Actualitate
Campanie de susținere prin semnături pentru cinci participanţi la mitingurile antipoluare de la Sebeș, care au fost daţi în judecată de Kronospan

“Mai mulți reprezentanți ai societății civile din Sebeș își exprimă indignarea și revolta față de de a chema în instanță cinci protestatari, 3 membri ai ONG-urilor cu activitate pe linia protecției mediului: Cristian Oneț, Ioan Căldare, Ana Hațegan şi 2 simpli cetăţeni participanti la mitingurile antipoluare – Răzvan Hudrea și Daniel Voic.
Așa cum ne-au mărturisit cei în cauză, ei nu au făcut altceva decât să susțină prin mijloace proprii dreptul sebeșenilor si dreptul lor de a inspira un aer curat. Ei nu au o problemă personală cu agentul economic amintit, dar se opun ferm poluării şi se pare ca agentul economic are o problemă personală cu ei, dovadă prelungirea şi tergiversarea acestor procese intentate chiar de agentul economic”, transmite consilierul.
Acest spune că solicită Primăriei și Consiliului Local Sebeș o luare de poziţie fermă referitor la această situaţie şi iniţierea unor dezbateri publice.
Potrivit sursei citate, a fost deschisă şi o listă de semnături privind organizarea altor proteste, începând din octombrie, în cazul în care nu vor fi retrase acţiunile în instanţă împotriva celor cinci cetăţeni.
Vezi şi Cinci persoane implicate în acțiuni de stopare a poluării de la Sebeș, purtate prin instanțe de compania Kronospan. Situația proceselor
Citeşte şi Kronospan Sebeş cere din nou autorizaţie integrată de mediu. Cea provizorie expiră în ianuarie 2017. Anunţul APM Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
ițig pițig
marți, 27.09.2016 at 09:20
dăm pe ei până crapă! nu ne lăsăm!