Connect with us
Advertisement

Politică

Delegaţie PSD Alba, la Forumul „Rolul statului în Economia României” de la Bucureşti

Publicat

O delegaţie din Alba, formată din patru social-democraţi au participat la Forumul „Rolul statului în Economia României”, organizat la Bucureşti,  marţi, la iniţiativa Departamentului Administrarea Intereselor Statului în Economie al PSD, a declarat Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba.

La acest eveniment au mai fost prezenţi oameni de afaceri, reprezentanţi ai sindicatelor, preşedintele PSD, Victor Ponta şi preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase.

Organizaţia PSD Alba a fost reprezentată de preşedinţii direcţiilor judeţene de specialitate ale PSD: Bogdan Medrea – relaţia cu mediul de afaceri şi IMM, Domi Dragosin – relaţia cu patronatele şi piaţa de capital, Dănuţ Hălălai – relaţia cu patronatele şi piaţa de capital şi Marius Sepi – relaţia cu sindicatele.

În cadrul Forumului s-a pus accentul pe faptul că România are nevoie de statutul social, iar sensul statului este tocmai acela de a oferi cetăţenilor servicii publice, protecţie şi siguranţă.

Aceştia nu a ezitat să aducă critici la adresa PD-L, despre care au spus că s-au obişnuit într-atât să folosească statul pentru interese clientelare, iar bugetul României pentru cheltuieli proprii, încât au uitat că sunt la putere pentru a servi cetăţenii şi nu invers.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement