Actualitate
Deputaţii mai dau un bonus bugetarilor. Salarii mai mari pentru medicii militari, poliţişti, funcționari ANPC
Comisiile de muncă şi buget au adoptat, luni, creşterea cu 20% a salariilor mai multor categorii bugetare, printre care se numără şi personalul din cadrul agenţiilor pentru protecţia mediului şi ANPC, precum şi majorarea cu 25% a salariilor medicilor din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. PNL s-a abţinut de la vot, invocând faptul că nu este precizat impactul bugetar al acestor majorări.
Deputaţii din Comisiile de muncă şi buget au votat luni ca, începând cu luna iunie 2017, să fie majorat cu 20% cuantumul brut al salariilor de bază aflate în plată pentru personalul oficiilor teritoriale pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi cooperaţie, personalul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului şi gărzilor naţionale de mediu şi Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, personalul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi a comisariatelor regionale şi judeţene pentru protecţia consumatorului.
Citește și SALARIILE din SĂNĂTATE, din martie 2018. Unele venituri vor depăşi 4000 de euro, altele vor scădea
Liberalii s-au abţinut, argumentând că nu a fost adus în discuţie impactul bugetar. Deputaţii Comisiilor de muncă şi buget-finanţe au dezbătut, luni după-amiază, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative.
Deputatul PSD, Adrian Solomon, i-a îndemnat pe liberali să conteste la CCR amendamentul, aşa cum a făcut şi Guvernul Cioloş, precizând că CCR a admis sesizarea tehnocraţilor, spre „ghinionul” bugetarilor vizaţi de majorările salariale.
„(Impactul bugetar este –n.r.) la fel ca anul trecut. Acum nu mai este Guvernul să îl conteste la Curte. Dacă vreţi faceţi dumneavoastră şi o să vă atrageţi laudele alegătorilor din teritoriu. Anul trecut acea lege a contestat-o la Curte Guvernul Cioloş şi a avut câştig de cauză. Pe altele le-a pierdut. Acolo, cei din mediu au avut ghinoin, dar şi noi am avut avut ghinion”, a spus Adrian Solomon.
Adrian Solomon şi Marcel Ciolacu au propus şi noi reglementări menite să majoreze cu 25% salariul medicilor din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, amendamentul fiind asumat de toţi membrii comisiilor – PSD, ALDE, PNL şi minorităţi, cu excepţia USR.
„Începând cu luna iunie 2017 personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, numai medicii militari din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, indiferent de funcţia pe care este sunt încadraţi, pot opta în locul soldei de funcţie sau salariului de funcţie, gradaţiilor şi soldei salariului de comandă după caz, pentru salariu de bază stabilit pentru o funcţie echivalentă potrivit prevederilor din familia ocupaţională Sănătate, la care se adaugă solda de grad, salariul gradului profesional deţinut”, potrivit amendamentului citit de Adrian Solomon şi supus votului comisiilor.
Adrian Solomon a explicat că, în prezent, este o diferenţă de salarizare pentru medicii militari în raport cu cei civili.
Ajutorul la trecerea în rezervă sau în retragere ori la încetarea raporturilor de serviciu, pensia şi alte drepturi specifice care se acordă potrivit legii personalului menţionat se stabilesc în raport cu soldele, salariile lunare brute cuvenite în calitate de personal militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor corespunzătoare funcţiilor încadrate potrivit legii.
sursa: stiripesurse.ro, gândul.info
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News