Comunicat Mircea Hava: Mediul rural din România are nevoie de investiții solide, nu anemice, de rezultate, nu de catastrofe

Pe agenda săptămânii curente a Parlamentului European s-au aflat trei mari capitole ce vizează structuri și reforme îndreptate către zonele rurale ale Europei și, evident, României. Ca membru al PPE am susținut, prin votul meu, alocări bugetare ample pentru planurile strategice naționale, reforme și strategii ce au menirea să susțină un sector ca agricultura. Dacă analizăm situația Planului Național Strategic al României avem suficiente motive de optimism să spunem că această a doua versiune de negociere, pentru fondurile europene ce urmează să susțină viața la sat cu tot ce implică aceasta, va aduce multe îmbunătățiri. Dar ar trebui să ne dea de gândit minima atenție și sumele derizorii ce ar urma să fie cheltuite de primăriile comunelor și satelor din România pentru chestiuni ce țin de reducerea diferențelor dintre orașe și sate, în privința calității vieții și infrastructurii.

Voi intra direct în subiect: mediul rural din România, în marea lui parte, e mai apropiat de Evul Mediu decât de anul de grație 2021. Ne-o arată sutele de mii de toalete din fundul curții, școlile-n paragină, apa trasă-n găleata fântânii, drumurile înfundate de noroi sau dispensarele care mai există doar în filmele cu Mircea Diaconu. Și multe altele…

Așadar, românii care trăiesc la țară au toate motivele să fie supărați, fiindcă de minciuni și promisiuni le e plin podul. Oamenii nu mai au nevoie de povești, atâta vreme cât „veșnicia născută la sat” e înecată în lipsuri greu de îndurat.

Cifrele, care nu mint niciodată, ne arată că bugetul de dezvoltare rurală, pentru perioada 2023-2027, e de 5,65 de miliarde de euro, din care 4,83 de miliarde vin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Bani negociați, după opinia mea nu foarte bine, de către statul român. De reținut e că din toată această sumă, doar 500 de milioane de euro reprezintă investiții în infrastructura comunală și sătească și doar 700 de milioane merg către proiecte finanțate prin Grupurile de Acțiune Locală.

Și-acum, puțină matematică: România are 2861 de comune iar dacă împărțim, „frățește”, banii pentru infrastructură, fiecare primărie se va alege cu, țineți-vă bine, 175. 000 de euro. O sumă cu care, ca edil, în afară de a o număra, poți face…mai nimic!

Legat de alocările de pe cele 8 POR-uri, nici acestea nu sunt generoase cu zonele urbane funcționale. Acolo unde, prin parteneriate între administrațiile publice locale din orașe și comune sau prin Asociații de Dezvoltare Intercomunitare se pot realiza proiecte de utilitate atât pentru cetățenii de la sat, cât și cei de la oraș. Nu vreau să trec cu vederea nici Programul „Anghel Saligny”, cu alocări de numai 4 milioane de lei/UAT: nu e rău că se fac lucruri, dar e rău că venim numai cu picături într-un ocean. E clar că, în ansamblu, România dovedește că printr-un program național, la care contribuie financiar fiecare român, se depășesc alocări financiare europene pentru infrastructura la sat. Dar sunt aproape sigur că ar trebui să existe și o a doua versiune care să suplimenteze acești bani. Altfel, în anii următori, nu doar că vom rămâne cu certitudinea că țara noastră nu va fi niciodată profund urbanizată dar și că, pentru o perioadă de 5-6 ani, chiar și cu bani din PNRR sau de la CNI, o primărie de la sat nu va putea depăși un prag de investiții, în infrastructură, de 1,5 milioane de euro.

Până acum, s-au tot auzit semnale de alarmă. De data asta trebuie bătut gongul. Pentru că mediul rural din România are nevoie de investiții solide, nu anemice, de rezultate, nu de catastrofe. De viziune, nu de praf în ochii oamenilor.

Mircea HAVA eurodeputat PNL

Membru al PPE