Connect with us
Publicitate

Eveniment

DISTRACŢIE de WEEKEND în ALBA: Muzică populară, târguri și senzații tari. Traseul cetăţilor dacice şi fortificaţiilor medievale

Publicat

Muzică populară, mâncare tradițională, sporturi extreme și târguri vintage, acestea sunt câteva dintre surprizele cu care ne va întâmpina sfârșitul de săptămână. Cel mai cunoscut festival-concurs de muzică populară, „Strugurele de Aur” va debuta în această perioadă, la fel ca și târgul „Apulum Agraria”. Iubitorii de senzații tari se pot deplasa la Șureanu, unde va avea loc prima ediție a „Șureanu Mountain Bike & Fly Festival.”

Vă prezentăm câteva din evenimentele care vor avea loc în acest sfârșit de săptămână:

În perioada 12-15 septembrie, la Jidvei are loc unul dintre cele mai cunoscute evenimente de folclor, Festivalul-concurs “Strugurele de Aur”, aflat la a XIII-a ediţie. Organizatorii au pregătit un program cu surprize pentru spectatori şi telespectatori, în care concurenţii vor încerca să impresioneze juriul, iar nume consacrate deja pe scenă vor oferi recitaluri de excepţie. VEZI PROGRAMUL

Piața Pascu din Alba Iulia va fi, în acest sfârșit de săptămână, spațiul în care produse culinare tradiționale și ecologice vor fi expuse de către fermieri și producători agricoli din județul Alba. Pe lângă tarabele pline de bunătăți, din programul târgului fac parte diverse concursuri cu premii, degustări de vinuri, ateliere de bucătărie și spectacole. Vezi AICI ce vă așteaptă la Târgul „Apulum Agraia”.

Trecutul înseamnă amintiri, iar amintirile frumoase sunt tot ceea ce ne rămâne din trecut, în lupta lui permanentă cu prezentul și în așteptarea unui viitor greu de desenat. Alba Mall vă așteaptă în perioada 13-15 septembrie să admirați minunățiile trecutului la „Vintage Week-end la Alba Mall”.

Vârful Șureanu devine pentru trei zile destinația perfectă pentru practicarea sporturilor extreme. Consiliul Județean Alba și Domeniul Schiabil Șureanu deschid prima ediție a Șureanu Mountain Bike & Fly Festival.

În data de 14 septembrie va avea loc la Noșlac „Roadele Toamnei”. În program vor regăsi: Ansamblul folcloric „Augustin Bena” Alba, Tinere talente ale muzicii populare tradiționale românești: Bogdan Toma – Hunedoara, Daniel Rosalim – Sibiu, Ansamblurile de dansuri populare ale comunelor Unirea, Fărău, Lopadea Nouă, Noșlac și „Tradiții Uiorene” din Ocna Mureș, Maestrul Aurel Șuteu din Turda, Fiii satului – Liliana și Viorel Moldovan, invitați surpriză și foc de artificii.

Dacă nu alegeţi nici unul din evenimentele amintite, Cetățile din județul Alba pot deveni o destinație perfectă pentru cei care doresc pe lângă liniște și relaxare și o adevărată lecție de istorie. Atmosfera secolelor trecute îi poate atrage pe vizitatori atât la așezările medievale care au reușit să se păstreze până în zilele noastre cât și la ruinele celor mai vechi cetăți dacice. De exemplu, la Câlnic se poate înnopta chiar în camerele amenajate între zidurile cetății. Cetatea Alba Carolina, Cetatea Aiud, Cetatea Greavilor din Gârbova, Cetatea Câlnic, Cetatea Trascăului, Cetatea Sebeșului sau Căpâlna sunt doar o parte din monumentele istorice din județ a căror vizitare poate substitui o vacanță la mare sau la munte. Vedeți Șapte motive să îți petreci timpul liber în județul Alba: „Traseul Cetăților”, de la ruine dacice la fortificații medievale.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate