Connect with us

Eveniment

Câți aditivi alimentari poate conține un cozonac. Studiu InfoCons

Publicat

Câți aditivi alimentari poate conține un cozonac. Un studiu recent realizat de Asociația Națională de Protecția Consumatorilor, InfoCons, cu ocazia sărbătorilor de Paște, arată că un cozonac umplut cu nucă și cacao, poate conține până la 16 aditivi alimentari. 

InfoCons a realizat un studiu pe baza informațiilor de pe etichetele produselor de cozonaci cu nucă și cacao, disponibile pe piața din România, pentru Sărbătorile de Paște 2025.

Câți aditivi alimentari poate conține un cozonac

În cadrul acestui studiu, au fost analizate 10 produse de cozonaci cu nucă și cacao, disponibile în perioada Paștelui 2025, provenind de la următorii producători și distribuitori:

  • Metro Cash&Carry Romania SRL – ARO Cozonac cu umplutura cu nuca si cacao;
  • Auchan Romania SA – Auchan Cozonac cu nuca si cacao;
  • Carrefour România SA – Carrefour Cozonac Nuca – Cacao;
  • Lidl Discount SRL – Tastino Cozonac cu nuca, rahar si stafide;
  • Kaufland Romania SCS – Kaufland Cozonac cu nuca, stafide, rahat si cacao;
  • Grande Dolceria SRL – Kaufland Cozonac cu nuca, stafide, rahat si cacao;
  • Vel Pitar SA – Vel Pitar Cozonac cu nuca;
  • Grewe SRL – Grewe Cozonac cu nuca si cacao;
  • Primo Prod SRL – Primo Cozonac cu crema de cacao si nuca;
  • Dobrogea Panificatie SRL – Dobrogea Cozonac cu nuca si cacao;
  • Boromir IND SRL – Boromic Cozonac crema cu nuca si cacao.

Pentru cozonacii cu nucă și cacao destinați Sărbătorilor de Paște 2025, toate produsele conțin E-uri (aditivi alimentari), iar numărul acestora variază astfel:

  • 10% dintre produse conțin 16 E-uri;
  • 20% dintre produse conțin 9 E-uri;
  • 10% dintre produse conțin 8 E-uri;
  • 30% dintre produse conțin 6 E-uri;
  • 10% dintre produse conțin 3 E-uri;
  • 10% dintre produse conțin 2 E-uri;
  • 10% dintre produse conțin 1 E-uri.

Câți aditivi alimentari pot conține produsele de post. Studiu InfoCons

Din punct de vedere al mărcilor, cozonacii cu nucă și cacao analizați pentru Sărbătorile de Paște 2025, în funcție de numărul de aditivi alimentari (E-uri), se prezintă astfel:

  • Carrefour Cozonac Nucă – Cacao: 16 aditivi;
  • Vel Pitar Cozonac cu nucă: 9 aditivi;
  • Tastino Cozonac cu nucă, rahar și stafide: 9 aditivi;
  • ARO Cozonac cu umplutură de nucă și cacao: 8 aditivi;
  • Primo Cozonac cu cremă de cacao și nucă: 6 aditivi;
  • Kaufland Cozonac cu nucă, stafide, rahat și cacao: 6 aditivi;
  • Dobrogea Cozonac cu nucă și cacao: 6 aditivi;
  • Auchan Cozonac cu nucă și cacao: 3 aditivi;
  • Boromic Cozonac cremă cu nucă și cacao: 2 aditivi;
  • Grewe Cozonac cu nucă și cacao: 1 aditiv.

Din punct de vedere al produselor care conțin aditivi alimentari frecvent întâlniți, situația se prezintă astfel:

  • 70% dintre produsele studiate conțin mono și digliceride ale acizilor grași (E471);
  • 70% dintre produsele studiate conțin acid citric (E330);
  • 60% dintre produsele studiate conțin carbonat de potasiu (E160a).

În plus, toate produsele studiate au avut informațiile nutriționale menționate pe etichetă.

Câți aditivi alimentari pot conține burgerii de vită de la fast food. Studiu InfoCons

Valori nutriționale ale cozonacilor cu nucă și cacao

Valorile energetice variază între 286 kcal și 382 kcal, în timp ce cantitatea de grăsimi este cuprinsă între 4g și 18g. Cantitatea de acizi grași saturați variază între 0,88g și 6g.

Cantitatea de glucide variază între 44.59g și 58g, în timp ce cantitatea zaharurilor este cuprinsă între 13 g și 26 g  pentru 100 grame de produs pentru produsele cozonac cu nucă și cacao cu ocazia Sărbătorilor de Paște 2025 . Organizația Mondială a Sănătății recomandată 25 grame pe zi.

Din punct de vedere al cantității de zaharuri, mărcile de cozonaci cu nucă și cacao analizate pentru Sărbătorile de Paște 2025 se prezintă astfel:

  • Tastino Cozonac cu nucă, rahar și stafide: 26 grame de zaharuri;
  • Grewe Cozonac cu nucă și cacao: 24,2 grame de zaharuri;
  • Kaufland Cozonac cu nucă, stafide, rahat și cacao: 24 grame de zaharuri;
  • ARO Cozonac cu umplutură de nucă și cacao: 22,3 grame de zaharuri;
  • Vel Pitar Cozonac cu nucă: 19,5 grame de zaharuri;
  • Auchan Cozonac cu nucă și cacao: 19,3 grame de zaharuri;
  • Carrefour Cozonac Nucă – Cacao: 18,49 grame de zaharuri;
  • Boromic Cozonac cremă cu nucă și cacao: 18 grame de zaharuri;
  • Dobrogea Cozonac cu nucă și cacao: 13 grame de zaharuri;
  • Primo Cozonac cu cremă de cacao și nucă: 18,6 grame de zaharuri.

Cantitățile de fibre, proteine și sare pentru produsele studiate variază astfel: fibrele sunt între 1,3g și 3,8g, proteinele între 6,6g și 10,5g, iar sarea între 0,1g și 1,73g.

Raluca Rus a absolvit Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, secțiunea Comunicare. Are șase luni de experiență în presa locală și a intrat în echipa Alba24 din anul 2024. O puteți urmări pe Raluca și pe contul ei de Facebook vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement