Connect with us
Publicitate

Actualitate

Autospecială de salvare la înălțimi peste 40 de metri, în dotarea ISU Alba. Investiţie de 2,6 milioane lei

Publicat

Pompierii din Alba Iulia au primit, la sfârşitul anului trecut, o nouă autospecială ce va fi utilizată în intervenţii. Aceasta a fost prezentată marţi, la sediul ISU Alba. Cu o valoare de 2.667.773,96 lei, autospeciala de intervenție model M42L va permite echipajelor să acţioneze pentru stingerea incendiilor și în cazul producerii unor accidente tehnologice, dezastre sau calamități naturale, precum și în cazul altor operațiuni ce presupun lucrul la înălțime.

Citește și Primăria Alba Iulia a semnat CONTRACTUL pentru RIDICAREA MAȘINILOR parcate ilegal. Vezi care sunt TARIFELE

ISU Alba mai avea în dotare o autospecială cu scară, însă aria de acţiune era doar până la 30 de metri înălţime, iar aceasta este de 42 de metri înălţime. În plus, are mai multe dotări.

Descrierea autospecialei:

Autospeciala de intervenție și salvare de la înălțimi model M42L este destinată intervenției și salvării de la înălțime pe timpul stingerii incendiilor și în cazul producerii unor accidente tehnologice, dezastre sau calamități natural, precum și în cazul altor operațiuni ce presupun lucrul la înălțime.

Citește și FOTO UPDATE: Comisie de recepție pe Lotul 3 al Autostrăzii Sebeş-Turda. Sunt șanse să fie deschis ASTĂZI!

Autospeciala este proiectată pe o infrastructură de tip autoșasiu Iveco Eurocargo ML 180 E32 și are următoarele caracteristici:

– cabină 1+2 locuri care au montate o instalație specializată pentru intervenție și salvare de la înălțimi;

– autoșasiul este echipat cu motor cu nivel euro6 și prize de putere care asigură punerea în funcțiune a echipamentelor din dotare;

– instalația de calare asigură orizontalizarea autospecialei în vederea lucrului cu instalația specială;

– instalația specializată pentru intervenție și salvare de la înălțime este formată dintr-un turn rotator cu pachet de scări extensibile compus din: pachet de scări, platformă de lucru la vârf și lift;

– mișcările de rotire, de ridicare și extindere a pachetului de scări pot fi executate în același timp (simultan);

– liftul asigură urcarea/coborârea persoanelor în/din platforma de lucru;

– platforma de lucru este echipată cu mijloacele tehnice de intervenție și protecție necesare;

Citește și Copil de 13 ani, rătăcit în pădure, lângă o pârtie din Şureanu. A fost găsit de jandarmi şi salvamontişti

– instalația pentru stingerea incendiilor montată în platforma de lucru, permite atât refularea apei/spumei cu ajutorul unui tun (fixat de platformă), cât și cu ajutorul unor țevi de refulare manuale;

– dispozitivul tip macara, troliu TR 300 are capacitatea de ridicare de 300 kg.

Instalația de comandă și comunicații:

Instalația de comunicații este compusă din: – postul de comandă principal la baza turnului rotitor permite executarea tuturor manevrelor, inclusive posibilitatea preluării comenzilor postului secundar amplasat pe platformă; – postul de comandă secundar aflat pe platforma de lucru, permite executarea tuturor manevrelor; – 2 posturi de comandă pentru calare.

Instalația pentru comunicații asigură legătura între postul principal și secundar de comandă și include un echipament de amplificare a vocii în vederea transmiterii de mesaje.

Instalația de siguranță asigură semnalizarea sonoră și optică în cazul apropierii de pozițiile limită de siguranță.

Instalația de iluminare suplimentară permite realizarea condițiilor de vizibilitate normal în zona intervenției autospecialei.

Autospeciala este dotată cu accesorii de intervenție și echipament individual de protecție şi a fost achiziţionează prin proiectul naţional IGSU de dotare a inspectoratelor cu utilaje moderne.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate