Eveniment
CRIMELE anului 2017 în județul Alba. Faptele care au cutremurat comunitatea locală, în acest an
Anul 2017 nu a fost lipsit de fapte comise cu violenţă, care au cutremurat comunitatea locală din Alba, iar, în unele cazuri, o ţară întreagă. La Alba Iulia, o femeie a fost ucisă în propria gospodărie, cu bestialitate, după ce un tânăr a decis că în acea casă ar putea găsi bani. La Biia, altă femeie a fost găsită fără viaţă, legată la mâini, parţial dezbrăcată și cu urme de violenţă în jurul gâtului. Sunt doar câteva exemple de crime violente ce au ajuns în atenţia oamenilor legii, în acest an.
Crima de la Partoş: teroare în propria casă
Liniştea oraşului Alba Iulia a fost tulburată, în vară, de “crima de la Partoş”. Doi localnici, mamă şi fiu, au fost atacaţi în propria gospodărie de un tânăr recidivist, care a intrat peste ei în curte şi în casă. Femeia a fost omorâtă cu brutalitate, iar bărbatul a ajuns în stare gravă, după ce a fost bătut crunt. Criminalul a ucis altă femeie, în gospodăria acesteia, în judeţul său de baştină, Botoşani, după două zile de la fapta din Alba Iulia, chiar de ziua lui de naştere. Din ambele locuinţe, tânărul a furat bani.
La Alba Iulia, Mădălin Miki Lupu (24 de ani din Coţuşca, Botoşani) a comis fapta în 14 iulie, dimineaţa, în jurul orei 10.00. „Aflându-se pe raza municipiului Alba Iulia, în scopul de a sustrage bani și bunuri, a pătruns fără drept în curtea și în casa locuinței victimei D. C. – în vârstă de 80 de ani și a fiului acesteia, persoana vătămată D. C. O. – în vârstă de 53 de ani, locuință situată în municipiul Alba Iulia, județul Alba, ocazie cu care le-a aplicat acestora mai multe lovituri cu o piatră de decor de grădină, de dimensiuni mari și cu picioarele, în zona capului și a pieptului, sustrăgând din casa locuinței acestora suma de aproximativ 4.300 lei, precum și obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, cauzându-le leziuni grave care au condus la decesul victimei D. C. și la internarea medicală de urgență a persoanei vătămate D. C. O.”, a precizat, la data respectivă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
VIDEO: RECONSTITUIREA CRIMEI de la Partoş: Miki Lupu, acuzat oficial de omor şi tâlhărie. Le-a povestit anchetatorilor filmul atacului
O femeie de 80 de ani, a fost găsită fără viaţă, sâmbătă, 15 iulie, dimineaţa, în curtea locuinţei sale, de pe strada Regiment V Vânători, în cartierul Partoş al oraşului Alba Iulia. Fiul ei, C. Drâmbărean, de 53 de ani, a fost găsit închis în casă, în stare de șoc, cu multiple lovituri la nivelul capului. Cumplita crimă s-a petrecut într-o zi vineri, iar poliția a fost anunțată abia sâmbătă, când victimele au fost găsite de către familie.
Citește și: FOTO-VIDEO: Filmul CRIMEI care a şocat Alba Iulia. Supraviețuitorul tragediei din Partoş, 22 de ore de teroare, în propria casă
După ce a comis fapta de la Alba Iulia, Mădălin Lupu a plecat la Botoșani unde a încercat să comită un furt la locuința Floricăi Dutcă, o femeie de 71 de ani din Coțușca. Femeia nu era acasă, dar a fost alertată de vecini. Când a intrat în casă peste tânăr, acesta a înjunghiat-o de două ori, victima decedând la spital. Cea de-a doua victimă a fost ucisă chiar de ziua lui de naștere.
De asemenea, o altă infracțiune cu violență pe care acesta ar fi comis-o la Caraș Severin este în atenția anchetatorilor.
Cele două crime, o tentativă de crimă și un atac violent asupra altei persoane, toate comise în doar câteva zile, i-au făcut pe unii dintre anchetatori să îl considere pe autorul faptelor ca apropiat de profilul unui criminal în serie.
Vezi și: VIDEO: Imagini cu suspectul în cazul crimelor din Partoș și Coțușca, adus la Parchetul Botoșani. Anchete separate în cele două județe
Înainte de comiterea crimei, a pândit o altă familie din Alba Iulia. Suspectul crimei de la Partoș a fost recunoscut de o familie din oraş, în urma fotografiilor apărute în Alba24. Mădălin Lupu a fost identificat de două persoane care l-au văzut în dimineața crimei în zona Cimitirului Eroilor din municipiu.
Acesta pândea o familie care se pregătea să plece în concediu. Oamenii l-au văzut și li s-a părut suspectă prezența acestuia în cartierul lor, însă au decis să plece, totuși. Din cauza unei presimțiri au decis să se întoarcă pentru a vedea dacă a plecat mai ales că acasă a rămas singură, bunica.
După vederea fotografiilor oamenii au fost șocați și s-au gândit la ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu s-ar fi întors din drum.
„Ne-am întors și soțul meu s-a dus la el și l-a întrebat ce urmărește. L-a văzut că avea tatuaj pe față și i s-a părut foarte periculos. I-a răspuns soțului că a venit la o mătușă. Mă gândesc cu groază ce se putea întâmpla”, a povestit femeia.
TE TREC FIORII! Întâlnire de gradul zero cu suspectul CRIMEI de la Partoș. O familie din Alba Iulia l-a surprins pe Lupu în timp ce le pândea locuința
Lupu are 7 clase este recidivist și a fost condamnat în trecut pentru un viol comis în 2011. A ieșit din penitenciar anul trecut, după cinci ani. Tatuat pe față și pe gât și tăiat pe membre, tânărul nu doar pare, ci chiar este extrem de periculos. A fost prins la Botoşani, la scurt timp după a doua crimă. A recunoscut ambele fapte. În cazul crimei de la Partoş, ar fi mărturisit anchetatorilor că și-a ales victimele în funcție de modul sumar în care a evaluat casa și grădina, după care a dedus că acolo locuiește o familie cu bani. Din casa de la Alba Iulia a furat 4.300 de lei.
Procesul pentru omor calificat, tentativă de omor calificat și tâlhărie calificată a început la Tribunalul Alba, pe 19 decembrie.
FOTO – VIDEO: Începe procesul crimei de la Partoș. Mădălin Miki Lupu riscă 25 de ani de închisoare
Crima de la Biia: găsită fără viaţă, parţial dezbrăcată şi cu urme de violenţă pe gât
Pe 19 ianuarie, 2017, o femeie de 55 de ani din localitatea Biia, comuna Șona, a fost găsită fără viaţă, legată la mâini, parţial dezbrăcată și cu urme de violenţă în jurul gâtului. O zi mai târziu, Poliţia i-a găsit pe suspecţi, doi tineri de 19 ani din aceeași localitate. Pe 15 ianuarie, aceştia ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu victima. Ulterior ar fi încercat să o violeze, legând-o de mâini şi au agresat-o, provocându-i leziuni care au cauzat decesul.
Înainte de a părăsi locuinţa victimei, cei doi tineri ar fi sustras un telefon mobil.
Femeia locuia singură și a fost găsită de vecini, după cinci zile.
VEZI: CRIMĂ cumplită la Biia. O femeie de 55 de ani a fost găsită fără viaţă, cu mâinile legate si posibil strangulată. Doi tineri de 19 ani, REŢINUŢI
În noiembrie, Tribunalul Alba a dat prima sentinţă în acest dosar de omor: câte 18 ani de închisoare pentru Gheorghe Adrian Fundăcescu și Adrian Marius Groza, tinerii care au comis fapta. De asemenea, vor avea de plătit daune materiale și morale în valoare de 80.000 de lei, copiilor victimei.
CRIMA de la BIIA: 36 de ani de închisoare pentru ucigașii femeii și daune de 80.000 de lei
Crima de la Bălcaciu: omorât în bătaie pentru o datorie de 100 de lei
În 9 iunie, un cioban care lucra la o stână din apropierea satului Bălcaciu a fost omorât în bătaie, pe o pășune din zonă. A fost acostat de un tânăr în vârstă de 30 de ani din comuna Șona, Florin Iacob, care dorea să își recupereze o datorie. Totul s-a transformat într-un conflict, în urma căruia victima a decedat.
Principalul suspect a fost reținut și arestat preventiv, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată şi riscă, dacă este găsit vinovat, până la 25 de ani de închisoare.
Victima avea 48 de ani și era din județul Mureș. Bărbatul ucis i-a promis, anterior, agresorului, că îi va ”rezolva” un loc de muncă în străinătate, motiv pentru care i-a solicitat şi a primit de la acesta o sumă de bani,
nculpatul a solicitat returnarea banilor, dar, pentru că victima nu a dorit sau nu a putut să îi dea banii, a luat cu forţa de la acesta un aragaz şi o butelie. După acest moment a avut loc o bătaie între cei doi bărbaţi, agresorul lovindu-l de mai multe ori cu pumnii şi picioarele. Victima a rămas inconştientă şi a fost găsită decedată.
CRIMĂ la o stână dintr-un sat din Alba. Bărbat de 48 de ani, OMORÂT în bătaie, pentru o datorie de 100 de lei
“S-a reţinut că, în data de 9.06.2017 în jurul orei 15.00, pe fondul consumului excesiv de alcool și în scopul restituirii unei pretinse datorii de 100 lei, inculpatul Iacob Florin s-a deplasat pe o pășune situată pe raza administrativă a comunei Jidvei, județul Alba, unde se afla un container folosit cu destinație de locuință de către victima B. I., împrejurare în care a pătruns fără drept în acest adăpost, pe ușa de acces, care era deschisă, și a solicitat victimei remiterea sumei de 100 lei. În momentul în care victima i-a răspuns că nu are de unde să îi dea banii, a început să o lovească în mod repetat și cu intensitate, cu pumnii în zona feței, până când victima a căzut pe podeaua containerului, apoi a târât-o afară continuând să o lovească cu pumnii, exercitând totodată și o comprimare asupra gâtului. Victimei i s-au pricinuit leziuni care au avut legătură de cauzalitate directă necondiționată cu decesul.
Ulterior, inculpatul a luat din acel container mai multe bunuri aparținând victimei (un aragaz cu butelie), în scopul însușirii pe nedrept”, au precizat anchetatorii, după identificarea inculpatului.
Tentativă de omor la Aiud: L-a înjunghiat pe un bărbat, după ce a băut cu el şi prietena lui
O femeie de 53 de ani din Aiud a fost arestată şi este cercetată pentru tentativă de omor, în urma unui incident petrecut în 12 noiembrie. L-a înjunghiat pe un bărbat, după ce a băut cu el şi cu prietena lui.
Marcela Mărcuş are antecedente penale. A mai fost în atenţia anchetatorilor, tot pentru tentativă de omor.
“S-a reținut că la data de 12.11.2017, în jurul orei 19:30, în timp ce persoana vătămată, F. V. se afla la locuința numitei Mărcuș Marcela, situată în municipiul Aiud, aceasta din urmă, pe fondul consumului de alcool, în urma unei neînțelegeri spontane apărute, i-a aplicat o lovitură cu un cuțit, provocându-i o plagă penetrantă a hemitoracelui stâng, leziuni care pentru vindecare necesită 25-30 de zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viața în primejdie”, precizau anchetatorii.
Vezi şi Tentativă de OMOR la Aiud. O femeie a înjunghiat un bărbat, după o „petrecere” în apartament
Tentativă de omor la Horea: A lovit intenţionat, cu maşina, trei pietoni
Pe 28 august, un tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Horea a băgat îmn spital trei oameni, după ce i-a lovit, intenţionat, cu maşina, pe o stradă din localitate. Anterior, avuse un conflict spontan cu aceştia.
“Inculpatul, în data de 27.08.2017, în jurul orelor 22.19, conducând un autoturism proprietate personală pe o strada din com. Horea, jud. Alba, pe fondul unui conflict spontan anterior și în mod intenționat, a lovit cu autovehiculul persoanele vătămate M.I., M.I.C. și M.I., care se deplasau pe stradă, pe partea stângă în direcția lor de mers, după care a părăsit locul accidentului și a refuzat să oprească la semnalele regulamentare ale organelor de poliție alertate între timp despre acest eveniment.
Victimele au suferit multiple leziuni traumatice care au necesitat spitalizarea acestora”, se arată în comunicatul Parchetului.
Vezi Tânăr din Horea, trimis în judecată pentru tentativă de omor după ce a lovit cu mașina 3 persoane
Tentativă de omor la Râpa Roşie: S-au bătut pentru locurile de păşunat
În 2 aprilie 2017, cinci ciobani s-au luat la bătaie, lângă Râpa Roşie, din cauza locurilor de păşunat. Doi dintre ei au ajuns în stare gravă la spital, iar alţi doi, din Săsciori şi Lancrăm, au fost trimişi în judecată pentru tentativă de omor
În scandal au fost implicaţi Valer Stănuş (39 de ani), din comuna Săsciori, Andrei Ilie Stănuş (27 de ani) din Sebeş şi un minor de 17 ani, din Lancrăm, pe de o parte şi Constantin Bebeşelea (64 de ani) şi Ioan Bebeşelea (25 de ani).
Vezi şi Bătaie între ciobani, lângă Râpa Roşie, pentru loc de păşunat. Un tânăr din Sebeş a fost reţinut, iar alţi doi au ajuns în stare gravă la spital
Tentativă de omor la Albac: L-a înjunghiat pe un tânăr, din gelozie
În 18 aprilie, un tânăr în vârstă de 23 de ani din comuna Bistra l-a lovit cu un cuţit pe alt tânăr, la intrarea în comuna Albac. Motivul conflictului ar fi fost gelozia.
“În zona râului Arieş, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul Purel Iulian Marian a lovit-o pe persoana vătămată T.T.D. cu un cuţit în abdomen şi spate, cauzându-i două plăgi penetrante, una abdominală şi cealaltă axilară posterioară stânga. Leziunile necesită 16-18 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, punându-i în primejdie viaţa victimei”, preciza Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Trimis în judecată pentru tentativă de omor. L-a înjunghiat pe un tânăr din Cîmpeni, din cauza unei femei
Tâlhărie la Alba Iulia: A fost prins de o pensionară şi a atacat-o cu spray lacrimogen
În 26 aprilie, un tâlhar din Şibot a fost prins de poliţie, după ce o pensionară l-a surprins în casa ei. Oamenii legii au descoperit că bărbatul avea “la activ” mai multe infracţiuni de furt de bijuterii şi bunuri din locuinţe.
După ce proprietara l-a găsit în casă, bărbatul i-a pulverizat în faţă cu spray lacrimogen, ca să scape. A fost găsit de poliţie, în zona gării din Alba Iulia.
Prejudiciile reclamate de proprietarii păgubiţi de tâlhar au fost cuprinse între 2.000 şi 10.000 de lei.
Bărbat din Şibot, REŢINUT pentru tâlhărie şi furt, la Alba Iulia. A fost prins după ce a atacat, cu spray lacrimogen, proprietara unei case
Tâlhărie în Apuseni: A furat 8000 de lei şi a agresat două persoane
În 18 iulie, un bărbat din comuna Călăţele (Cluj) s-a ales cu acuzaţii de tâlhărie, în urma unui scandal cu reprezentanţii unui centru de colectare a fructelor de pădure şi ciupercilor.
Conflictul s-a produs la Mătişeşti-Horea. Bărbatul, sprijinit de alţi trei complici din Călăţele, i-au agresat fizic şi i-au furat cheia unei autoutilitare din care s-au “servit” cu suma de 8.000 de lei.
Bărbat din judeţul Cluj, REŢINUT pentru tâlhărie, în Apuseni. A furat 8000 de lei şi a agresat două persoane din Mătişeşti-Horea, cu ajutorul unor complici
Din seria tâlhăriilor petrecute în judeţul Alba, reclamate la Poliţie şi mediatizate anul trecut, se remarcă un număr semnificativ de fapte comise de minori. Majoritatea au furat poşete sau telefoane, pe stradă, prin violenţă, de la trecători.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News