Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cetatea Dacică de la Căpâlna, subiect pentru ”România, te iubesc!” Tăieri ilegale de pădure în zona de protecție

YouTube video

Publicat

Jurnaliștii de la emisiunea ”România, te iubesc” a postului ProTv au vizitat cetatea dacică de la Căpâlna. Au constatat că cetatea se află într-o stare deplorabilă, năpădită de vegetație, iar pe drumul de acces, în zona de protecție a monumentului UNESCO, drujbele au început să taie pădurea.

În mod ilegal, spune directorul Muzeului Național al Unirii, Gabriel Rustoiu, susținut de legea monumentelor istorice și a siturilor UNESCO, legal, conform primarului comunei Săsciori, Florin Nicolae Morar.

Siturile UNESCO au o zonă de protecție de 500 de metri în jurul monumentelor. ”În cazul nostru, ar ajunge până la baza dealului unde se află tafurile. Adică toți copacii tăiați se află în zona de protecție.

t

Tafurile au distrus drumul de acces, dar și băncile făcute pentru turiști” spune indignat reporterul.

”Acei copaci sunt marcați în zona de protecție a unui monument istoric, a unui sit clasat în lista monumentelor UNESCO. Orice lucrare în zonă ar trebui avizată în primul rând și de către Direcția pentru Cultură și trebuie făcută sub supraveghere arheologică. De ce… pentru că nu sunt tăiați de zâna măseluță, adică vine în zbor, taie, n-ating solul, îi iau pe sus și îi duc…  cu siguranță că vor afecta și solul și ne aflăm deja într-un sit arheologic. Cine face asta, trebuie să răspundă” le-a spus Gabriel Rustoiu, reporterilor.

y

Primarul Florin Morar, este de părere că din moment ce copacii sunt marcați, tăierile sunt legale. Pădurea din zonă este chiar a primăriei.

După o săptămână, echipa ProTv s-a întors la fața locului și a găsit toți copacii tăiați. Emisiunea este dedicată monumentelor istorice și s-a numit ”Prostie monumentală”.

Ministrul Culturii, Daniel Breaz, senator de Alba, a fost întrebat de reporteri cum se implică în protecția cetăților dacice, element al programului de guvernare.

Dialog între reporter și ministrul Breaz:

”- Ce ar trebui să fie la ministerul Culturii? Ministrul să știe să picteze, să danseze, să facă teatru, să știe foarte multă istorie, literatură? Trebuie să managerieze!

– Cum manageriați situația cetăților dacice?

– Da, am avut o discuție… Nu știu, îmi puneți niște întrebări care… Da vă pot da niște răsunsuri… Implicându-mă!”

Reporter: Paul Angelescu

Foto: capturi video emisiune

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement