Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cum a fost prins un spărgător de apartamente, care a dat 3 lovituri la Alba Iulia: Un mod unic de operare l-a dat de gol

Publicat

O anchetă complexă a polițiștilor din Alba, Timișoara și Iași a dus la prinderea unui spărgător de apartamente. Bărbatul poate fi considerat un adevarat profesionist după modul de operare. 

În Alba Iulia a reușit să dea trei spargeri de unde a furat aproape jumătate de kilogram de aur sub formă de bijuterii dar și sume importante de bani. 

Pentru a-l prinde polițștii îl supravegheau de o bună vreme și chiar l-au lăsat să dea o spargere la un apartament din municipiul Iași. 

Deși nu și-a recunoscut cele trei spargeri din Alba Iulia, oamenii legii au reușit să îl acuze pe baza probelor: bărbatul lăsa o anumită ”semnătură” la apartamentele sparte, avea un mers distinctiv și a putut fi plasat la data comiterii faptelor.

Pentru cele trei spargeri din Alba Iulia și Iași, magistrații Judecătoriei Alba Iulia l-au condamnat pe Mario V. la patru ani și șase luni de închisoare cu executare.

Anchetă începută la Alba Iulia după trei spargeri

În perioada iulie – noiembrie 2020, bărbatul a dat trei spargeri de apartamente în Alba Iulia. Polițiștii au descoperit că toate cele trei spargeri au elemente comune și au început o anchetă.

Mai exact, în data de 21 iulie 2020, în intervalul orar 07:45 – 20:05, a intrat într-un apartament din oraș de unde a sustras 35 de bijuterii din aur galben de damă și trei plicuri de hârtie ce conțineau suma totală de 3.000 lei.

O a doua lovitură a fost dată  pe 5 august 2020, în intervalul orar 11:00 – 15:30, bărbatul a intrat într-un apartament de unde a sustras bijuterii din aur și din argint cu un gramaj total de 200 grame, în valoare de 20.000 lei.

Apoi a acționat în data de 23 noiembrie. Atunci a spart un apartament de unde a sustras suma de 12.000 lei și mai multe bijuterii din aur, cu un gramaj total de 200 grame.

Polițiștii din Alba Iulia au reușit să identifice pe camerele de supraveghere un bărbat care părarea că cercetează zonele în care au fost date spargerile.

După o serie de investigații, polițiștii din Alba au cerut ajutorul colegilor din Timișoara.

Polițiștii din Timișoara au constatat pe baza constituției, dar și a mersului care prezintă anumite caracteristici că bărbatul din imagini este o persoană care face parte din câteva dosare penale.

Mai exact în cursul anilor 2018-2019, a fost cercetat pentru spargeri, de unde sustrăgea bani, dar și bijuterii pe care le valorifica pe raza județului.

Avea o ”semnătură” specială pe care o lăsa la fiecare spargere

Însă un element care l-a plasat pe bărbat este un semn distinctiv pe care îl lăsa la fiecare spargere.

Bărbatul nu poseda carnet de conducere așa că era dus în zona spargerilor de către doi prieteni. Aceștia îl lăsau în zonă, iar după ce își termina treaba îl preluau cu mașina.

Mario deschidea ușile cu ajutorul unor chei potrivite și a unui sistem prin care copia forma cheii, iar apoi cu diferite unelte reușea din 3-4 încercări să deschidă ușa în liniște.

După ce fura bunurile din apartamente, bărbatul facea o acțiune distinctivă: încheia ușa o o singură dată. Modul de operare a fost folosit și în alte fapte penale la Timișoara.

A fost lăsat să dea o spargere, apoi ridicat din trafic

După loviturile din Alba Iulia, bărbatul a mers la Timișoara, apoi cu trenul la Iași.

La Iași, în data de 3 martie, s-a cazat la un hotel. Ceea ce nu știa era că din data de 16 februarie era supravegheat de polițiști.

În data de 3 martie, în timp ce era supravegheat de polițiștii Brigăzii de Operațiuni Speciale Iași, bărbatul a intrat într-un bloc de apartamente, în jurul orei 12.37.

Bărbatul a operat rapid și în jurul orei 12.56 a și ieșit din bloc.

Apoi s-a urcat într-un taxi și a mers până la hotel.

De la hotel, a chemat un alt taxi și i-a cerut taximetristului să îl ducă în județul Suceava. Pe drum însă, taxiul a fost oprit în trafic iar oamenii legii l-au săltat pe bărbat.

Asupra sa au descoperit toate ustensilele pe care le folosea în spargeri, dar și suma de 37.300 de lei.

În data de 5 martie a fost adus la Alba Iulia pentru audieri.

CITEȘTE ȘI: Bărbat din Timiș, REȚINUT de polițiștii din Alba Iulia. A spart 3 apartamente, de unde a furat bani și bijuterii de 83000 de lei

Câteva luni mai târziu, în data de 8 octombrie 2021, acesta a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Alba Iulia la 4 ani și șase luni de închisoare cu executare pentru spargerile comise.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 10 zile.

 

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement