Connect with us
Advertisement

Administrație

BUGETUL LOCAL al Municipiului Alba Iulia NU a fost VOTAT. Gabriel Pleșa: ”Se blochează tot”. Ce consilieri locali nu au votat

Publicat

Bugetul anului 2023 pentru municipiul Alba Iulia a fost principalul punct de discuție în ședința Consiliului Local, din data de 30 ianuarie 2023.

Consilierii locali ai PSD și PNL nu au votat bugetul propus de Gabriel Pleșa pentru 2023. Au fost 12 voturi împotrivă și doar 9 voturi pentru. Au votat ”pentru” consilierii locali USR, consilierul independent Paul Florea și fostul consilier PSD, Dana Nanu. 

Asta înseamnă că proiectul nu a trecut la vot, iar bugetul pentru 2023 nu a fost aprobat. 

În ultima săptămână atât PNL Alba Iulia, dar și PSD Alba Iulia au criticat bugetul propus de administrația Pleșa.

Primarul Pleșa a spus în timpul ședinței că fără un vot asupra bugetului se blochează tot ”plăți, salarii, elevi, transport, profesori”. Se blochează tot a subliniat primarul Pleșa, când a fost întrebat de către un consilier local ce se întâmplă dacă nu se votează bugetul.

Consilierul local din partea USR, Sergiu Vârteiu, a propus ca banii pentru stadionul Unirea și pentru modernizarea gazonului să fie transferați pentru demolarea Blocului Turturica, pentru modernizarea unui teren de la Liceul Sportiv, iar o altă sumă să fie folosită pentru documentația DALI a sălii de Judo ”1 Mai”, dar și pentru un pasaj la la intersecția Calea Moților cu Bulevardul Republicii. Amendamentul a trecut în unanimitate.

Dana Nanu a propus un amendament pentru ca la trei grădinițe din oraș să fie amenajate trei saline și infrastructură la Micești. Și aceste au trecut în unanimitate.

Ce a spus primarul Gabriel Pleșa, după ce bugetul nu a trecut la vot

”….a funcționat o majoritate, o unanimitate pentru oraș. Consider că cei 12 care ați votat sunteți împotriva albaiulienilor și a comunității. Vă rog transmiteți asta și șefilor de partide care au dat această direcție. Vă cunosc pe toți personal. Aveți onestitatea să vă priviți în oglindă și să vă dați seama ce reprecursiuni are acest vot.

CITEȘTE ȘI: Reacția primarului Pleșa după ce PNL și PSD nu au votat bugetul local al Municipiului Alba Iulia: sunteți împotriva cetățenilor

Cu 54% buget mai mare pe investiții, cu probleme pe care nu ați venit să le discutăm și le-ați discutat cu domul viceprimar (n.r. Marius Filimon) care probabil este primul viceprimar care votează împotriva bugetului.

Cu prima dată bugetul care a picat la vot într-un consiliu local nu a venit o clipă să vină și să îmi spună că sunt probleme sau discuții, ci a discutat în altă parte, nici măcar nu ați fost consultați dumneavoastră consilierii locali și s-a ieșit public cu aceste comunicate și știți foarte bine peste capul dumneavoastră. Îmi pare foarte, foarte rău să constat că din păcate faceți acest mare deserviciu orașului, nu primarului Gabriel Pleșa, iar consecințele se vor vedea de mâine.

Din acest moment considerați că voi ieși public de fiecare dată cu fiecare problemă pe care o are municipiul din cauza acestui vot, începând de mâine, iar cei care nu și-au făcut datoria din aparatul de specialitate al primarului, din conducerea primăriei, voi lua măsuri începând de mâine”, a spus Gabriel Pleșa în timpul ședinței după ce bugetul nu a fost votat.

Bugetul propus pentru anul 2023 poate fi vizualizat AICI

Reprezentații PNL au spus într-un comunicat de presă că ”veniturile, în oglindă și cheltuielile, sunt supraestimate și irealizabile”. De asemenea, cei din PNL, care au și cei mai mulți consilieri locali în Consiliu au mai spus că:

”Proiectele de mobilitate, cu ponderea cea mai mare din totalul estimat a fi atras și cheltuit în 2023, pretind o angajare bugetară de peste 140 de milioane de lei. În condițiile în care, în prezent, se lucrează doar pe un tronson, la intrarea în oraș.

CITEȘTE ȘI: Marius Hațegan: Bugetul trebuie construit pentru dezvoltarea orașului, realist și responsabil, nu pentru imaginea primarului

Restul, fie nu au procedurile de achiziție finalizate, fie nu au început lucrările. Este clar că ținta nu poate fi atinsă, luna decembrie a acestui an va marca un procent foarte redus de execuție pe anumite loturi, prin urmare banii europeni vor deveni, din 2024, cheltuiala exclusivă a albaiulienilor”.

PSD Alba, prin senatorul Matieș a declarat că bugetul în forma actuală nu va fi votat de către consilierii locali PSD Alba Iulia.

CITEȘTE ȘI: Comunicat de presă: PSD Alba Iulia nu va vota Bugetul propus de primarul Gabriel Pleșa

”Bugetul pe care primarul Gabriel Pleșa l-a propus pare mai degrabă un buget de campanie electorală, nicidecum unul care să asigure buna funcționare a administrației și dezvoltarea orașului”, a precizat Matieș.

Primăria Alba Iulia rezervă aproximativ 2,5 milioane lei, buget pentru organizarea evenimentelor în anul 2023. Acestea sunt incluse în bugetul total al municipiului.

LISTA evenimentelor bugetate pentru 2023 – Primăria Alba Iulia

Concerte Pascale – 60.000 de lei
Festivalul Roman Apulum® – 150.000 de lei
AlbaFest® – 325.000 de lei
Ținutul Fericirii – Festival de joacă – 70.000 lei
Vocile Copilăriei – festival coral – 20.000 lei
Sărbătoarea Muzicii – 325.000 de lei
Alba Iulia Music and Film Festival – 250.000 lei
Ziua Iei – 10.000 lei
Sărbătoarea Încoronării – 50.000 de lei
Festival de România® – 370.000 de lei
Serbările Iernii – Parc de Crăciun – 62.000 de lei
Spectacole de reconstituire militară – 250.000 de lei
Concerte și recitaluri în colaborare cu Centrul Cultural Radio România: 7.500 leiL

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement