Bijuterie din costumul popular femeiesc săsesc, prezentată la Muzeul Municipal Sebeș. Era primită la căsătorie

Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş în luna martie este una dintre cele mai frumoase bijuterii care fac parte din costumul popular femeiesc săsesc: paftaua (Heftel). Aceasta era primită la căsătorie.

Bijuteria este confecţionată din alamă, de formă  conică, cu raza bazei de 11 cm. Aceasta este ornamentată cu o piatră roşie, de mari dimensiuni, dispusă central, încadrată de trei şiruri concentrice de „pietre preţioase” roşii şi verzi (imitaţii din sticlă a unor rubine şi smaralde), fixate pe pafta cu monturi în relief. Corpul paftalei este realizat din tablă de alamă ambutisată, aurită şi ornamentată cu motive vegetale.

Alături de cordonul-cingătoare cu paftale (Spangengürtel) şi acele de vălitură (Bockelnadeln), paftaua (Heftel) este una dintre cele mai importante accesorii ale costumului popular femeiesc săsesc. Era probabil cea mai utilizată şi spectaculoasă bijuterie femeiască săsească. Se purta atârnată pe piept, legata în jurul gâtului, de obicei, cu o bentiţă de catifea.

Bijuterie din costumul popular femeiesc săsesc. Originea paftalei

Deşi termenul de pafta este considerat a fi de origine turcă, paftalele săseşti descind din fibulele merovingiene din secolul al V-lea. În Evul Mediu au devenit un accesoriu cu rol protector, unele îndeplineau şi funcţia de relicvare conţinând o mică casetă în care se păstrau moaştele unor sfinţi. În acea epocă erau confecţionate din metale nobile (aur, argint) şi decorate cu pietre preţioase şi perle şi erau purtate pe piept cu convingerea că deţinătorul este ferit de forţele malefice.

Până în secolul al XVIII-lea, paftalele erau răspândite doar în mediul urban, mai prosper decât cel rural, şi au continuat să fie confecţionate din metale preţioase, la fel ca şi cele medievale. După pătrunderea lor în mediul rural, unde populaţia era mai săracă, paftalele au fost adaptate costumului tradiţional copiind modelele citadine, dar materialele folosite (alama, mărgelele, sticla colorată şi emailul) erau ieftine, păstrând însă forma rotundă şi atribuindu-li-se acelaşi rol protector, chiar dacă ele nu mai conțineau moaște.

Paftaua era transmisă din generaţie în generaţie pe filieră maternă, fiind primită la căsătorie, marcând astfel tranziţia la o nouă o nouă viaţă şi statut social. De-a lungul timpului însă podoaba şi-a pierdut rolul apotropaic şi a continuat să aibă rol exclusiv decorativ.

Paftaua desemnată exponat al lunii la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş, a fost achiziționată de muzeu în anul 1960 din comuna Gârbova, judeţul Alba. A fost confecționată în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

sursa: Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș