Câmpul Pâinii de la Cugir, locul uneia dintre cele mai mari bătălii cu turcii, din Evul Mediu. Istoria unui loc uitat din Alba

Câmpul Pâinii este o zonă istorică din zona Șibot - Cugir, asociată cu una dintre cele mai importante bătălii ale Evului Mediu.

Denumirea este legată de vechiul nume maghiar al râului Cugir, „Kenyér”, care înseamnă „pâine”.

Bătălia a avut loc la 13 octombrie 1479. De o parte au fost oștile Transilvaniei și ale Regatului Ungariei, iar de cealaltă parte o armată otomană.

Înfruntarea s-a încheiat cu victoria armatei creștine, condusă de voievodul Transilvaniei, Ștefan Báthory, cu un rol important atribuit lui Pavel Chinezu, comitele de Timiș.

În istoriografia locală, bătălia este prezentată ca un moment major în apărarea Transilvaniei împotriva incursiunilor otomane.

Unele studii o descriu drept una dintre marile victorii ale creștinătății după victoria de la Belgrad din 1456.

Zona are și importanță arheologică. Cercetări preventive făcute la Șibot, în situl medieval Câmpul Pâinii, au identificat urme ale unui sat medieval distrus la sfârșitul secolului al XV-lea, în contextul bătăliei din 1479 (foto - sursă Primăria Cugir).

Au fost investigate aproximativ 300 de complexe arheologice.

Există și un reper comemorativ legat de eveniment: un monument ridicat în 1929, prin grija lui Nicolae Iorga, amplasat în zona Gării CFR Șibot.

Turcii în Alba: Bătălia de la Câmpul Pâinii

Era anul 1.479, când armata otomană se îndrepta spre Sibiu. Orașul a fost însă evitat în ultimul moment.

Turcii au înaintat fie pe traseul Jiu, Gilort, Novaci, trecând peste Carpați pe la Obârșia Lotrului și coborând pe Valea Sebeșului, fie au trecut prin pasul Turnu Roșu după joncțiunea cu trupele domnitorului Țării Românești, Țepeluș, și au înaintat pe direcția Sibiu–Sebeș până au ajuns la Orăștie.

De aici, forțele otomane conduse de Isa-bey și Ali-bey au inițiat acțiuni de jaf spre Alba Iulia luând ca ostatici femei și copii.

După trei zile, pe 11 octombrie 1479, a acționat Mihaloglu Iskender-bey în zona dintre Sebeș și Orăștie, devastând așezările săsești.

Mulțumiți de pradă, otomanii au plănuit întoarcerea în ziua următoare în Țara Românească.

n aceeași zi, voievodul Transilvaniei, Ștefan Báthory, și-a adunat trupele în cetatea Alba Iulia și a cerut ajutorul lui Paul Chinezu, comitele de Timiș, și a despotului sârb Dmitar Jakšić.

Urmărind turcii care s-au deplasat de la Sebeș spre Orăștie, trupele lui Bathory și-au ridicat tabăra pe marginea deluroasă ce împrejmuiește Câmpul Pâinii, numită de atunci Tăbărâște. Turcii s-au oprit la Șibot și s-au pregătit de bătălie.

Din armata creștină făceau parte aproximativ 25.000 - 30.000 de soldați români (inclusiv din Muntenia - soldați ai lui Laiotă Basarab), unguri și sași.

De cealaltă parte, turcii erau cam 15.000, dar erau sprijniți și de 2.000 de soldați munteni ai lui Basarab al IV-lea cel Tânăr (Țepeluș), care a luptat așadar de partea turcilor.

Soldații munteni au fost, de altfel, băgați la înaintare de turci, în centrul ofensivei și au fost primii anihilați.

A fost o luptă teribilă, cu multe întorsături de situație. La un moment dat s-a creat o superioritate otomană în centru, trupele lui Báthory fiind în pericol de încercuire.

Din fericire însă pentru creștini, liderul otoman, Isa-bey, este ucis în luptă iar situația se mai echilibrează oarecum.

De pe partea stângă se aștepta atacul decisiv al lui Ali-bey, însă acesta refuză să intervină. Va motiva ulterior că a încercat o retragere strategică pentru a scoate flancul stâng maghiar de pe câmpul de luptă, însă cronicarii prezenți la bătălie relatează că otomanii, obosiți și derutați de moartea lui Isa-bey, nu au avut curajul să atace trupele regale dotate cu armuri grele complete.

„Dar, când Ali-bei a văzut că alaiul necredinciosului și răufăcătorului Pavel cneazul este asemenea unui munte ... și că acângii obosiți și neorânduiți nu sunt în stare să se ciocnească cu ei, nu s-a luptat cu dușmanul său, pentru a se măsura cu el, ci, făcând ca și când și-ar fi dat mâna, s-a retras de pe câmpul de bătălie și e plecat [...]. După retragerea și plecarea lui Ali-bei, împreună cu alaiul său și după ce banul Bedruș a isprăvit cu Isa-bei, cneazul Pavel și oastea transilvăneană au împresurat alaiul lui Bali-bey.” -  Semseddin

Retragerea lui Ali-bei i-a permis lui Paul Chinezul, în fruntea aripii stângi, să intre în luptă atacând din lateral și din spate turcii care-l înconjuraseră pe Báthory. Toată bătălia este descrisă pe larg de Albert Amlacher, în Die Türkenschlacht auf dem Brotfeld, Hermannstadt, 1879.

Turcii rezistă eroic într-o agonie de câteva ore după care Bali-bey, ajuns la comanda armatei otomane, renunță la prăzi și ordonă retragerea spre munți.

În amintirea victoriei împotriva turcilor, la dispoziția regelui Matia Corvin a fost ridicată o capelă pe locul unde au fost înhumați eroii transilvăneni. A fost demolată în 1870.