Actualitate
Cum se prezintă școlile din Alba la începutul anului? Vezi declarațiile reprezentanților instituțiilor publice despre starea acestora
Sunt pregătite școlile din județul Alba pentru primirea elevilor, pe 17 septembrie? Aceasta a fost tema unei conferințe de presă ce a avut loc vineri, 14 septembrie, la sediul Instituției Prefectului județului Alba. Au participat reprezentanții instituțiilor care sunt implicate în acțiunile de control efectuate la școli înainte de începerea anului școlar, prefectul Dan Simedru, subprefectul Cornel Murg, directorul DSP, Horea Timiș, inspectorul general al IȘJ Alba, Dorin Sandea și reprezentanții IPJ Alba, comisar șef Laurențiu Crișan, subcomisar Sorin Cioancă, subcomisar Dorin Davidaș și inspector principal Fulgușoara Enache.
După ce au fost verificate câteva unități de învățământ din județ, prefectul Dan Simedru a conchis că „putem spune că avem de-a face cu o situație echilibrată, în care școlile sunt pregătite în cea mai mare măsură, în condiții bune și foarte bune, însă mai sunt lucruri de făcut, în special în ceea ce privește autorizațiile sanitare de funcționare a acestora”. De asemenea, o problemă constatată de prefect a fost lipsa personalului auxiliar din școli (șoferi, îngrijitoare, bucătărese), pentru care a solicitat Guvernului deblocarea a 200 de posturi.
Directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba, Horea Timiş a precizat că, din totalul celor 560 de școli din județul Alba, 306 sunt autorizate, pentru 75 autorizarea a fost respinsă, iar restul se află în curs de autorizare. „Un lucru pe care l-am găsit în majoritatea școlilor cu probleme și pentru care am lăsat avertismente au fost lipsa apei potabile, lipsa pavimentelor, zugrăveală degradată, mobilier degradat, lipsa cursurilor de igienă. Ce este foarte important este că 90,5% dintre elevi învață în școli autorizate sanitar”, a declarat Horea Timiș.
Inspectorul general șef al IȘJ Alba, Dorin Sandea, a prezentat situația numerică a învățământului din județul Alba: din 55.279 elevi, 3.182 învață în școli neautorizate sanitar. Aceste școli sunt situate în general în zone de munte sau deal, iar principala problemă care împiedică autorizarea este lipsa apei curente. Aceasta este situația la școli din Câlnic, Deal, Cărpiniș, Reciu, Purcăreți, Valea Bistrii, Cionești, Rogoz, Bubești, Incești, Pătrușești, Trifești, Costești, Făgetul de Sus, Negești, Runc, Fața Lăzești, Luminești, Peleș, Bobaraști, Goiești, Cioara, Muncel.
Cei 2.167 de elevi înscriși în clasa pregătitoare în Alba vor învăța în 233 de clase, dintre care 89 de clase compacte și 144 de clase simultane. „Toți elevii vor avea setul lor de mobilier, cu pupitru și scaun, inclusiv acolo unde este un singur elev în clasă, în zonă de munte”, a precizat Dorin Sandea.
Inspectoratul de Poliție al Județului Alba a prezentat o serie de activități desfășurate în școli pentru siguranța elevilor și prevenirea delincvenței juvenile. „Pentru fiecare unitate de învățământ din județ, există un polițist de proximitate, ale cărui date de contact sunt afișate în școală”, a precizat comisarul șef Laurențiu Crișan. De asemenea, vor fi monitorizate și împrejurimile școlilor, pentru a se evita accidentele în care sunt implicați minori. În anul școlar 2011-2012, s-au produs 7 accidente rutiere grave în care au fost afectați copii cu vârste de la 7 la 18 ani, cifră ce reprezintă 5,8% din numărul total al accidentelor grave din Alba în acea perioadă.
În anul școlar 2012-2013, polițiștii vor continua activitățile în școli, pentru asigurarea siguranței publice și prevenirea delincvenței juvenile. Acestea au fost prezentate de către inspector principal Fulgușoara Enache: în prima săptămână de școală, va avea loc „Săptămâna Prevenirii Criminalității în Școli”, din care 2 zile vor fi dedicate prevenției delincvenței juvenile, la sfârșitul lunii septembrie se va desfășura campania „Împreună pentru Siguranța Copiilor”, iar în paralel se vor derula proiectele „Rețeaua Interregională ale Centrelor Educaționale” și „Învățăm din greșeli”, în licee.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News