Definitivat 2026: până în 29 mai, se organizează a doua inspecție de specialitate, ce contează pentru dosarul la examen. Proba scrisă va fi în 14 iulie. 

Din județul Alba, sunt înscriși la concurs 127 de candidați, majoritatea pentru specialitatea învățământ primar sau preșcolar. Anul trecut au fost 164 de candidați și în 2024 au fost 142.

Publicitate

Prin concursul de definitivat, cadrele didactice cu cel puțin un an de vechime în învățământ dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar. Examenul este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice.

Vezi și Definitivat 2026: cum pot susține examenul persoanele care au fost în concediu de creștere a copilului

Pentru a promova examenul, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an
  • calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”
  • media aritmetică a notelor obținute la inspecțiile la clasă și la evaluarea portofoliului profesional - minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective)
Publicitate

Definitivat 2026. A doua inspecție la clasă

La inspecțiile la clasă, profesorii sunt verificați privind creativitatea în conceperea lecțiilor și activităților, modul de desfășurare a acestora (comportament, gestionare timp, resurse digitale), nivelul de pregătire și cunoașterea elevilor, competențe psihorelaționale, perfecționare. AICI, detalii.

Inspecția la clasă - evaluare 2 (inspecție efectuată de inspector școlar/profesor metodist)

Activitatea didactică

  • aspecte formale (documente, documentație, materiale didactice disponibile, inclusiv resurse de tehnologie digitală)
  • proiectare – motivare (relaționarea intra- și interdisciplinară, intra și cross-curriculară, perspectiva în raport cu unitatea de învățare, relevanța pentru viață a conținuturilor)
  • conținut științifico-aplicativ (obiectivizare, structurare, sistematizare, coerență, consistență)
  • metode și mijloace didactice (varietate, oportunitate, originalitate, eficiență)
  • realizarea de activități de învățare în care sunt utilizate dispozitive digitale, resurse sau strategii de informare digitală
  • climat psihopedagogic (ambient specific disciplinei, motivație pentru lecție)
Publicitate

Elevii –dominante vizate

  • achiziții cognitive, verbalizate/nonverbalizate (calitate, cantitate, relaționare, operaționalizare)
  • deprinderi de activitate intelectuală individuală și în echipă (operații logice, mecanisme de analiză și sinteză, tipuri de inteligențe, consecvență, seriozitate, ambiția autodepășirii, colegialitate, responsabilitate și răspundere, flexibilitate în asumarea rolurilor)
  • atitudine față de școală - statutul și rolul la ora de clasă (pozitivă – colaborator, indiferentă – spectator)

Profesorul – dominante vizate

  • competențe profesionale și metodice (de cunoaștere, organizare și prelucrare a informației; de execuție – rapiditatea, precizia acțiunilor și distributivitatea atenției; de comunicare – coerența, concizia și acuratețea discursului, captarea și păstrarea interesului elevilor, abilitatea pentru activitate diferențiată și pentru punerea la dispoziția elevilor de resurse și informații suplimentare de învățare/dezvoltare, inclusiv digitale, utilizarea tehnologiilor digitale pentru a îmbunățăți strategiile de evaluare și pentru a crea instrumente de evaluare adaptate obiectivelor/competențelor)
  • competențe sociale și de personalitate (sociabilitate, comunicativitate, registre diverse de limbaj, echilibru emoțional, rezistență la stres, ingeniozitate, flexibilitate, fermitate, toleranță, rigurozitate, obiectivitate, disponibilitate pentru dezvoltare personală, inclusiv pentru utilizarea aplicațiilor informatice)
Publicitate

Definitivat 2026. Calendarul concursului

  • până la 29 mai 2026 - Efectuarea inspecțiilor de specialitate:
    • a) prima inspecție de specialitate până la 6 februarie;
    • b) a doua inspecție de specialitate până la 29 mai.
  • 2-15 iunie 2026 - Completarea dosarelor și validarea datelor de înscriere existente în aplicația informatică specifică
  • 14 iulie 2026 - Susținerea probei scrise
  • 21 iulie 2026 - Afișarea rezultatelor inițiale
  • 21-22 iulie 2026 - Înregistrarea contestațiilor
  • 22-26 iulie 2026 - Soluționarea contestațiilor
  • 27 iulie 2026 - Afișarea rezultatelor finale
  • 27-29 iulie 2026 - Transmiterea la Ministerul Educației și Cercetării a tabelelor nominale cu rezultatele candidaților promovați
  • 30 iulie-18 august 2026 - Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educației și cercetării
Publicitate

Definitivat 2026: portofoliul profesional

La categoria noutăți, începând cu anul școlar 2026-2027, profesorii vor trebui să depună portofoliul profesional. Fiecare unitate de învățământ trebuie să elaboreze o procedură proprie pentru acest portofoliu, până în luna iulie, potrivit edupedu.ro.

Portofoliul profesional al cadrului didactic reprezintă:

„totalitatea documentelor referitoare la activitatea profesională, didactică și de învățare pe tot parcursul vieții, respectiv colecția de documente de studii și documente specifice, dovezi ale pregătirii profesionale, ale activității didactice, educative și de management al clasei, precum și ale elaborării materialelor didactice, resurselor educaționale deschise, care atestă competențele profesionale și evoluția profesională a cadrului didactic, în conformitate cu profilul de competențe profesionale și standardele profesionale”, potrivit OME 3.858 /30 aprilie 2026.

Publicitate

Este stabilită și varianta ”e-portofoliu”, ce poate fi stocată „în platforma digitală indicată de unitatea de învățământ, în «cloud» sau pe un dispozitiv fizic de stocare”.

În ce situații este folosit portofoliul profesional

Portofoliul profesional va fi evaluat sau valorificat:

  • la definitivat și la examenul de licențiere în cariera didactică
  • la obținerea gradului didactic II și a gradului didactic I
  • la evaluarea anuală a profesorilor
  • în etapele de mobilitate
  • la monitorizarea dezvoltării profesionale
  • în cadrul inspecțiilor școlare
  • la evaluările ARACIP
  • pentru acordarea unor gradații, distincții sau premii

Ce conține portofoliul profesional

Portofoliul profesional va avea cinci secțiuni:

  • date personale și de identificare profesională
  • activitatea specifică normei didactice de predare-învățare-evaluare
  • activități complementare procesului de învățământ
  • activități de management al clasei
  • evoluția în cariera didactică și dezvoltarea profesională
Publicitate