Economie
AUTOSTRADA SEBEŞ-TURDA: Curtea de Apel Bucureşti a respins plângerile pentru lotul 2. CNADNR va reevalua ofertele
Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat, joi, 5 iunie, în cazul plângerilor înregistrate pentru lotul 2 al autostrăzii Sebeş-Turda. Instanţa a respins toate aceste plângeri, ca fiind nefondate, legate de licitaţia pentru execuţia tronsonului de la Pârâul Iovului (ieşirea din Alba Iulia) până la intrarea în municipiul Aiud. Astfel rămâne în vigoare hotărârea CNSC, prin care a fost admisă în totalitate contestaţia formulată Strabag şi în parte a altor două, iar CNADNR trebuie să reevalueze ofertele. Reamintim că în urma licitaţiei pentru lotul 2, câştigătoare a fost desemnată, iniţial, oferta asocierii de 10 firme, condusă de RCM Construzioni SRL, care s-au angajat să construiască tronsonul cu aproximativ 460 milioane lei.
Tot printr-o decizie anterioară a instanţei, CNADNR a trebuit să reevalueze oferta câştigătoare pentru lotul 1. Pe segmentele 3 şi 4, au început deja lucrările doar în faza de proiectare.Termenul pentru finalizarea autostrăzii este februarie 2016, însă ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat anterior că acestea ar putea fi terminate mai repede, în 2015.
Citeşte şi AUTOSTRADA SEBEŞ-TURDA: Au început lucrările pe loturile 3 şi 4, faza de proiectare, de la intrarea în Aiud până la Turda
Pentru lotul 2, firmele RCM Construzioni SRL (declarată iniţial câştigătoare la licitaţie, ca reprezentant al unei asocieri de firme, cu oferta de 460.019.270 lei) şi Asocierea Aktor SA – Euroconstruct Trading 98 SRL au contestat în instanţă decizia CNSC. Consiliul a admis în totalitate contestaţia formulată pentru acest lot de către Strabag SRL şi în parte pe cele formulate de asocierea Aktor SA – Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Teloxim Con SRL, respectiv a anulat raportul procedurii de atribuire în partea ce priveşte oferta desemnată câştigătoare şi ofertele contestatoarelor amintite. De asemenea, CNSC a obligat autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor depuse pentru lotul 2 de contestatoarele menţionate şi asocierea RCM Costruzioni SRL, cu respectarea celor din motivare, a documentaţiei de atribuire şi a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice. A respins şi capătul de cerere privind reevaluarea ofertelor admisibile cu propuneri inferioare ofertei sale, din contestaţia asocierii Aktor SA – Euroconstruct Trading 98 SRL, ca nefondat. Această asociere a atacat în instanţă faptul că CNSC i-a acceptat doar în parte contestaţia.
Citiți aici întreaga decizie a CNSC.
Pe acelaşi lot, Teloxim Con SRL (în cadrul asocierii Lena Engenharia e Construcoes SA – Teloxim Con SRL – Consitrans SRL) a dat în judecată CNADNR.
Curtea de Apel Bucureşti a conexat toate plângerile legate de acest lot într-un singur dosar.
Lotul 2 are 24,25 km, de la Pârâul Iovului până la intrarea în municipiul Aiud. Include un spaţiu de servicii la km 22+800 (stânga), km 23+400 (dreapta), nodul rutier Teiuş la km 26, inclusiv bretele de acces şi un centru de întreţinere şi monitorizare la km 26+000 amplasat în interiorul nodului rutier Teiuş.
Citeşte şi Autostrada Sebeş-Turda: OFERTELE câştigătoare. Vezi cine va construi cei 70 de kilometri de pe A10
În ceea ce priveşte celelalte loturi, pentru segmentele 3 şi 4 au fost semnate contractele cu firmele constructoare şi a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor cu data de 20 mai. Pentru cei 12,45 km ai lotului 3 al autostrăzii Sebeș – Turda, CNADNR a semnat contract cu asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana Per Condotte D’Aqua SpA, cu suma de aproximativ 421 milioane de lei fără TVA.
Cei 16,3 km de la lotul 4 al autostrăzii Sebeș – Turda vor fi executaţi de asocierea SC Porr Construct SRL – Porr Bau BmbH, pe baza unui contract de aproximativ 470 de milioane de lei fără TVA.
Tronsonul vizat are 28,75 kilometri, de la Turda până la intrarea în Aiud.
În legătură cu lucrările din zona Aiud, a avut loc o întâlnire la primărie între proprietarii de terenuri vizaţi, reprezentanţii constructorului şi ai CNADNR. Oamenii au fost nemulţumiţi că, în unele cazuri, firma a început deja lucrări de forare a terenului fără a-i înştiinţa. De asemenea, au ridicat problema despăgubirilor pentru culturile de trandafiri (în special zona Ciumbrud) şi pomi fructiferi, aşteptând să le fie comunicate condiţiile în care îşi pot recupera investiţiile.
Citeşte şi Exproprierea imobilelor pe traseul Autostrăzii Sebeş-Turda: Guvernul a aprobat 36,5 milioane lei despăgubiri pentru peste 4000 de imobile
În cazul lotului 1 din Autostrada Sebeş-Turda, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte plângerea formulată de Impresa Pizzarotti şi a dispus reevaluarea ofertei câştigătoare a Salini Impregilo SpA.
Autostrada care va face legătura între Autostrada Orăștie-Sibiu și Autostrada Transilvania este împărţită în patru loturi.
Potrivit ministrului Dan Şova, preţul mediu pentru tronsonul 3 (12,4 km) va fi de 7,5 milioane de euro/km, iar pentru tronsonul 4 (16,3 km) este de 6,4 milioane, urmând ca pentru tronsonul 1 (17 km) preţul să fie de 8,2 milioane de euro/km, în timp pentru tronsonul 2 (24 km) preţul să fie de 6,7 milioane de euro/km.
Ministrul Dan Şova a mai spus că termenul de execuţie este de 22 de luni, din care patru luni sunt pentru proiectare, dar speră ca lucrările să fie încheiate până pe 31 decembrie 2015, cel mai târziu în aprilie 2016.
Valoarea totală a investiţiei pentru construcţia celor 70 de kilometri ai Autostrăzii Turda-Sebeş se ridică la aproximativ 500 de milioane de euro.
Proiectul este finanţat în proporţie de 85% din Fondul de Coeziune, iar 15% din bugetul de stat. Autostrada Turda-Sebeş va traversa de cinci ori râul Mureş, ceea ce presupune realizarea mai multor lucrări – poduri, viaducte etc.
Lucrările la tronsonul Sebeș-Turda erau anunţate să înceapă în primăvara anului 2014. În aprilie, Comisia Europeană a anunțat că a acceptat includerea autostrăzii Sebeș – Turda în programul de finanțare nerambursabilă. Odată construită, autostrada ce a primit indicativul A10 potrivit CNADNR va lega autostrada A1 ce trece pe lângă Sebeș și autostrada Transilvania A3 aproape de Turda. CNADNR intenţiona să dea autostrada în concesiune la pachet cu autostrada de la Cluj la Borş.
Autostrada A10 Sebeş – Turda (potrivit proiectului tehnic, autostradă cu 2 benzi de circulaţie pe sens, lăţimea platformei de 26 metri şi acostamentul de 1,75 m pentru a permite amplasarea parapeţilor)
Lotul 1 – 17 km – de la intrarea pe autostradă de la Sebeș până la Pârâul Iovului (km 0+000 – km 17+000); inclusiv nodul direcţional Sebeş, o parcare de scurtă durată la km 4+200 (stânga), km 4+500 (dreapta); două noduri rutiere inclusiv bretele de acces: nodul rutier Alba Iulia Sud la km 8, nodul rutier Alba Iulia Nord la km 16.
Lotul 2 – 24,25 km – de la Pârâul Iovului până la intrarea în municipiul Aiud (km 17+000 – km 41+250), inclusiv un spaţiu de servicii tip S3 la km 22+800 (stânga), km 23+400 (dreapta); nodul rutier Teiuş la km 26, inclusiv bretele de acces; un centru de întreţinere şi monitorizare la km 26+000 amplasat în interiorul nodului rutier Teiuş.
Lotul 3 – 12,45 km – de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea (km 41+250 – km 53+700), cu două noduri rutiere inclusiv bretele de acces: nodul rutier Aiud la km 44+700, nodul rutier Unirea la km 53+200; un spaţiu de servicii tip S1 la km 46+800 (stânga), km 47+700 (dreapta).
Lotul 4 – 16,3 km – de la nodul Decea până la intrarea în autostradă în zona Turda (km 53+700 – km 70+000), inclusiv o parcare de scurtă durată la km 60+030 (stânga), km 60+280 (dreapta); un centru de întreţinere şi coordonare la km 61+375.
Proiectul autostrăzii Sebeș- Turda a intrat în atenția guvernului în ianuarie 2013 după ce Consiliul Județean Alba au reactivat un proiect mai vechi – drumul expres Sebeș – Turda. În 11 februarie 2013, vicepreședintele CJ Alba Florin Roman anunța că studiul de fezabilitate al drumului expres a fost aprobat în ședință de guvern. Proiectul inițial a suferit mai multe modificări, iar din septembrie 2013 ”drumului expres” a fost transformat în ”autostradă” în urma unei analize de trafic făcută de CNADNR şi avizată de ministrul Dan Șova.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News