Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cum îți planifici vacanța de vară, la sfârsit de iarnă: În țară sau afară? Concediu în Grecia, Turcia, Bulgaria sau acasă

Publicat

Iarna aproape a trecut și deja ne putem gândi la „Vacanța de vară”! Tot mai mulți români au ajuns să schimbe planurile de vară înlocuind zugrăveala din apartament cu o excursie cu familia pe malul mării sau, oricum, cât mai departe de casă.

Alegerea destinației devine, încă de la începutul anului, o temă pe care se concentrează toată familia: părinți, copii și, uneori, și soacre!

Citește și Vacanță în Grecia 2022: Reguli de călătorie anunțate de autoritățile elene pentru noul sezon. Ce restricții au fost eliminate

Din acest motiv, alegerea unei destinații potrivite care să întrunească toate exigențele membrilor familiei, dar care să corespundă și unui buget alocat, nu e deloc un proces simplu.

Cea mai bună decizie la care puteți ajunge ar presupune sa treceți „pragul” cât mai multor unități de cazare și ce poate fi mai palpitant de atât? Cum faceți asta? Studiind ofertele de pe site-urile de rezervări.

Nu încercați să evitați lucrul acesta cerând pe diverse forumuri „recomandări pentru cazare în Grecia, pe plaja, all inclusive, pentru doi adulți și un bebe de opt luni”.

Vezi și Concediu în Grecia 2022: Retricțiile, eliminate pe toată perioada estivală. Certificatul COVID nu mai este necesar

Pe bune? Da’, ce? Îi place lui bebe all inclusive? Aaaa, nu-i pentru el, e pentru părinții care vor face peste 1000 km ca sa ajungă până pe acea plajă și nu mai pot face încă 300 m pe zi până la o tavernă unde să mănânce ceva proaspăt?

Cum îti alegi locul unde îți petreci vacanța. recomandările prietenilor, forumuri sau agenții?

E atât de bună ciorba reîncălzita de all inclusive? Și pentru asta te-ai baza pe „recomandarea” unor persoane binevoitoare (de altfel) care „au fost anul trecut, tot așa, cu un bebe” și s-au simțit foarte bine?

Probabil că lista de locații din care să faceți alegerea se va reduce simțitor: o recomandare de la niște turiști din Suceava, alta de la unii din Oradea, și, uite-așa, alegi din ce au văzut alții. Dar oare chiar vreți să aleagă alții în locul vostru?

Vezi și Vacanța 2022. Concediul în Grecia va fi mai scump anul acesta. Cât va costa un gyros, o bere sau o cină cu fructe de mare

Nu mai bine, restrângeți voi lista punând filtre de căutare: număr de stele, tip de masă, localitate, facilități, etc., așa cum puteți face în majoritatea sistemelor de rezervare ?

Aaa, am înțeles! Vreți o recomandare „direct de la proprietar”, să nu mai plătiți comisioane la agențiile de turism care, oricum, nu fac altceva decât să vă ia banii.

Dacă credeți că în ecuația asta doar „cât costă” contează, puteți încerca și nu zic că nu puteți avea o experiență reușită. Să țineți cont, însă, că orice proprietar, indiferent de cât de puțin v-ar cere, își va lăuda marfa ca să vă convingă.

După cum îl vor lăuda și „alții” care au fost acolo, super încântați că i-a costat puțin și gazdele erau extraordinare. Vă spunem ceva: majoritatea gazdelor sunt așa.

Dacă vă spuneți, totuși, că „nu contează, măcar e ieftin” ajungeți mai târziu la dilema turistului rațional: oare pentru sufletul meu, cât sunt dispus să plătesc? Cu alte cuvinte, cât ați fi dispuși să plătiți în plus pe lângă ceea ce aveți deja în față, ca să obțineți garanția că veți petrece o vacanță memorabilă?

Români, cuceriți Grecia !

Thassos  este cea mai apropiată insulă de teritoriul românesc iar atracția ei este cu atât mai mare.

Asta însă vine cu tot tacâmul: o să găsiți aici, în sezon, mai mulți români decât greci și, ca să exemplific și mai mult, ciorba de burtă sau mititeii pot lua locul unui saganaki sau a unui souvlaki, evident pentru cei care nu se mai pot abține șapte zile fără aceste feluri tradiționale de la noi.

Paralia Katerini este o destinație la fel de populară pentru români, nu e departe nici la propriu, nici la figurat. Aici găsești și mai multe „dovezi” că românii sunt printre națiunile cu cea mai mare penetrare în turismul grecesc: anunțuri de cazare sau de meniuri în limba română sunt la tot pasul aici.

De altfel, nu doar ospitalitatea grecească s-a pliat pe nevoile românilor ci și noi, românii, ne-am pliat pe conceptele all inclusive care, fie vorba între noi, nu fac reputație în Grecia.

All inclusive sau taverna de pe plajă?

Mulți turiști, însă, preferă acest regim all inclusive pe care l-aș recomanda doar celor care vor să știe de la început cât îi va costa excursia iar, pe lângă plajă și baie la piscină, mai vor să cheltuiască doar pe câțiva magneți de frigider.

În rest, le-ar mai rămâne doar să privească, de departe, în farfuriile cu fructe de mare de pe mesele din taverne, pentru că, în Grecia, totul este despre atmosferă și spirit liber, pe care nu o să le găsiți în formă autentică la bufetul all inclusive.

Grecia e frumoasă nu doar pentru marea fantastică, colorată și caldă, ca în fotografiile retușate, ci și pentru gastronomia acompaniată de muzica de bouzouki, pentru aerul boem al teraselor și tavernelor.

Grecia autentică o descoperi, mai degrabă, la o tavernă ținută de un grec și familia lui decât într-un lanț hotelier de 4 stele unde turiștii se încolonează cu farfuria și tacâmurile în mână de trei ori pe zi.

Evident, Grecia e un muzeu de istorie în aer liber și, chiar de nu vrei, cam la mai tot pasul te întâlnești cu istoria ei milenară.

Toate drumurile duc în Grecia, dar pe care să îl alegem : avionul, autocarul sau propria mașină

Indiferent ce vă propuneți să alegeți în Grecia pentru vacanța voastră, ca să ajungeți acolo aveți de ales între autoturismul personal, autocar sau avion.

Cu avionul sau autocarul știți ce aveți de făcut: să vă prezentați, în ziua și la ora stabilită, pe aeroportul de plecare sau locul de întâlnire și restul îl vor face organizatorii.

Acum aveți posibilitatea să vă îmbarcați spre multe dintre destinațiile preferate de pe aeroporturile din Sibiu, Cluj Napoca, Timișoara, Arad, Oradea sau Craiova.

Autocarul fie vă va prelua dintr-un punct stabilit de pe un traseu fie vă va cere să vă prezentați la un loc de îmbarcare din București, de obicei.

Dacă însă alegeți să mergeți cu autoturismul, ajungeți în orice locație din Grecia fie pe o rută prin Bulgaria (recomandată, în special, pentru cei care vin din jumătatea estică a țării) fie prin Serbia și Macedonia de Nord, pentru cei care vin dinspre jumătatea vestică.

În câteva ore se poate străbate Bulgaria de la nord la sud; traseul celălalt presupune traversarea unei granițe suplimentare, dar întreg traseul este parcurs pe autostradă.

Mai rămâne distanța de la voi de acasă până la unul dintre punctele de trecere a frontierei: înspre Bulgaria, trecând peste Dunăre, pe la Calafat/ Vidin sau Giurgiu/ Ruse, cel mai adesea.

Prin Serbia, pe la Naidăș sau Porțile de Fier I sau II. Apoi, de la intrarea în Grecia (Promachonas-pe autostradă, Komotini, dar și Nimphea dinspre Bulgaria; Evzoni la trecerea dinspre Macedonia) până la destinație.

Documente de călătorie: Taxa de drum, formulare

Ultimii ani au însemnat ore întregi de așteptare la granița spre statul elen. S-a spus că timpul de așteptare la graniță a crescut atât de mult din cauza călătorilor care nu aveau documentele de călătorie.

Nu e vorba de cartea de identitate sau de pașaport ci de restul documentelor din „vremurile pandemice”: certificat de vaccinare/vindecare, test Covid, formular PLF.

Grecia a anunțat că în sezonul 2022 va renunța să mai ceară testul Covid celor care au un Certificat de vaccinare/vindecare, dar formularul PLF va rămâne în vigoare .

Documentele acestea le puteți prezenta fie imprimate fie în format electronic, pe un telefon mobil. Nu uitați! Formularul PLF final îl veți putea primi pe o adresă de e-mail doar după ora 0:00 în data în care declarați că intrați în Grecia.

De aceea, sfatul nostru este să completați din timp formularul PLF și să setați pe telefonul mobil adresa de e-mail declarată; evitați să intrați în Grecia la sfârșit de săptămână, evitați orele de vârf ale traversării graniței, între 10:00 și 18:00.

Bani mărunți în buzunare și atenție la radare

Nu uitați că autostrăzile din aceste țări tranzitate sunt adeseori zone de vânătoare ale polițiștilor cu radare, așa că nu vă înfigeți în pedala de accelerație mult peste limite.

Bulgaria vă va cere să achitați o taxă de drum fixă, fie pentru 7 zile, fie pentru 30 de zile și asta stabiliți dvs. în funcție de câte zile vreți să stați în deplasare, ca să acoperiți și drumul de întoarcere. Se poate face online AICI

Atenție, taxele on-line pot să fie duble de la un furnizor față de altul . De preferat ar fi să achitați taxa on-line încă din țară (ca să evitați statul la coadă la graniță sau rate de schimb dezavantajoase).

În Serbia și Macedonia de Nord va trebui să achitați pe parcurs mai multe taxe care se plătesc în euro sau moneda națională începând de la 1,5 euro/ echivalent sau cu cardul (nu și în Macedonia).

Pregătiți bani mărunți, cât mai exacți, mai ales în Macedonia, unde plata cu cardul în punctele de taxare nu era încă posibilă în anii trecuți. Pentru cei care merg spre insula Thassos să se îmbarce pe un ferry-boat (din Keramoti sau Kavala) va urma o altă cheltuială: se taxează atât mașina cât și pasagerii.

Spre alte destinații din Grecia autostrăzile au puncte de taxare unde veți fi nevoiți să plătiți sume de la 1,2 euro în sus, dar aici puteți achita ușor cu cardul dacă nu aveți cash.

Thasos, insula de marmură

Insula Thassos este supranumită și „insula de marmură” dat fiind că această rocă se găsește abundent pe insulă, dar și „insula de smarald” datorită culorii specifice pe care o are marea în această zonă.

Plajele sunt diferite, fie cu nisip auriu (Golden Beach), fie cu nisip alb (Makriamos) fie cu pietricele mărunte cum sunt numeroase alte plaje.

Posibilitățile de cazare sunt la fel de variate, de la pensiuni (villa) la complexuri hoteliere de 5* care oferă fie doar servicii de cazare fie servicii all inclusive.

Popularitatea insulei a adus însă, odată cu tot mai mulți turiști, și tarife de cazare din ce în ce mai mari, în special în lunile de vârf ale sezonului.

Rezervați din timp ca să puteți benficia de tarife rezonabile sau disponibilitate la unitatea de cazare preferată.

HALKIDIKI, paradisul verde al Greciei

Regiunea Halkidiki, cu cele trei peninsule ale sale (Kassandra, Sithonia și Muntele Athos), este o destinație de vacanță pe cât de populară pe atât de variată.

Evident, atracțiile sunt spoturile de la țărmul mării care poate fi îndeosebi stâncos, cu plăci de roci care se ivesc din mare (Kassandra) sau cu nisip auriu provenit din gresii în care vântul și apa au modelat forme dintre cele mai deosebite (Sithonia).

Între aceste două extreme, stațiunile din zona Halkidiki  îți oferă plaje dintre cele mai felurite, încărcate de verdeață, în special de păduri de pin. În zona centrală a provinciei, mai departe de litoral, găsești sate tradiționale unde predomină producătorii de ulei de măsline sau miere.

Pe litoral, dacă în apropierea golfului Thermaikos (vis-a-vis de metropola Salonic [11]) turiștii români nu prea se înghesuie, cei care ajung în regiune au de ales între stațiunile extrem de populare precum Kalithea, Hanioti, Sarti sau cele în care peisajul îți taie respirația, cum ar fi Vourvourou, ori cele luxoase, precum Sani.

Peninsula Athos este inabordabilă pentru turistul de rând datorită regulilor impuse de existența comunității monastice ortodoxe de aici, dar zona Ouranopoli și insula Ammouliani compensează prin frumusețe și oferte de cazare.

Insulele Ionice: vestul grecesc

Pentru turiștii care s-au familiarizat deja cu Grecia și s-au lăsat inoculați cu „microbul” acestei țări, destinațiile din insulele de la Marea Ionica au devenit tot mai populare in ultimii ani.

Dinspre punctele de intrare în Grecia înspre țărmul vestic al Greciei, spre Marea Ionică, veți găsi autostrada Egnatia Odos care străbate partea de nord a țării de la est la vest și se intersectează cu două autostrăzi pe direcția nord-sud, una pe țărmul estic spre Atena și alta pe cel vestic până la Patras și de acolo, peste celebrul pod Rion-Antirion, mai departe spre Corint și Sparta.

Pe coasta vestică, însă, veți găsi destinații diverse, atât pe țărmul continentului cât și în insule.

Lefkada este singura insulă accesibilă pe cale rutieră (se traversează pe un pod) și, spre deosebire de aceasta, celalte insule pot fi vizitate doar după o traversare cu ferry-boat-ul sau (unele) direct cu avionul.

Corfu  , Kefalonia și Zakyntos au fiecare aeroporturi și au devenit astfel extrem de solicitate în perioadele când există chartere dinspre România.

Chiar și Lefkada are un aeroport în apropiere, unde sosesc turiștii care preferă avionul ca mijloc de transport, destinația aflându-se la cca 1,5 ore de zbor de București.

Dintre aceste insule, Kefalonia rămâne insula cea mai putin „răsfățată” și cea mai puțin comercială, peisajele ei incredibile rămânând încă departe de mulți turiști.

Insula CRETA- cea mai sudică insulă

Creta este una dintre cele mai populare destinații de vacanță cu avionul dintre toate destinațiile Greciei. Charterele spre această insulă pleacă de mai multe ori pe săptămână din capitală dar și din Cluj, Târgu-Mureș, Timișoara, Oradea sau Craiova. Bilete de avion puteți obține de AICI .

Charterele zboară de aici pe doua aeroporturi aflate în partea nordică a insulei, unde este și majoritatea stațiunilor.

Localitățile Rethymnon și Chania sunt bijuterii antice și, de aceea, ele pot deveni ușor destinații în care scăldatul și plaja se îmbină perfect cu plimbatul pe străduțele mărginite de vechile construcții venețiene care au stat la baza dezvoltării acestor așezări.

Heraklion și Hersonisos țin ștacheta în partea de est a insulei dar, dacă ai ajuns în Creta, ar fi păcat să ratezi laguna Elafonissos sau incredibila plajă Baloo, pe care le poți aborda închiriind un vehicul.

Într-o excursie de o zi cu un ferry-boat de mare viteză poți ajunge pe celebra insulă vulcanică Santorini unde poți vizita cunoscutele localități cu clădiri albe și turle albastre.

Gastronomia insulei Creta e deosebită de cea de pe continent, iar mesele sunt stropite la final cu un raki pe care cretanii ți-l oferă din partea casei, cu mândrie.

TURCIA, țara care a inventat ALL INCLUSIVE

Turcia este de mulți ani cea mai râvnită destinatie all inclusive pentru răsfățul de care au parte turiștii ajunși în această țară orientală. Antalya rămâne în topul preferințelor atât datorită bogăției ofertelor cât și datorită condițiilor de plajă și baie în mare, începând încă din luna mai și până în octombrie.

Tot mai multe aeroporturi din țară îmbarcă turiști spre Antalya, dar și spre Bodrum, Didim sau Kusadasi: Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Timișoara, Arad, Oradea sau Craiova sunt doar câteva dintre ele.

Tarifele la pachetele charter Antalya pornesc de la cîteva sute de euro/ camera dubla pentru 7 nopți, cu servicii all inclusive, și pot ajunge la câteva mii de euro, în timp ce pentru Bodrum  încep de la sub 1000 euro/ cameră dublă.

Sfaturi pentru călătoria în Turcia

  • Sfatul nostru înainte de a rezerva un charter spre litoralul Turciei: alegeți perioada în funcție de cum suportați căldura (mai-iunie și septembrie-octombrie pentru cei care preferă temperaturi mai rezonabile)
  • Când alegeți aeroportul de plecare trebuie să știți că tariful poate să difere la același hotel, în aceeași perioadă, în funcție de locul de unde decolați și, de aceea, mai trebuie să luați în considerare costurile de deplasare de acasă până și de la aeroport, eventual costurile cu parcarea autoturismului, dacă îl lăsați într-o parcare cu plată pe durata sejurului în Turcia;
  • când alegeți un hotel verificați ca locația lui să nu fie într-o localitate îndepărtată de aeroport deoarece timpul de transfer între aeroport și hotel poate deveni destul de îndelungat; alegeți un hotel de minim 4* ca să vă puteți bucura de tot confortul, în special în ceea ce privește masa, și de minim 5* dacă sunteți mai pretențios;
  • regimul ultra all inclusive pe care îl oferă unele hoteluri, chiar dacă are un cost mai ridicat, vă oferă servicii suplimentare precum: acces la băuturi internaționale, acces la restaurante a-la-carte,

  • servicii în cameră; unele hoteluri au propriul regim all inclusive care asigură turiștilor, pe lângă serviciile de masă, alte facilități specifice hotelului;
  • foarte des orarul de zbor al charterelor poate să sufere modificări impuse de obicei de aglomerația din aeroporturi;
  • achiziționați o asigurare medicală de sănătate pe care v-o oferă agenția de turism, mai ales că Turcia nu se afla în UE iar asigurarea este obligatorie;

Polița de asigurare storno și asigurare medicală extinsa

  • vă recomandăm ca, pentru orice sejur, să încheiați o poliță de asigurare storno care vă poate proteja în anumite situații neprevăzute de riscul de a vă pierde banii achitați, în situația în care nu veți putea călători;
  • nu uitați că aveți nevoie neapărat de un pașaport valabil minim 6 luni de la data părăsirii teritoriului turcesc; nu cumpărați obiecte care sunt susceptibile să fie considerate „de patrimoniu” pentru că riscați să vă fie confiscate.
  • Nu uitați de condițiile specifice suplimentare de îndeplinit la intrarea în orice țară de destinație: certificat de vaccinare/ vindecare sau teste covid negative, formular PLF/ declarație de sănătate pentru obținerea codului HES [19], formalități la care Turcia nu a renunțat până la data redactării acestui text.

Vacanță acasă, la Marea Neagră sau la vecini ( tot la Marea Neagră)

Vara înseamnă, însă, pentru majoritatea românilor un concediu pe litoralul românesc. Sau pe cel bulgar? Multă lume a experimentat deja această comparație și părerile rămân încă împărțite.

Ce au diferit cele două destinații care împart aceeași mare, o cultură a serviciilor relativ similară și un sezon care nu se deosebește prea mult în ceea ce privește condițiile de plajă și baie?

Totuși, pornind de la acest ultim aspect, Bulgaria pare să se bucure ceva mai mult decât România de temperaturi de vară, dar diferența constă, în special, în curajul hotelierilor de a deschide mai repede sau de a închide mai târziu sezonul.

Crește apetitul românilor pentru litoralul bulgăresc

Pe lângă tendința de a încerca mereu ceva nou, românilor li s-a mărit apetitul pentru Bulgaria, în special, ca urmare a conceptelor all inclusive din patria vecină, dar și ca urmare a rigorii germane a serviciilor oferite în multe dintre locațiile de acolo.

Având toate serviciile de masă asigurate iar restul serviciilor la un nivel satisfăcător, pentru un tarif accesibil, în anii trecuți, românii au luat cu asalt stațiunile de la sud de graniță, cele mai poulare fiind Sunny Beach, Nisipurile de Aur, Albena și Duni.

Poate doar restricțiile de circulație impuse de pandemie au mai ponderat, în ultimii doi ani, setea românilor de „all inclusive”, deoarece litoralul bulgăresc înseamnă, în proporție covârșitoare, acest gen de turism.

Pe de altă parte, hotelierii români au încercat să mai reducă din acest handicap și, astfel, au apărut tot mai multe hoteluri de la noi cu astfel de servicii.

Însă tarifele all inclusive românești nu le pot întrece pe cele ale vecinilor; totodată, calitatea acestor servicii este un alt aspect care ține atât de hotel cât și de aprecierile clienților.

Mamaia, care este stațiunea cea mai ofertantă de pe litoralul nostru, părea să fi devenit „vârful de lance” în lupta cu turismul bulgar de la mare, dar ultimele lucrări de lărgire a plajei par să fi avut un efect contrar.

Cel puțin pe moment, Mamaia pare să piardă teren chiar și în fața stațiunilor „surori” care nu „s-au bucurat” de astfel de amenajări marine.

Noul sezon estival 2022 aduce însă, de o parte și de alta a graniței, tarife early-booking la început de an și promite, cel puțin pentru cei mai temerari, o vacanță la un preț mai accesibil.

Dacă doriți însă o vacanță „low-cost”, fără mese incluse și cu nu prea mare confort, aveți destule alegeri de făcut în țară, la tarife sub și în jurul a 1.000 de lei pentru două persoane timp de 7 nopți.

La bulgari se caută hotelurile bune, cu reputație

Dacă vă încumetați, găsiți și în Bulgaria sub 200 euro… La mare căutare rămân însă hotelurile bune, cu reputație, atât de la noi cât și de la bulgari, fiind preferate cele situate pe plajă.

Multe dintre acestea au intrat deja în „stop-sales” pentru lunile de vârf ale sezonului, semn că tot mai mulți turiști pun preț pe calitate.

Dintr-o radiografie a sezonului trecut, rezultă că hotelurile cele mai solicitate sunt cele de mijloc spre partea superioară, care au fost rezervate încă înainte de începerea sezonului, în timp ce hotelurile scumpe și cele foarte ieftine (de calitate îndoielnică) au rămas la dispoziție, în special celor care s-au hotărât să facă o rezervare în ultimul moment.

Sfatul nostru: rezervați din timp ca să vă asigurați că beneficiați de un tarif rezonabil și de disponibilitate la hotelul preferat.

Dacă alegeți un tarif early-booking va trebui să-l achitați integral până la sfârșitul ofertei, adică până la 1 martie sau 1 aprilie. Dacă alegeți un tarif standard, mulți dintre touroperatori solicita un avans minim la rezervare iar diferența va trebui să o achitați, cel târziu, cu 21 de zile înainte de intrarea la cazare;

Acest lucru, însă, vă permite să faceți plăți lunare (sau cu ce frecvență doriți dvs.) de la data rezervării până la data finală a plății, fără să vă fie percepute dobânzi sau alte costuri suplimentare.

Dacă alegeți litoralul bulgăresc, unde tarifele sunt exprimate în euro, aveți și aici multe opțiuni de plată începând cu un avans de minim 10%, iar diferența cu 21-30 de zile înainte de efectuarea sejurului, dar eventualele fluctuații de curs leu/euro vă pot afecta calculele anterioare, daca optați să achitați pe parcurs.

Litoral românesc vs litoral bulgăresc – repere informative din ofertele a peste 10 touroperatori AICI

MAMAIA : cca 6.412 camere afișate, din care 30 % la cerere; interval de prețuri: 935 lei -6.942 lei, din care hoteluri cu servicii all-inclusive: Pirates Resort-Bicaz, Dorna, Victoria, Majestic, Modern (UAI), Hotel Marea Neagră, Complex Mediteranean, Savoy, Phoenicia Holiday Resort, Phoenicia Luxury, Phoenicia Royal, ;

EFORIE : cca 1.800 camere afișate, din care cca 41% la cerere, cu interval de prețuri 651 lei – 9.600 lei, din care hoteluri cu servicii all inclusive: Capitol, Complex Steaua de Mare-Meduza și Delfinul, Aquatonic BalneoSpa (UAI), și Bacolux Koralio;

VENUS ; cca 900 camere afișate, din care peste 40% la cerere, cu interval de prețuri 747 lei-4.870 lei, din care hoteluri cu servicii all inclusive: Complex Melodia, Adrian Vile, Mezotermale, Palace, Palace Beach Adriana, Turquoise, Mera Resort;

NEPTUN  peste 1.400 camere afișate, din care peste 32 % la cerere, cu interval de preturi 593 lei -7.400 lei, din care hoteluri cu servicii all-inclusive: Terra, Majestic, 2D Resort&Spa, Grand Caraiman, Phoenicia Lue View Spring Holiday;

JUPITER : cca 542 camere, din care 43% la cerere, cu interval de preturi 703lei -5.564 lei, din care hoteluri cu servicii all inclusive: Majestic, Capitol, Delta, Olimpic, Mera Onix, Poseidon, Vila Liliacul.

În comparație, litoralul bulgaresc, 5 nopți, două persoane:

SUNNY BEACH (cu Nessebar) : circa 14.250 camere afișate, din care cca 5% la cerere, interval de preț între 112 euro-2.570 euro, din care cca 5.500 camere cu servicii all inclusive/ ultra all inclusive/ all inclusive premium;

Hoteluri all inclusive care au tobogane/aquapark: Planeta Aquapark, Kotva Aquapark, Trakia Plaza, Kuba, Best Western Premium Inn.

NISIPURILE DE AUR : circa 8.350 camere afișate, din care cca 5% la cerere, interval de preț între 139 euro-4.970 euro, din care cca 4.550 camere cu servicii all inclusive/ ultra all inclusive/ all inclusive premium.

Hoteluri cu plajă privată și sezlonguri/ umbrele la plajă: Grifid, Admiral, Astera, LTI Melia Hermitage, Kaliakra Mare, Morsko Oko, Riu Astoria, Prestige Aquapark, etc.

ALBENA : circa 1.050 camere afișate, din care cca 25% la cerere, interval de preț între 196 euro-1.134 euro, din care cca 750 camere cu servicii all inclusive/ ultra all inclusive. Hoteluri cu aquapark gratuit: hotelurile Ralitsa; șezlonguri și umbrele gratuite la plajă: majoritatea hotelurilor.

Nu uitați! Vacanța vine repede și trece repede

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement