Connect with us
Publicitate

Actualitate

Comisie de la CJ Alba pentru concursul de la șefia Centrului de Cultură și evaluarea conducerii la Muzeul Unirii, Biblioteca Judeţeană şi Teatrul „Prichindel”

Publicat

Consilierii judeţeni Alba votează în şedinţa de joi aprobarea regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului instituţiilor de cultură din judeţ şi a componenţei comisiilor de evaluare şi de soluţionare a contestaţiilor. Aceste hotărâri vizează conducerea Muzeului Unirii, a Bibiotecii Judeţene şi a Teatrului de Păpuşi „Prichindel”, instituţii ai căror directori au rămas în funcţii, în urma concursului de anul trecut. În cazul Centrului de Cultură „Augustin Bena”, se stabileşte comisia de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor, dat fiind faptul că în februarie se va alege noul director al instituţiei.

Comisia de concurs la Centrul de Cultură „Augustin Bena”

Contractul de management al managerului Centrului de Cultură „Augustin Bena”, Coriolan Honcaş, a încetat în 27 august 2012. Prin hotărârea CJ din august, la conducerea instituţiei a fost numit director interimar Petru Cornel Comşa (şef Serviciu de conservare şi promovare a culturii).

Consiliul Judeţean Alba, sub a cărei autoritate funcţionează centrul, organizează concurs de proiecte de management, în februarie 2013. Cel care va câştiga acest concurs va asigura conducerea Centrului pentru o perioadă de trei ani, în perioada martie 2013 – decembrie 2016.

Consilierii judeţeni au aprobat în şedinţa de la sfârşitul anului trecut, regulamentul şi caietul de obiective pentru organizarea concursului. Potrivit regulamentului, concursul va fi organizat în februarie, iar candidaţii vor fi evaluaţi de o comisie formată din trei membri (un reprezentant al CJ Alba şi doi specialişti în domeniu).

Comisia pentru concursul de proiecte de management la Centrul de cultură „Augustin Bena”: conf. univ. dr. Amalia Pavelescu (Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu), Ioan Hădărig (manager Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud), Elena Anghel (consilier superior Direcţia relaţii publice şi informatică, CJ Alba).

Comisia de soluţionare a contestaţiilor: Liliana Negruţ (director executiv, Direcţia juridică şi administraţie publică, CJ Alba), Valy Virginia Matei (Direcţia juridică şi administraţie publică, CJ Alba), Ana Maria Grigoruţ (consilier superior – Direcţia relaţii publice şi informatică, CJ Alba).

Secretariatul concursului este asigurat de: Horaţiu Zaharie Suciu (şef Biroul resurse umane şi gestiunea funcţiilor publice, CJ Alba), Radu Neag (consilier superior – Biroul resurse umane şi gestiunea funcţiilor publice, CJ Alba)

Până la 1 februarie, se depun proiectele de management de către candidaţi, iar acestea vor fi analizate în perioada 4-10 februarie. În 12 februarie, se organizează interviul, ce constă în susţinerea proiectului de management.

Evaluarea managementului la Muzeul Unirii, Biblioteca Judeţeană şi Teatrul de Păpuşi „Prichindel”

Gabriel Tiberiu Rustoiu, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Ioana Silvia Bogăţan – la Teatrul de Păpuşi „Prichindel” şi Mioara Pop – la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” îşi păstrează funcţia de manager, pentru încă patru ani, în urma concursurilor de anul trecut.

Activitatea acestora în perioada octombrie-decembrie 2012 va fi însă supusă evaluării de către autoritatea Consiliul Judeţean Alba, care trebuie să constituie comisii în acest sens.
Potrivit OG 189/2008 şi Legea 269/2009, evaluarea managementului instituţiilor de cultură în vederea verificării modului de realizare a obligaţiilor asumate prin contractul de management se face periodic, în primul trimestru al anului următor, de către o comisie de evaluare, a căror membri sunt numiţi prin hotărâre de Consiliu Judeţean. Membrii comisiilor sunt specialişti în domeniu, reprezentanţi ai autorităţii (CJ Alba).

 

Comisia de evaluare a managementului la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia: Ioan Bodea (director executiv, CJ Alba), Matei Drîmbărean (director, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional Alba), prof. univ. dr. Luca Sabin (director general Muzeul Naţional „Brukenthal” Sibiu).

Comisia de evaluare a managementului la Bibioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba: Ioan Bodea (director executiv, CJ Alba), Matei Drîmbărean (director, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional Alba), prof. univ. Ioan Buzaşi (Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia).

Comisia de evaluare a managementului la Teatrul de păpuşi „Prichindel” Alba Iulia: Ioan Bodea (director executiv, CJ Alba), Matei Drîmbărean (director, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional Alba), lector univ. Gabriela Chiciudean (Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia).

Comisia de soluţionare a contestaţiilor: Ionuţ Fulea (consilier judeţean, Comisia Educaţie, cultură, tineret, ONG-uri, sport), Eugenia Marcela Dărămuş (consilier judeţean, Comisia Educaţie, cultură, tineret, ONG-uri, sport), Marcel Simion (consilier judeţean, Comisia Administraţie publică locală, juridică şi ordine publică).

Potrivit de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului instituţiilor de cultură din judeţ, comisia de evaluare îşi desfăşoară activitatea în şedinţe, la sediul autorităţii (CJ Alba), iar membrii dezbat, analizează şi acordă note pentru fiecare etapă a evaluării.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate