Câți bani vor primi localitățile din Apuseni de la buget, în compensație pentru reducerea impozitelor
Câți bani vor primi localitățile din Apuseni de la buget: Banii necesari pentru compensarea cu 50% a taxelor și impozitelor locale în comunitățile defavorizate din zona Munților Apuseni și Biosfera Deltei Dunării sunt prevăzuți în bugetul național, a anunțat președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan- secretar de stat al SGR.
Acesta a făcut publică și lista pe localități, cu sumele care vor fi compensate de la buget.
”În proiectul de buget care urmează să fie votat în Parlament este inclusă o anexă ce prevede sumele necesare pentru compensarea a 50% din taxele și impozitele locale.
Astfel, locuitorii din 28 de localități din Munții Apuseni, aflate pe raza județului Alba, dar și din mai multe localități ale județelor Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara și Tulcea, vor beneficia și în acest an de reducerea cu 50% a taxelor și impozitelor locale” a precizat Mureșan.
Și liberalii, prin vocea deputatului Alba Florin Roman, au anunțat în repetate rânduri că au susținut aplicarea reducerilor de impozite pentru zona Munților Apuseni.
În total, subvenția alocată de la bugetul de stat pentru anul 2026, pentru localitățile din Alba, se ridică la 12,7 milioane de lei.
Câți bani vor primi localitățile din Apuseni de la buget
Compensațiile alocate pentru fiecare localitate din județul nostru sunt următoarele:
- Abrud – 2.125.000 lei
- Baia de Arieș – 629.000 lei
- Câmpeni – 976.000 lei
- Zlatna – 1.453.000 lei
- Albac – 243.000 lei
- Almașu Mare – 580.000 lei
- Arieșeni – 515.000 lei
- Avram Iancu – 320.000 lei
- Bistra – 1.000.000 lei
- Bucium – 780.000 lei
- Ciuruleasa – 446.000 lei
- Gârda de Sus – 137.000 lei
- Horea – 217.000 lei
- Întregalde – 56.000 lei
- Lupșa – 291.000 lei
- Meteș – 379.000 lei
- Mogoș – 58.000 lei
- Ocoliș – 600.000 lei
- Poiana Vadului – 204.000 lei
- Ponor – 120.000 lei
- Poșaga – 88.000 lei
- Râmeț – 432.000 lei
- Roșia Montană – 260.000 lei
- Sălciua – 171.000 lei
- Scărișoara – 80.000 lei
- Sohodol – 160.000 lei
- Vadu Moților – 190.000 lei
- Vidra – 255.000 lei
Reamintim că Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care asigură menținerea în acest an a reducerii cu 50% a impozitelor și taxelor locale pentru comunitățile din Munții Apuseni și Delta Dunării.
Decizia vine după ce mai multe primării din zona Munților Apuseni din județul Alba au anunțat suspendarea plății taxelor locale, cerând aplicarea facilităților fiscale prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 323/1996.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)