Connect with us
Advertisement

Eveniment

Deputatul Alin Ignat, atac dur la Ion Dumitrel, după demisia din partid: ”A ridicat la rang de virtute traseismul și impostura”

Publicat

Deputatul Alin Ignat, atac dur la Ion Dumitrel, după demisia din partid. Acesta a postat joi pe contul său de Facebook o serie de explicații legate de demisia sa, ca urmare a modului în care s-au întocmit listele pentru alegerile parlamentare. 

Este pentru prima dată când președintele Consiliul Județean Alba și al organizației județene a PNL este atacat atât de dur de (fost) un coleg de partid.

Reamintim că deputatul de Alba, Alin Ignat, și-a dat demisia din partid, la scurt timp după ce Biroul Politic Județean al organizației județene validat listele de candidați pentru Parlament.

Acest lucru s-a întâmplat miercuri seară. El nu s-a mai regăsit pe un loc eligibil pe noua listă.

Citește și Scandal în PNL Alba: Deputatul de Alba Alin Ignat și-a dat demisia din partid

Potrivit listei votate, ar fi ocupat poziția 4 pentru Camera Deputaților, după Florin Roman, Alexandru Radu și Daniel Breaz.

Membrii forului au avut de ales între mai multe variante de candidatură cu diferite distribuții în ceea ce privește ordinea candidaților pe listă.

Astfel, pentru Senat, candidații PNL Alba vor fi: 

  • Silviu Ponoran (primarul din Zlatna) – locul 1
  • Claudiu Răcuci
  • Corina Rotar

La Camera Deputaților, lista PNL Alba va fi:

  • Florin Roman (deputat) – locul 1
  • Alexandru Radu – locul 2
  • Daniel Breaz – locul 3
  • Alin Ignat – locul 4
  • Clement Negruț – locul 5
  • Mariana Pereanu – locul 6
  • Cristian Barb – locul 7

Deputatul Alin Ignat, atac dur la Ion Dumitrel, după demisia din partid. Postarea de pe Facebook

”Nu suntem toți la fel.

Am demisionat din PNL și de la speranța că oamenii buni mai au șanse în fața imposturii și mediocrității instalate în vârful partidului.

Modul securist în care actuala conducere a PNL Alba a înțeles să întocmească listele pentru Parlamentul României, ignorând propriile criterii și depășind orice limită a bunului simț, a fost doar ultima dovadă că acest partid și-a pierdut absolut toate reperele.

De la sondajele de opinie și realizările pentru comunitate, până la comunicarea publică, discurs, imaginea, experiența și expertiza candidaților, partidul dus în derivă de Ion Dumitrel și compania a călcat în picioare tot ce el însuși a cerut de la competitorii înscriși în cursă.

În locul criteriilor drepte și al votului liber, imaginația strâmbă a unui șef de partid a născut.. variante de liste și un ordin pe unitate.

Jignitor pentru orice om cu un dram de inteligență în dotare.

În fața decenței, a seriozității și a rezultatelor evidente, cea mai slabă conducere a PNL Alba din ultimii 30 de ani a ridicat la rang de virtute traseismul, impostura, servilismul și mediocritatea, votând la comandă oameni din guvernele lui Dragnea, primari în conflict de interese și promotori ai AUR și iluștri necunoscuți, aghiotanți ai unui edil prea devreme umflat cu apucături de baron pesedist.

Bilanțul activității mele este public și transparent.

Vezi și Oferta electorală a PNL Alba pentru parlamentare: cunoscuți, necunoscuți și controversați. Cine sunt candidații de pe listă

Am lăsat urme bune pentru oameni în funcțiile prin care am trecut, de la cele de secretar de stat la Muncă, la consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului, până la cea de deputat de Alba.

Toate, dar toate ocupate cu puternica opoziție a lui Ion Dumitrel și a camarilei sale, dușmanii competenței în politică.

Nu regret că nu ocup un loc pe lista PNL la parlamentare. Nu aveam ce să caut în acea oaste de strânsură. Singurul meu regret este că nu am plecat mai devreme din mocirla care cu tupeu își spune încă PNL.

Colegilor de bună credință și de bună calitate din partid le mulțumesc pentru colaborarea din ultimii 18 ani și le doresc să se trezească la realitate mai repede decât am făcut-o eu.

Cu “lideri” după chipul și asemănarea impostorilor Ciucă și Dumitrel, Partidul Național Liberal se sinucide repede și sigur.

Oamenilor din Alba care cred în mine, în valorile și principiile pentru care lupt și de la care nu m-am abătut un milimetru vreodată, în decență și verticalitate, oamenilor care trăiesc realitatea de care s-au rupt partidele vechi, le mulțumesc pentru încredere și îi asigur că vor avea în mine o alternativă pe buletinul de vot la alegerile parlamentare.

Ne cred pe toți proști. Mare greșeală. Nu pot ei fenta cât puteți voi vota. Avem treabă de făcut”.

Foto: Alin Ignat și Ion Dumitre. Sursă – contul de Facebook al lui Alin Ignat

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

4 Comentarii

4 Comentarii

  1. codru

    joi, 29.08.2024 at 19:54

    Oare Dumitrel din ce parte a tarii vine domnule Ignat.Nu v-au placut autohtonii, transilvanenii, acum defilati spre inainte mars…..

  2. Ana Dorina

    joi, 29.08.2024 at 23:02

    Acum hulim PNL- ul dl deputat neales Ignat? A fost cea mai slaba conducere cand si dvoastra ati facut parte din ea? Pe zona Aiud unde ati facut campanie ati pierdut primarii pe banda rulanta si va credeti bun si capabil? Nu e bine ca a fost promovat dl Breaz dar nici dvoastra nu sunteti mai breaz ca el si ca atare e bine ca esre asa. Acum sa va vedem argumentele cu statul bine in sondaje? Are AUR locuri libere asa ca sunt sigur ca o sa va vedem pe lista lor.

  3. Dany

    vineri, 30.08.2024 at 06:53

    Bravo…. în sfârșit unul cu sânge în instalație. Am o curiozitate dacă tot ai dezvelit atâtea despre Ionelaș.

  4. Consilier local

    vineri, 30.08.2024 at 07:56

    circari, orașul, județul, arata varza !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement