Connect with us
Advertisement

Educație

Corectare digializată la Bacalaureat și Evaluarea Națională: Consiliul Județean al Elevilor Alba se opune acestei metode

Publicat

Corectare digializată la Bacalaureat și Evaluarea Națională: Consiliul Județean al Elevilor Alba se opune corectării digitalizate a lucărilor elevilor la aceste examene.

Poziția organizației a fost transmisă luni Alba24, într-un comunicat de presă.

Corectarea digitalizată a examenului de Bacalaureat și a Evaluării Naționale reprezintă noua metodă de corectare pentru lucrările elevilor absolvenți.

Această metodă a fost deja pusă în practică în cadrul simulărilor care au avut loc în luna martie.

Sistemul de corectare digitalizată va fi folosit la toate examenele naţionale și la simulări. Precizările ministrului Educației

Însă problemele nu au întârziat să apară: la nivelul județului Alba cât și la nivel național s-au semnalat diferite nereguli, în principal legate de platforma utilizată cu scopul trimiterii lucrărilor către corectori.

Astfel, Consiliul Județean al Elevilor Alba se opune acestei noi metode de corectare digitală, transmite organizația, într-un comunicat de presă.

Corectare digializată la Bacalaureat și Evaluarea Națională: de ce se opun elevii

Rezultatele simulării examenului de Bacalaureat cât și a Evaluării Naționale i-au intrigat pe elevii din anii terminali, fiind mai scăzute decât s-ar fi așteptat aceștia.

După depunerea contestaților, au fost remarcate schimbări substanțiale ale notelor. Când corectorii au fost confruntați în legătură cu punctarea eronată a lucrărilor, aceștia au dat vina pe platforma națională de corectare, care se blochează și trimite note sau punctaje greșite.

Pe lângă problema platformei, au fost întâmpinate probleme și în ceea ce privește scanarea lucrărilor.

Nu doar că scanarea foilor de examen ia un timp îndelungat și necestită o muncă suplimentară, ci și este efectuată, de multe ori, într-un mod defectuos.

Simulare Evaluare Națională 2024. Reguli pentru elevii de clasa a VIII-a. Lucrările, scanate în clase. Cum se corectează

Din această cauză, au existat cazuri de lucrări care să fie anulate din cauza faptului că nu au fost scanate corespunzător.

,,Examenul de bacalaureat este unul dintre cele mai importante examene din viața unui individ. În urma discuțiilor cu diferiți elevi, atât din județul nostru, cât şi din alte județe, am remarcat faptul că a existat o problemă în ceea ce priveste corectarea digitalizată a examenului de bacalaureat.

Aș dori să trag un semnal de alarmă, indiferent că discutăm de o simulare sau de examenul propriu-zis, deoarece acest lucru are un impact uriaș în rândul elevilor și al propriului lor viitor.

Varianta corectării online nu ne afectează doar pe noi, ci multiplică munca profesorilor, iar rezultatele nu sunt cele pe care cu toții ni le dorim!“, a transmis Adnana Maria Șipoș, președinta Consiliului Județean al Elevilor Alba.

În concluzie, elevii reprezentanți ai județului Alba se opun vehement corectării digitalizate ale examenelor naționale, și propun revenirea la corectarea clasică a Bacalaureatului și a Evaluării Naționale, se arată în comunicat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement