Călătorie în imagini prin Munții Apuseni, în 1964. Cu rucsacul, în țara oamenilor săraci și liberi

Viorel Simionescu este unul dintre foarte puținii oameni pasionați de munte, care a reușit să documenteze fotografic Munții Apuseni, la jumătatea anilor 60. Fotografiile sale, alb-negru, arată o lume aparte, răsfirată pe pantele domoale ale munților, cu oameni în egală măsură săraci, liberi și prietenoși. Peșteri, izbucuri, jocuri de lumină printre brazi, pasaje de trecere prin chei, case țuguiate, copii politicoși, dornici de bomboane, o văduvă care ”așteptau vizita unui om al ei”, un bătrân care saluta inginerii ridicându-se în picioare… sunt numai câteva dintre amintile – imagini ale lui Viorel Simionescu. Acesta este în prezent pensionar și locuiește în Canada. Vă invităm la o călătorie vintage prin Apuseni. O fotografie, o amintire. Citatele de mai jos îi aparțin lui Viorel Simionescu, la fel și fotografiile.

”În primăvara lui 1964 am cumpărat prima mașină (Watburg 311) pe care am iubit-o cred cel mai mult. În felul asta am putut realiză ceea ce amânam de câțiva ani din cauza dificultăților de acces, explorarea Munților Apuseni. După un parcurs splendid pe șosele foarte proaste dar complet libere, de la Brad prin Abrud am ajuns la Câmpeni, la vremea aceea un orășel curăț, patriarhal, încântător. După obiceiul nostru și amenințați de niște nori negri, am căutat și găsit găzduire la o gospodărie măricică, pe malul Arieșului.

A urmat o vijelie teribilă cu o „rupere de nori” care a luat un pod pe drumul spre Gârda de Jos. A trebuit să lăsăm mașină în curtea proprietăresei, o văduvă care ne-a condiționat să nu venim după ea în ziua de vineri pentru că aștepta vizita unui om al ei. 

S-a întâmplat însă, datorită condițiilor de cazare la Padiș, să revenim în Câmpeni chiar vineri seară. Am văzut mașină în curte dar nu am derajat-o pe femeie și am mers la hotel, o clădire veche centenară probabil dar curată. La recepție era un moț bătrân îmbrăcat în portul popular local, cu niște lungi plete albe și cu bunăvoință înscrisă în toată ființă sa. Părea coborât dintr-o pictură de epocă de mult trecută.

Nu mai venise nimeni până atunci și am găsit locuri într-un dormitor de 10 pături pe care ni l-a arătat să vedem dacă ne place. Am revenit la biroul de la recepție și a început, cu un scris anevoios, să ne înscrie în registrul hotelului. După nume, prenume, oraș de reședință, etc avea de completat o rubrică cu profesia. M-a întrebat și i-am răspuns că sunt inginer. A lăsat stiloul jos, s-a ridicat în picioare și mi-a spus”să trăiți”apoi s-a așezat și a trecut la ceilalți, cu toții ingineri. Pt. fiecare a procedat cu aceiași dovadă de respect”.

”Am fost în mai multe rânduri întâmpinați de copii care, cu decență și timiditate, ne întrebau dacă avem bomboane pt. ei. Din fericire luasem câteva pungi în buzunarele sacilor și le-am putut oferi acestor copii extrem de săraci, câteva clipe de încântare. Ne-a rămas în minte însă modul decent în care ne întrebau, cu speranță și resemnare. Cererea lor era aceea a unor copii săraci dar demni și nu avea nimic comun cu năvala agresivă a ciurdelor de puradei pe care i-am întâlnit în alte locuri, de ex. la Cetățeni – Dâmbovița.

Foarte mult ne-au impresionat copiii sărăcăcios îmbrăcați, cu un aspect mult mai matur decât vârsta. Cel din imagine avea încălțări cumparate, lucru destul de rar întâlnit atunci în aceste sate”.

 

”Din loc în loc, acolo unde erau izvoare, marii maeștri ai prelucrării lemnului, Moții, costruiseră niște fântâni aparte, unde niște copii mai măricei scoteau apă cu un ciubăr montat în capătul unei prăjini și o ofereau trecătorilor cu bunăvoință și fără vreo pretenție. Faptul ca le-am dat niște bomboane i-a umplut de încântare și nu conteneau să ne mulțumească”.

”Cu autobuzele RATA, cu rucksacii în spate, după o transbordare la podul rupt, am ajuns la Gârda și am urcat spre Scărișoara. Peisajul era încântător în austeritatea lui, dar sugera o mare sărăcie a oamenilor acestor locuri.

Așa numitele drumuri erau de fapt niște poteci mai late destinate căruțelor și caravanelor de cai și măgari încărcați cât puteau să ducă.și nu erau practicabile pentru autoturisme”.

”Conform obiceiului nostru, am căutat găzduire la o gospodărie din sat. Gazdele, pt. niște tarife modice, ne-au oferit pe lângă singura cameră mai spațioasă, minunatele produse lactate de fabricație proprie”.

”După un drum lung și destul de obositor am ajuns de la Scărisoara la Padiș. Din cauza grupurilor organizate venite prin ONT, cabana era complet ocupată.

Singura posibilitate de cazare ce ne-a fost oferită era în podul grajdului anexă. Neavand cort, am acceptat „oferta” și, contra unui tarif redus, am primit fiecare câte 2 pături, una pt. a fi întinsă pe paiele din ” dormitor „, cealaltă pentru a ne înveli.

În afara frigului îndurat – acoperițul era găurit în multe locuri – am fost devorați de cohorte de purici aciuați în paturi și fân. În imagine, ieșirea matinală din dormitor„.

Foto: Viorel Simionescu