Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cum va fi vremea până la jumătatea lunii februarie. Prognoza meteo pe patru săptămâni

vremea meteo iarna prognoza meteo

Publicat

Cum va fi vremea, până la jumătatea lunii februarie. Meteorologii de la ANM au emis prognoza meteo pe patru săptămâni, până la jumătatea lunii februarie. Chiar dacă la nivelul întregii țări vremea a intrat într-un proces de răcire, iar la munte a nins destul de consistent, în următoarele patru săptămâni vom avea temperaturi în general mai ridicate decât perioada în care ne aflăm.

Potrivit prognozei meteo pe patru săptămâni emisă de ANM, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice, în majoritatea zonelor țării. Sunt anunțate și precipitații mai consistente, mai ales spre sfârșitul lunii ianuarie și începutul lui februarie.

Vezi și Vremea în Transilvania și în țară, până la finalul lunii ianuarie. Prognoza meteo pe regiuni, pentru următoarele două săptămâni

Vremea în Alba, în săptămâna 15 – 21 ianuarie 2024, temperaturile minime rămân negative, atât la altitudini mai mici, cât și la munte. Sunt anunțate minime de până la -9 grade Celsius, iar în zona montană până la -14 grade Celsius.

Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimarea valorilor termice și a precipitațiilor pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 15 ianuarie – 12 februarie 2024.

Cum va fi vremea, până la jumătatea lunii februarie. Săptămâna 15 – 22 ianuarie 2024

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sud-estice, iar în rest se vor situa în jurul celor normale.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordvestice, centrale și local în cele sud-vestice, dar mai ales în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Cum va fi vremea, până la jumătatea lunii februarie. Săptămâna 22 – 29 ianuarie 2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în extremitatea de nord-est a țării.

Cu excepția regiunilor nordice, unde regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal, cantitățile de precipitații vor fi deficitare, mai ales în jumătatea sudică a țării.

Cum va fi vremea, până la jumătatea lunii februarie. Săptămâna 29 ianuarie  – 5 februarie 2024

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în regiunile nordice și centrale, iar în rest vor fi deficitare.

Cum va fi vremea, până la jumătatea lunii februarie. Săptămâna 5 – 12 februarie 2024

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui specific pentru acest interval, posibil ușor excedentar în regiunile sud-estice.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement