Connect with us
Advertisement

Actualitate

Contribuțiile lunare de întreținere mai mari, la Căminul pentru persoane vârstnice din Alba Iulia

Publicat

Costul mediu lunar de întreținere în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia s-ar putea majora din februarie cu 65 de lei. Consilierii locali din municipiu vor avea de aprobat, în ședința de marți, 30 ianuarie, costul mediu lunar de întreținere și a contribuției lunare de întreținere a persoanelor vârstnice instituționalizate în Căminul pentru persoane vârstnice din municipiu și/sau a susținătorilor legali ai acestora.

Potrivit proiectului, costul mediu lunar de întreținere în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia, începând cu 1 februarie 2018, este de 2.817 lei (față de 2.752 lei în prezent).

Citește și NOI CREȘTERI SALARIALE la Primăria Alba Iulia. Șefii vor lua de 4,5 ori mai mult decât media pe județ

Potrivit raportului de specialitate, factorii determinanți în evoluția cheltuielilor bugetare se constituie din indicele prețurilor de consum, necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor, îndeplinirea condițiilor de economicitate, eficacitate și eficiență, respectarea legislației din domeniul economic, cât și atingerea standardelor de calitate stabilite pentru serviciile sociale acordate de instituție.

„În vederea stabilirii costului lunar și contribuției lunare de întreținere diferențiate pe grade de dependență s-a luat în considerare înregistrarea unor consumuri mai mari de apă, materiale sanitare și materiale de curățenie.

Persoanele aflate în stare de semidependență și dependență necesită servicii de îngrijire speciale care generează consumuri mai mari decât persoanele independente. Astfel, pentru persoanele dependente și semidependente este necesară schimbarea și spălarea zilnică a lenjeriei de pat și a celei personale, efectuarea curățeniei zilnice la cameră și acordarea de servicii medicale care determină creșterea consumului de materiale sanitare”, se mai precizează în raportul de specialitate.

Contribuția lunară de întreținere a persoanelor vârstnice instituționalizate în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia se stabilește în funcție de gradul de dependență al fiecărui beneficiar pe baza costului lunar mediu, după cum urmează:

  • pentru persoanele independente – 1.982 lei/beneficiar
  • pentru persoanele semiindependente – 2.015 lei/beneficiar
  • pentru persoanele dependente – 2.050 lei/beneficiar

Încadrarea beneficiarilor în grade de dependență se realizează de către Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia.

Citește și 1,8 milioane de lei pentru formarea ”all inclusive” a angajaților Primăriei Alba Iulia. Dublu față de 2017

Beneficiarii instituționalizați în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia datorează contribuția lunară de întreținere în cuantum de 60% din valoarea veniturilor personale lunare, fără a se depăși costul mediu lunar ori contribuția de întreținere pentru fiecare categorie de beneficiari, aprobate prin prezenta hotărâre.

Diferența până la concurența valorii integrale a contribuției lunare de întreținere se va plăti de către susținătorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite în cămine, dacă realizează venit lunar pe membru de familie mai mare decât valoarea netă a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii, în următoarea ordine de obligare la plată: soț și soție, rudele în linie dreaptă, frați și surori, precum și celelalte persoane anume prevăzute de lege.

Citește și Parcările publice din Alba Iulia: Firmele vor putea utiliza locul permanent. Taxa anuală, majorată

Contribuția susținătorilor legali ai persoanelor instituționalizate în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia se stabilește în următoarele procente:

Venitul lunar net pe membru de familie (lei) – Contribuția lunară (% din diferența până la concurența valorii integrale a contribuției de întreținere)

  • mai mic sau egal cu 1.162 lei – 0 %
  • 1.163 – 1.362 lei – 10 %
  • 1.363 – 1.562 lei – 20 %
  • 1.563 – 1.762 lei – 30 %
  • 1.763 – 1.962 lei – 40 %
  • 1.963 – 2.162 lei – 50 %
  • 2.163 – 2.362 lei – 60 %
  • 2.363 – 2.562 lei – 70 %
  • 2.563 – 2.762 lei – 80 %
  • 2.763 – 2.962 lei – 90 %
  • 2.963 lei sau mai mare – 100 %

La stabilirea venitului lunar pe membru de familie al susținătorilor legali se procedează după cum urmează:

  • din veniturile nete lunare ale susținătorilor legali se scad eventualele obligații legale de întreținere, aflate în executare
  • suma rămasă se împarte la numărul membrilor de familie pe care susținătorii legali îi au efectiv în întreținere

Susținătorii legali pot acoperi din veniturile proprii contribuția lunară integrală printr-un angajament de plată.

În cazul în care persoanele vârstnice instituționalizate în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia lipsesc din cămin pe perioade mai mari de 5 zile consecutive, contribuția de întreținere se recalculează la cerere, scăzându-se suma aferentă zilelor lipsă din cămin. Perioada maximă în care un beneficiar poate lipsi voluntar din cămin și poate solicita recalcularea contribuției de întreținere este de 15 zile într-un an calendaristic. Perioadele de spitalizare ale beneficiarului nu se consideră lipsă voluntară din cămin, în aceste cazuri recalcularea făcându-se pe baza documentului medical de externare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement