dsv Conducerea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Alba a fost preluată, de la mijlocul lunii iulie, de Florean Bălgrădean, după ce perioada de interimat pentru Mircea Bîcu la şefia instituţiei a expirat. Acesta din urmă revine pe funcţia de director executiv adjunct.

Publicitate

Florean Bălgrădean are 35 de ani vechime în cadrul instituţiei şi a fost şef Serviciul de Sănătate şi Bunăstare Animală la DSVSA Alba.

De profesie medic veterinar, Bălgrădean are 53 de ani, este căsătorit şi are doi copii.

Reamintim că în conducerea DSVSA Alba au fost mai multe schimbări, în ultimii trei ani, după ce fostul director Vasile Bereş şi-a pierdut funcţia fiind condamnat pentru abuz în serviciu. În 2012, şefia instituţiei a fost preluată de Mircea Miclea (anterior la circumscripţia Sebeş, unde avea atribuții în controlul alimentelor; a fost şi director adjunct DSVSA), care a fost demis şi înlocuit în funcţie cu Mircea Severus Bîcu.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Acum, conducerea instituţiei a fost preluată de Florean Bălgrădean, interimar, până la organizarea concursului pentru această funcţie.