Va avea Alba Iulia un ștrand? Răspunsul este NU, cel puțin nu în acest an. Bugetul s-a micșorat, Guvernul s-a zgârcit, iar intenția Primăriei Alba Iulia de a emite obligațiuni în valoare de 100.000.000 de lei pentru mai multe investiții în acest an a eșuat pe motiv că băncile sunt sceptice în ceea ce privește acordarea de credite care implică astfel de sume și nu au participat la invitația primăriei.

Publicitate

„Să îl facă Dîrzu”, a răspuns primarul Mircea Hava la întrebarea dacă se va face anul acesta ștrand, motivând că Alba Iulia a pierdut 20 de milioane de lei din cauza legii bugetului care nu-i permite să cheltuie toate veniturile proprii.

Și încercarea de a emite obligațiuni în valoare de 100.000.000 de lei, pe care să-i folosească pentru anul Centenarului a eșuat. Administrația locală avea de gând să se îndatoreze cu această sumă pentru a face Baza de Agrement de la Bazinul Olimpic, renovarea Stadionului Cetate, reabilitare locuri de joacă, Palatul Principilor etc.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Primăria Alba Iulia se îndatorează cu 100 milioane de lei pentru Palatul Principilor, stadion, spații de joacă, ștrand și alte investiții

Proiectul pentru contractarea unei finanțări rambursabile prin emiterea de obligațiuni municipale a fost aprobat anul trecut în luna septembrie, iar invitația către bănci a fost făcută în luna decembrie, însă fără rezultat.

Nici cei 335.000 de lei aprobați anul trecut în buget pentru ștrand nu au fost cheltuiți. Deci cei care sperau că anul acesta nu se vor mai duce până la Deva sau Orăștie pentru a se „bălăci” într-un ștrand, vor trebui să facă și la vară aceste drumuri pentru că la Alba Iulia șansele unui ștrand municipal în viitorul apropiat sunt aproape de 0%.

Publicitate

Reamintim că până acum, s-au plătit pentru nimic 272.272 de euro . 200.000 de euro pe terenul din spatele bazinului olimpic, plus 13.000 de euro proiectul, la care se mai aaugă studiile făcute (17.000 euro + 17.800 euro + 24.472 euro) de Biroul de Proiectare Străjan pentru zona de la Schit, bani care au lăsat în urmă doar niște ștranduri și parcuri „fantomă”.

VEZI:  Sute de mii de euro plătiți pe ȘTRANDURI FANTOMĂ. Proiecte mutate după „poftele” primarului