Connect with us
Advertisement

Eveniment

BACALAUREAT 2016: SUBIECTE şi BAREM la Matematică și Istorie proba scrisă, publicate de Ministerul Educaţiei

elevi colegiul

Publicat

elevi bacalaureat 2014 Ministerul Educaţiei a publicat subiectele şi baremele de evaluare la proba scrisă obligatorie a profilului, Matematică şi Istorie, care s-a desfăşurat miercuri, 6 iulie. Un număr de 2323 candidaţi din Alba au dat aceste testări, o absolventă de liceu fiind eliminată din examen pentru că avea telefonul mobil în sală. Majoritatea tinerilor din judeţ care au susţinut testul de miercuri au fost înscrişi la proba de Matematică.

Probele scrise la examenul de Bacalaureat 2016 se desfăşoară în 12 centre de examen din judeţul Alba, trei dintre acestea la Alba Iulia.

SUBIECTE şi BAREM proba scrisă obligatorie a profilului – Bacalaureat 2016 (Ministerul Educaţiei)

ISTORIE

SUBIECT_E_c_istorie_2016_var_08_LRO

BAREM_E_c_istorie_2016_bar_08_LRO

MATEMATICĂ

Mate-Info

SUBIECT_E_c_matematica_M_mate-info_2016_var_08_LRO

BAREM_E_c_matematica_M_mate-info_2016_bar_08_LRO

Tehnologic

SUBIECT_E_c_matematica_M_tehnologic_2016_var_08_LRO

BAREM_ E_c_matematica_M_tehnologic_2016_bar_08_LRO

Ştiinţele Naturii

SUBIECT_E_c_matematica_M_st-nat_2016_var_08_LRO

BAREM_E_c_matematica_M_st-nat_2016_bar_08_LRO

Pedagogic

SUBIECT E_c_matematica_M_pedagogic_2016_var_08_LRO

BAREM_E_c_matematica_M_pedagogic_2016_bar_08_LRO

Elevii care au studiat la profilul Ştiinţe ale Naturii şi au susţinut miercuri proba la Matematică au avut la Subectul I un număr complex de ridicat la pătrat, de calculat o arie şi o ecuaţie a dreptei care trece printr-un punct.

La Subiectul II au avut de rezolvat o matrice de gradul 2 şi o lege a compoziţie, în timp ce la Subiectul III au avut de calculat o funcţie, dar şi de calculat integrala în cadrul funcţiei.

Cei de la profilul Tehnologic au avut de rezolvat la examenul de Bacalaureat o integrală, o matrice şi de calculat polinoame.

La profilul Uman, elevii care au dat examenul la Istorie au avut de realizat, la subiectul III, un eseu despre România postbelică. La subiectul I, ei au avut de răspuns la  mai multe cerinţe legate de unirea Moldovei cu Ţara Românească şi relaţiile cu celelalte puteri.

Luni, 4 iulie, a fost proba scrisă de Limba şi literatura română. Şi la această probă a fost înregistrat în judeţul Alba un caz de tentativă de fraudă. Un candidat a fost eliminat din sală, la Abrud, pentru că i-a sunat telefonul mobil, spre sfârşitul intervalului pentru testare.

Citeşte şi BACALAUREAT 2016: SUBIECTE şi BAREM la Limba şi literatura română, proba scrisă, publicate de Ministerul Educaţiei. Cum se calculează nota

VEZI  FOTO: SUBIECTELE de la BAC 2016, Română, proba scrisă: Romanul psihologic la profilul UMAN, romanul interbelic la REAL. Cerinţele

Vezi şi Tentativă de FRAUDĂ la BAC 2016 în Alba, proba scrisă de Limba Română: Absolvent din Abrud, eliminat din sală, pentru că i-a sunat telefonul mobil în examen

Ultima probă la Bac 2016 din această vară este vineri, 8 iulie, cea la alegere a profilului. Cei mai mulţi absolvenţi de liceu din judeţul Alba dau testări la Biologie, Geografie şi Logică.

Rezultatele vor fi afişate în 12 iulie, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00. Rezultatele finale vor fi afişate în 16 iulie.

Toate sălile de examen sunt supravegheate video şi audio, la fel şi sălile în care se  descarcă şi multiplică subiectele, precum şi sălile în care se preiau, evaluează şi depozitează lucrările scrise.

Potrivit metodologiei de examen, candidaţii nu pot intra în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări şi alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau căşti audio.

Cei care încalcă această regulă sunt eliminaţi din examen şi îşi pierd dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

La examenul de bacalaureat, elevii primesc subiecte diferite în funcţie de profilul urmat la liceu. Absolvenţii de clasa a XII-a care au urmat cursurile la uman sau pedagogic vor avea la examen subiecte mai dificile decât cei care au făcut un profil real sau filiera tehnologică sau vocaţională, alta decât pedagogică. Măsura cu subiecte diferite în funcţie de profil este prevăzută în metodologia de examen.

Absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor; au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea şi au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise

CALENDAR BACALAUREAT, sesiunea iunie-iulie 2016:

13-15 iunie: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A);

15-17 iunie: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B);

21-24 iunie: Evaluarea competenţelor digitale (proba D);

27 iunie – 1 iulie: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C);

4 iulie: Limba şi literatura română (proba E a, proba scrisă);

5 iulie: Limba şi literatura maternă (proba E b, proba scrisă);

6 iulie: Proba obligatorie a profilului (proba E c, proba scrisă);

8 iulie: Proba la alegere a profilului şi specializării (proba E d, proba scrisă);

12 iulie: Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16.00 – 20.00);

13-15 iulie: Rezolvarea contestaţiilor;

16 iulie: Afişarea rezultatelor finale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement