Calendar Ortodox 2023, luna FEBRUARIE. Toate sărbătorile din FĂURAR. Semnificații pentru credincioși, perioade de post, tradiții

Calendar ortodox 2023, luna FEBRUARIE. A doua lună, numită și Făurar sau Luna lupilor, cea mai scurtă din an, aduce în 2023 momente importante pentru credincioși. În 2 februarie este sărbătoare cu cruce roșie – Întâmpinarea Domnului.

Apoi sunt pregătirile pentru intrarea în Postul Paștelui. În 19 februarie este Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (lăsat sec de carne), iar în 26 februarie este Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (lăsatul secului de brânză). De luni, 27 februarie, începe Postul Paștelui.

Vezi și PAȘTE 2023: când pică Paștele în acest an și câte zile libere vor avea românii, de sărbători

Tot în februarie, pe data de 10 este sărbătorit Sfântul Haralambie, iar în 24 este Întâia și a doua aflare a Capului Sf. Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.

Luna februarie – Făurar, Faur, Luna Lupilor

Luna februarie este a doua lună a anului în calendarul gregorian. Ziua are 11 ore şi noaptea are 13 ore.

Denumirea lunii februarie derivă din latinescul „februarius” – de la „februa”, lună adăugată în calendarul roman în secolul al VII-lea î.Hr., împreună cu luna ianuarie, şi închinată zeului împărăţiei subpământene Februs.

Soarele: la începutul lunii, răsare la 07 h 34 m şi apune la 17 h 25 m, iar la sfârşitul lunii răsare la 06 h 55 m şi apune la 18 h 02 m.

Februarie în tradiţia populară

Luna februarie deschide Anul Nou viticol şi pomicol. În tradiţia noastră populară, luna februarie se numeşte Faur, Făurar sau Luna Lupilor. Pentru că are numai 28 de zile sau 29 în anii bisecţi, Faur este considerat fratele cel mic al lunilor anului.

Luna februarie este marcată de două sărbători populare mai importante: Ziua Ursului şi Dragobetele.

Potrivit interpretării populare, timpul reflectă capriciile copilului Faur: când râde şi zâmbeşte, e frumos, când plânge bate viscolul, când e supărat dă ger de crapă pietrele.

În luna februarie, timpul este considerat favorabil pentru semănatul plantelor care cresc şi rodesc în pământ (ceapa, usturoiul, ridichea şi alte zarzavaturi), dar şi pentru unele plante care fructifică la suprafaţă (cânepa, inul, grâul de toamnă), pentru vopsirea lânii cu vopsele vegetale, tăierea din pădure a lemnelor de construcţie etc.

Calendar ortodox 2023 – semnificația sărbătorilor – cruce roșie sau cruce neagră

Diferența dintre sărbătorile cu cruce roșie și sărbătorile cu cruce neagră, din punct de vedere liturgic, este dată de bogăția și solemnitatea slujbelor.

• Sărbători mari – cruce roșie: praznice împărătești, sărbătorile Maicii Domnului și ale sfinților importanți; sunt trecute cu cruce roșie încadrată de cerc sau paranteze, semn distinctiv pentru importanța slujbei
• Sărbătorile sfinților cu priveghere și polileu – acestea sunt trecute fie cu crucea roșie, fie cu cruce neagră cu o singură paranteză
• Sărbătorile sfinților fără priveghere – sunt marcate în calendar cu o cruce simplă
• Sărbătorile sfinților mai puțin însemnați – sunt de două feluri: cu sau fără Doxologie Mare la Utrenie, iar în calendar sunt trecute cu cruce neagră.

Calendar Creștin Ortodox FEBRUARIE 2023 (28 zile) ziua 11 ore, noaptea 13 ore

• 1 M Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Trifon; Sf. Mc. Perpetua și Felicitas (Post. Nu se fac nunți)
• 2 J (†) Întâmpinarea Domnului (Stratenia); Evrei VII, 7-17 (Utrenie: Luca II, 25-32) (Nu se fac nunți)
• 3 V Sf. și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu; Sf. Proorociță Ana (Post. Nu se fac nunți)
• 4 S Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul; Sf. Sfințit Mc. Avramie
• 5 D Sf. Mc. Agata și Teodula (Începutul Triodului). Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a Vameșului și Fariseului); Ap. II Timotei III, 10-15; Ev. Luca XVIII, 10-14; glas 1, voscr. 1
• 6 L Sf. Ier. Vucol, ep. Smirnei și Fotie, patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Varsanufie cel Mare
  
• 7 M Sf. Ier. Partenie, ep. Lampsacului; Sf. Cuv. Luca din Elada
• 8 M Sf. M. Mc. Teodor Stratilat; Sf. Proroc Zaharia (Harți)
• 9 J Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Nichifor
• 10 V †) Sf. Sfințit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Valentina (Harți)
• 11 S Sf. Sfințit Mc. Vlasie, ep. Sevastiei; Sf. Teodora
• 12 D Sf. Ier. Meletie, arhiep. Antiohiei celei Mari; Sf. Mc. Hristea. Duminica a XXXIV-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului Risipitor); Ap. I Corinteni VI, 12-20; Ev. Luca XV, 11-32; glas 2, voscr. 2.l
• 13 L Sf. Cuv. Martinian; Sf. Ap. și Mc. Acvila și soția sa, Priscila; Sf. Ier. Evloghie, patr. Alexandriei
• 14 M Sf. Cuv. Auxenție, Maron și Avraam
• 15 M Sf. Ap. Onisim; Sf. Mc. Maior (Post. Nu se fac nunți)
• 16 J Sf. Mc. Pamfil preotul și Valent diaconul; Sf. Ier. Flavian, arhiep. Constantinopolului
• 17 V Sf. M. Mc. Teodor Tiron; Sf. Mariamna; Sf. Împ. Marcian și Pulheria (Post. Nu se fac nunți)
• 18 S Sf. Ier. Leon cel Mare, ep. Romei (Pomenirea morților – Moșii de iarnă)
• 19 D Sf. Ap. Arhip, Filimon și soția sa, Apfia. Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a lăsatului sec de carne); Ap. I Corinteni VIII, 8-13; IX, 1-2; Ev. Matei XXV, 31-46; glas 3, voscr. 3
• 20 L Sf. Ier. Leon, ep. Cataniei; Sf. Cuv. Visarion (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți)
• 21 M Sf. Cuv. Timotei; Sf. Ier. Eustatie, arhiep. Antiohiei (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți)
• 22 M Aflarea moaștelor Sf. Mc. din Constantinopol (Zi aliturgică) (Dezlegare la ouă, lactate și pește. Nu se fac nunți)
• 23 J Sf. Sfințit Mc. Policarp, ep. Smirnei; Sf. Cuv. Gorgonia (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți)
• 24 V † Întâia și a doua aflare a Capului Sf. Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului (Zi aliturgică) (Dezlegare la ouă, lactate și pește. Nu se fac nunți)
• 25 S Sf. Ier. Tarasie, patr. Constantinopolului (Sâmbăta Sf. Cuvioși) (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți)
• 26 D Sf. Ier. Porfirie, ep. Gazei; Sf. Mc. Fotini Samarineanca (Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paști) (Dezlegare la ouă, lactate. Nu se fac nunți). Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză); Ap. Romani XIII, 11-14; XIV, 1-4; Ev. Matei VI, 14-21; glas 4, voscr. 4
• 27 L Sf. Cuv. Mărt. Procopie și Talaleu (Canonul cel Mare, partea I; Începutul Postului Sfintelor Paști) (Zi aliturgică) (Numai seara, pâine și apă. Nu se fac nunți)
• 28 M †) Sf. Cuv. Ioan Casian Romanul și Gherman din Dobrogea; Sf. Cuv. Vasile Mărt.; Sf. Sfințit Mc. Proterie, patr. Alexandriei (Canonul cel Mare, partea a II-a) (Zi aliturgică) (Numai seara, pâine și apă. Nu se fac nunți)

2 februarie – Întâmpinarea Domnului

Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și Iosif, pentru împlinirea Legii ce prevedea ca orice întâi nascut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40 a zi de la nastere. În acest moment se făcea și curățirea mamei.

În Templu sunt întâmpinați de dreptul Simeon și prorocița Ana. Simeon, om al rugăciunii, reprezintă așteptarea împlinirii profețiilor. În momentul in care acesta îl ia în brate pe Hristos, rostește:

„Acum slobozește (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău, Israel“ (Luca 2, 29-32).

Simeon cere a fi eliberat, pentru că era împlinit. Din cântările specifice acestei sărbători aflăm că el pleacă spre a vesti și morților că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat.

Prorocița Ana simbolizează Legea și Proorocii, cele care se vor împlini în persoana lui Hristos.

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost introdusă la Roma de papa Gelasiu în anul 494. A fost înlocuită străvechea sărbătoare păgână a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie, când aveau loc și procesiuni în jurul orașului, cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit și Lupercus, adică ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor.

În Răsărit, această sărbătoare s-a introdus în penultimul an al domniei împăratului Justin I (526). Gneralizarea ei s-a făcut în secolul VI, începând din anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbatorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua dată a sărbătorii Nașterii Domnului).

Semnificații pentru credincioși

Întâmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare a rămas ca pildă, ca îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, la patruzeci de zile după naștere, pentru molifta de curățirea lor și închinarea pruncilor la sfintele icoane.

Preotul însemnează cu semnul sfintei cruci pe mamă și pe prunc, pune epitrahilul și mâna dreaptă pe capul mamei, după rostirea introducerii liturgice formată din binecuvântare, rugăciuni începatoare și tropar (al zilei sau al întâmpinării Domnului), citește cele cinci molitfe din Aghiazmatar.

În ce priveste pruncul, preotul se roagă ca Dumnezeu să-l crească, să-l binecuvinteze și să-l sfințească, rânduindu-i după această pregătire luminarea botezului.

Rostind formula de îmbisericire, preotul ia pruncul din fața ușilor și intră cu el în biserică, zicând mai departe : „Intra-voi în casa Ta, închina-mă-voi în biserica Ta cea sfântă!”. Cu aceste cuvinte, pruncul este primit între aleșii lui Dumnezeu, în calitate de catehumen. În interiorul naosului, preotul iarăși rostește: ”În mijlocul bisericii Te voi lăuda!”, amintind astfel de prezența cetelor îngerești. Pruncul de parte bărbătească se introduce spre închinare și în interiorul sfântului altar. Ritul îmbisericirii se încheie cu imnul eshatologic al dreptului Simeon: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne…”. Preotul așează pruncul jos pe solee, în fața ușilor împărătești, de unde este luat de către mamă, după ce aceasta a făcut trei închinăciuni.

Întâmpinarea Domnului – obiceiuri, tradiții, superstiții

În credința populară, ziua de 2 februarie este cunoscută sub denumirea de Ziua Ursului. Copiii erau unși cu grăsime de urs. Prin această practică se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau tratați în aceasta zi prin afumare cu păr de urs.

Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog și, văzându-și umbra, se sperie și se retrage, prevestind astfel prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dacă în această zi cerul este înnorat, ursul nu-și poate vedea umbra și rămâne afară, prevestind slăbirea frigului și apropierea primăverii.

Pregătirile pentru Postul Paștelui 2023

În toate zonele rurale din țară Lăsatul Secului de Paști joacă un rol extrem de important. La lăsatul secului, înainte de intrarea în Postul Paștelui, în satul tradiţional aveau loc petreceri.

În calendarul bisericesc, Lăsatul secului are două etape care conduc treptat către Postul Sfintelor Paști: Duminica Înfricoșatei Judecăți (19 februarie, în 2023) – când se lasă sec de carne și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (26 februarie) – când se lasă sec de brânză, potrivit crestinortodox.ro.

Praznicul de duminică este împodobit, din moși-strămoși, de tradiții pe care creștinii ortodocși le respectă pentru a avea un post ușor, care să înfrâneze puterea de a păcătui.

În foarte multe localități din sudul țării se obișnuiește ca gazda să lege o bucată de halviță cu o sfoară și începe să o plimbe prin fața tinerilor, organizați în echipe de câte doi, având mâinile legate la spate.

Fiecare copil încearcă să prindă bucata de halviță cu gura, un lucru mai greu decât și-ar închipui mulți. Majoritatea celor care participa la această tradiție ajung să se murdărească din plin pe față și chiar pe haine. Se spune că persoana care prinde halvița în gură o primește drept recompensă.

O altă datină care se păstrează și în zilele noastre este Legarea grânelor. Acest obicei se practică pentru că păsările sau alte dăunătoare să nu distrugă recolta gospodarilor.

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, a Lăsatului sec de brânză, marchează intrarea în Postul Paștelui. Este ultima zi când se mai poate mânca de dulce, înainte de a începe unul dintre cele patru mari posturi rânduite de Biserica Ortodoxă.

Postul Mare durează patruzeci de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor. În Postul Mare creştinii trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunţarea la alimentele de provenienţă animalice. Mai mult, aceştia trebuie să se înalte sufleteşte prin rugăciune alături de fapte bune, spun preoții.

24 februarie, întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

Capul Sfântulului Proroc Ioan Botezătorul a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns din curtea palatului său, după ce acesta a ordonat uciderea lui.

De această întâmplare nu știa nimeni în afară de Ioana, soţia lui Huza, intendentul (administratorul) lui Irod Antipa, care, după cum arată Sfântul Evanghelist Luca în Evanghelia sa (8, 3), a fost una din femeile mironosiţe. Ioana a luat capul proorocului şi l-a îngropat în Muntele Eleonului.

După un timp, Inochentie, unul dintre slujitorii de seamă ai lui Irod, şi-a cumpărat un loc din Muntele Eleonului, şi-a făcut o chilie şi s-a retras în ea în chip sihăstresc. Zidind lângă chilie o bisericuţă de piatră, a găsit capul Sfântului Ioan, însă imediat l-a îngropat la loc. Inochentie a murit luând cu sine această taină.

După aproape 300 de ani, adică în zilele împăratului Constantin cel Mare (306-337), Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat la doi călugări, poruncindu-le să sape locul şi să dezgroape cinstitul său cap, aceasta fiind prima aflare a lui.

Pe când călugării se întorceau cu capul proorocului într-un sac, s-au întâlnit cu un olar şi i-au dat acestuia să ducă sacul. Pentru această stare de lenevire a celor doi călugări, Sfântul Ioan a îndemnat pe olar să fugă cu sac cu tot.

Ajungând în propria casă, olarul a văzut că se învrednicea de multe binefaceri şi ştiind că acest lucru se datorează prezenţei capului Sfântului Ioan Botezătorul, a început să îl cinstească împreună cu familia sa. Simţind că i se apropie sfârşitul, olarul a pus capul proorocului într-o raclă şi l-a dăruit surorii sale, sfătuind-o să-l cinstească şi să nu-l deschidă până când însuşi sfântul îi va porunci.

În acest fel, racla a ajuns din mână în mână în grija unui monah pe nume Eustatiu. Acesta trăia într-o peşteră din apropierea oraşului Emesa din Siria. Deşi monahul Eustatiu era arian, la peştera lui se făceau minuni, datorită sfântului cap. Eustatiu a fost izgonit din peşteră şi trimis în exil. În peştera lui au intrat ulterior nişte monahi credincioşi, care mai târziu au zidit în apropiere o mănăstire.

În anul 452, arhimandritul Marcel, stareţul acelei mănăstiri, a aflat capul sfântului în chip minunat, văzând foc mare la peştera de lângă oraşul Emesa în timpul cântării psalmilor, aceasta fiind cea de-a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul Domnului.

În anul 850, cinstitul cap a fost aflat pentru a treia oară în chip minunat, patriarhul Ignatie ducându-l în Constantinopol.