de voturi, propunerea ministrului Justiției, Raluca Prună, de numire a lui Augustin Lazăr în funcția menţionată.
Comunicatul de presă CSM: “În şedinţa de astăzi, 21 aprilie 2016, după parcurgerea activităților prevăzute în procedura de avizare, analizarea proiectului de management şi susţinerea interviului, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat, cu unanimitate de voturi, propunerea ministrului justiției de numire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a domnului Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Propunerea pentru numirea în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a domnului procuror Augustin Lazăr a fost înaintată Consiliului Superior al Magistraturii de către ministrul justiţiei în data de 1 aprilie 2016.
Hotărârea de avizare a Secţiei pentru procurori va fi transmisă Ministerului Justiţiei în cursul zilei de astăzi, 21 aprilie 2016.
Potrivit art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată”.
La finalul interviului de joi, la CSM al lui Augustin Lazăr, ministrul Justiției, Raluca Prună, a precizat că va trimite propunerea pentru funcția de procuror general al României către președinte, imediat ce va primi avizul de la CSM.
„Secția de procurori a dat avizul cu unanimitate de voturi și acum urmează procedura exactă cum este descrisă de lege. Imediat ce voi primi scrisoarea de la CSM cu avizul, vom transmite această propunere către președinte, care decide”, a explicat Prună.
Priorităţile şi obiectivele lui Augustin Lazăr, din funcţia de procuror general al României
În proiectul de management, Augustin Lazăr susţine că va urmări „modernizarea energică a activităţii prin dezvoltarea unui management actual, participativ şi eficient care să permită orientarea resurselor spre soluţionarea cu celeritate îndeosebi a cauzelor importante pentru societate, relevante pentru activitatea parchetelor: infracţiunile de corupţie, conflictul de interese, infracţiunile economice, evaziunea fiscală, contrabanda, infracţiunile contra patrimoniului cultural şi îmbunătăţirea indicatorilor de calitate”.
De asemenea, Lazăr susţine că „este necesară continuarea reformei prin restructurarea micilor instanţe şi parchete izolate (în state fondatoare ale UE s-au efectuat în urmă cu 30 de ani), care generează şi majoritatea problemelor disciplinare şi de corupţie, comasarea lor în unităţi mari puse sub coordonarea unor magistraţi experimentaţi”.
Restructurarea ar permite o mai eficientă utilizare a resursei umane, printr-o încărcătură de dosare mai echilibrată pe procuror, se mai arată în proiectul de management. Astfel, consideră necesară „crearea unui corp specializat de Poliţie Judiciară la dispoziţia exclusivă a procurorului, care să lucreze sub coordonarea efectivă a acestuia, având aceleaşi priorităţi.
Lazăr se mai referă la rolul conducătorilor de structuri din parchete de a crea colective funcţionale caracterizate prin profesionalism şi spirit de echipă.
Aminteşte şi de apariţia noilor manifestări criminale comise de grupări infracţionale – de exemplu furturi cu modus operandi sofisticat – ce determină managerii judiciari să instrumenteze dosarele complexe numai în echipe operative (task force) alcătuite din procurori şi poliţişti specializaţi, coordonaţi de un procuror cu experienţă şi consiliaţi de experţi în domeniu.
Subliniază şi importanţa conduitei, a capacităţii de comunicare cu judecătorii, procurorii, personalul auxiliar şi administrativ, justiţiabilii, operatorii de intelligence, reprezentanţii mass-media.
AICI, integral, proiectul de management pus în dezbatere publică.
Augustin Lazăr, experienţă de 34 de ani în magistratură
Reamintim că Augustin Lazăr a fost propus în 1 aprilie de către ministrul Justiţiei pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Funcţia a fost vizată şi de alţi trei candidaţi: Codruţ Olaru (adjunct al procurorului general, fost procuror-şef DIICOT), Oana Schmidt-Hăineală (fost preşedinte CSM) şi Gheorghe Ivan (procuror la Parchetul ÎCCJ, fost şef DNA Galaţi).
Vezi şi Augustin Lazăr, procurorul-şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, propus pentru funcția de PROCUROR GENERAL al României
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News