Connect with us
Advertisement

Eveniment

Calendar Ortodox 24 februarie 2023: Întâia şi a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul – Sărbătoare cu cruce neagră

Publicat

Calendar ortodox 24 februarie 2023. Sărbătoare cu cruce neagră de Întâia şi a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezatorul.

Multe persoane asociază ziua de 24 februarie cu sărbătoarea Dragobetelor. În calendarul Bisericii Ortodoxe, pe data de 24 februarie 2023, este zi aliturgică, adică nu se oficiază slujba Sfintei Liturghii.

Citește și Postul Paștelui 2023: când începe cel mai lung post din an. Semnificații, reguli, tradiții, zile cu dezlegare la pește

Inițial, capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost îngropat de Irodiada în curtea palatului său, într-un loc mai puțin cunoscut de ceilalți. Doar Ioana, soţia lui Huza, intendentul (administratorul) lui Irod Antipa, știa acest lucru, potrivit basilica.ro.

Întâia şi a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezatorul

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte, anual, pe 24 februarie, Întâia şi a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezatorul. Potrivit Sfintei Scripturi se cunoaşte că în timpul unui ospăţ, Irod porunceşte tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei.

Potrivit tradiţiei, Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capului Sfântului Ioan din curtea Irodiadei şi l-a îngropat în Ierusalim, în muntele Măslinilor, într-un vas de lut. Acest eveniment este considerat ca fiind cea dintâi aflare a sfântului cap.

Calendar ortodox 24 februarie 2023. Sărbătoare cu cruce neagră

În timpul împăratului Constantin, Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat unor monahi. Aceştia, în cele din urmă, i-au găsit cinstitul cap. După un timp, preacinstitul cap a ajuns în posesia unui alt monah arian. Eustaţiu a ascuns capul într-o peşteră lângă Emesa.

Aflarea cinstitului cap al Botezătorului a avut loc după mulţi ani, în jurul anului 452, atunci când stareţul unei mănăstiri din apropierea peşterii, a văzut în timpul rugăciunii, un foc mare în interiorul peşterii.

Rugăciune făcătoare de minuni către Sfântul Ioan Botezătorul

„Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorule și Botezătorule al lui Hristos, neputincioasă este mintea noastră în a-ți aduce laude după cuviință.

Ci destul îți este ție lauda Mântuitorului Hristos, lângă al Cărui Tron mijlocești împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceasta, îți mulțumim și cu umilință te rugăm: tinde mâna cea îngerească și risipește norul gândurilor rele care ne copleșesc pe noi.

Adu pace în inimile, casele și obștile noastre. Împacă-ne cu Dumnezeu și cu aproapele nostru. Spre fapte bune ne îndeamnă și cu boldul pocăinței trezește inimile noastre ca să pricepem prețul mântuirii noastre.

Învățătorule al pocăinței, dă-ne darul străpungerii inimii și lacrimi prin care să ne curățim de păcate și sufletele noastre mai albe ca zăpada să le albim. De fărădelegi și de cei puternici ai pământului, care strică rânduiala lui Dumnezeu, scapă-ne, prin rugăciunile tale.

Sfinte Ioan Înaintemergătorule, tu, despre care Scriptura spune: „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut și, înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit proroc pentru popoare”, fii cu noi și ne luminează calea în acest veac întunecat și vrăjmaș cerului, ca, prin rugăciunile tale fiind păziți, înaintea lui Hristos, la Judecată, să dobândim partea cea de-a dreapta, împreună cu toți casnicii Săi. Amin”.

Calendar ortodox 2023, luna FEBRUARIE

Calendar Creștin Ortodox FEBRUARIE 2023 (28 zile) ziua 11 ore, noaptea 13 ore

  • 1 M Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Trifon; Sf. Mc. Perpetua și Felicitas (Post. Nu se fac nunți)
  • 2 J (†) Întâmpinarea Domnului (Stratenia); Evrei VII, 7-17 (Utrenie: Luca II, 25-32) (Nu se fac nunți)
  • 3 V Sf. și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu; Sf. Proorociță Ana (Post. Nu se fac nunți)
  • 4 S Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul; Sf. Sfințit Mc. Avramie
  • 5 D Sf. Mc. Agata și Teodula (Începutul Triodului). Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a Vameșului și Fariseului); Ap. II Timotei III, 10-15; Ev. Luca XVIII, 10-14; glas 1, voscr. 1
  • 6 L Sf. Ier. Vucol, ep. Smirnei și Fotie, patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Varsanufie cel Mare
  • 7 M Sf. Ier. Partenie, ep. Lampsacului; Sf. Cuv. Luca din Elada
  • 8 M Sf. M. Mc. Teodor Stratilat; Sf. Proroc Zaharia (Harți)
  • 9 J Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Nichifor
  • 10 V †) Sf. Sfințit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Valentina (Harți)
  • 11 S Sf. Sfințit Mc. Vlasie, ep. Sevastiei; Sf. Teodora
  • 12 D Sf. Ier. Meletie, arhiep. Antiohiei celei Mari; Sf. Mc. Hristea. Duminica a XXXIV-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului Risipitor); Ap. I Corinteni VI, 12-20; Ev. Luca XV, 11-32; glas 2, voscr. 2.l
  • 13 L Sf. Cuv. Martinian; Sf. Ap. și Mc. Acvila și soția sa, Priscila; Sf. Ier. Evloghie, patr. Alexandriei
  • 14 M Sf. Cuv. Auxenție, Maron și Avraam
  • 15 M Sf. Ap. Onisim; Sf. Mc. Maior (Post. Nu se fac nunți)
  • 16 J Sf. Mc. Pamfil preotul și Valent diaconul; Sf. Ier. Flavian, arhiep. Constantinopolului
  • 17 V Sf. M. Mc. Teodor Tiron; Sf. Mariamna; Sf. Împ. Marcian și Pulheria (Post. Nu se fac nunți)
  • 18 S Sf. Ier. Leon cel Mare, ep. Romei (Pomenirea morților – Moșii de iarnă)
  • 19 D Sf. Ap. Arhip, Filimon și soția sa, Apfia. Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a lăsatului sec de carne); Ap. I Corinteni VIII, 8-13; IX, 1-2; Ev. Matei XXV, 31-46; glas 3, voscr. 3
  • 20 L Sf. Ier. Leon, ep. Cataniei; Sf. Cuv. Visarion (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți)
  • 21 M Sf. Cuv. Timotei; Sf. Ier. Eustatie, arhiep. Antiohiei (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți)
  • 22 M Aflarea moaștelor Sf. Mc. din Constantinopol (Zi aliturgică) (Dezlegare la ouă, lactate și pește. Nu se fac nunți)
  • 23 J Sf. Sfințit Mc. Policarp, ep. Smirnei; Sf. Cuv. Gorgonia (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți)
  • 24 V † Întâia și a doua aflare a Capului Sf. Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului (Zi aliturgică) (Dezlegare la ouă, lactate și pește. Nu se fac nunți)
  • 25 S Sf. Ier. Tarasie, patr. Constantinopolului (Sâmbăta Sf. Cuvioși) (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți)
  • 26 D Sf. Ier. Porfirie, ep. Gazei; Sf. Mc. Fotini Samarineanca (Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paști) (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți). Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză); Ap. Romani XIII, 11-14; XIV, 1-4; Ev. Matei VI, 14-21; glas 4, voscr. 4
  • 27 L Sf. Cuv. Mărt. Procopie și Talaleu (Canonul cel Mare, partea I; Începutul Postului Sfintelor Paști) (Zi aliturgică) (Numai seara, pâine și apă. Nu se fac nunți)
  • 28 M †) Sf. Cuv. Ioan Casian Romanul și Gherman din Dobrogea; Sf. Cuv. Vasile Mărt.; Sf. Sfințit Mc. Proterie, patr. Alexandriei (Canonul cel Mare, partea a II-a) (Zi aliturgică) (Numai seara, pâine și apă. Nu se fac nunți)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement