Connect with us
Advertisement

Eveniment

Concediu în Grecia 2022: Retricțiile, eliminate pe toată perioada estivală. Certificatul COVID nu mai este necesar

Publicat

Grecia a anunţat miercuri că restricţiile pandemice, precum purtarea măştilor în spaţii interioare şi certificatele COVID-19, vor fi ridicate pe toată perioada turistică es, informează Reuters.

Numărul cazurilor de contagiere cu coronavirus din Grecia a scăzut în ultimele săptămâni, autorităţile înregistrând marţi 15.000 de infectări şi 64 de decese, potrivit Agerpres.

Vezi și Vacanța 2022. Concediul în Grecia va fi mai scump anul acesta. Cât va costa un gyros, o bere sau o cină cu fructe de mare

Asta la o populaţie de 11 milioane, aproximativ 72% dintre locuitori sunt complet vaccinaţi.

Sezonul turistic estival, vital pentru Grecia, începe de obicei după Paştele Ortodox, marcat anul acesta la 24 aprilie.

Grecia se aşteaptă la un număr mare de vizitatori în acest an, autorităţile estimând venituri ce ar putea atinge 80% din cele din 2019, un an record, înainte ca pandemia să frâneze călătoriile.

Grecia elimină restricțiile în sezonul 2022

Ministrul Sănătăţii, Thanos Plevris, a declarat că decizia de a relaxa restricţiile a fost „bazată pe date epidemiologice şi sugestii din partea experţilor”.

De la 1 mai până la 31 august, nu va mai fi necesară prezentarea certificatelor de vaccinare anti-COVID-19 sau de trecere prin boală pentru accesul în spaţii interioare sau deschise, cum ar fi restaurantele.

Vezi și: Cum îți planifici vacanța de vară, la sfârsit de iarnă: În țară sau afară? Concediu în Grecia, Turcia, Bulgaria sau acasă

Autorităţile iau de asemenea în considerare ridicarea cerinţei de prezentare a certificatul digital al UE privind COVID pentru a intra în această ţară.

În plus, purtarea măştilor în spaţii interioare nu va mai fi obligatorie de la 1 iunie, iar elevii se vor întoarce la cursuri după vacanţa de Paşte fără a mai fi nevoie să prezinte regulat teste negative.

Plevris a precizat că toate măsurile vor fi reevaluate în septembrie.

Grecia, una dintre cele mai populare destinaţii turistice din sudul Europei în sezonul estival, a atras peste 33 de milioane de vizitatori în 2019, majoritatea din Marea Britanie şi Germania.

Industria turismului reprezintă aproximativ o cincime din economia elenă, iar una din cinci persoane este angajată în acest domeniu.

Vești bune și pentru cei care vor să meargă în Bulgaria, Cehia sau Cipru

Veşti cu aer de vacanţă vin şi din Bulgaria. De astăzi, 13 aprilie, cetăţenii a 13 state, inclusiv România, nu mai trebuie să prezinte certificatul verde la intrarea în ţară.

Aceeaşi măsură a fost aplicată deja şi în Cehia, din 9 aprilie, iar din 18 aprilie autorităţile din Cipru se pregătesc să ridice restricţiile pentru români.

Nu mai este necesară nici completarea acelui formular specific la intrarea în Cipru, comparabil cu PLF-ul românesc.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement